Pelerinajul absolvenţilor de liceu la Cacica
19.05.2016, Cacica (Catholica) - „Cu Maica Milostivirii la începutul maturităţii noastre” a fost tema ediţiei a patra a pelerinajului la care au participat aproximativ 150 de elevi de clasa a XII-a, sâmbătă, 14 mai 2016, la sanctuarul de la Cacica. Grupurile, însoţite de preoţi şi profesori, s-au întâlnit la intrarea în Cacica. Aici, pelerinii au fost întâmpinaţi de Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, cu un cuvânt de salut. Cu rozariul în mână, au pornit spre Sanctuar, invocând-o pe Maria în misterele de bucurie ale Rozariului şi în cântări. La intrarea în sanctuar au fost întâmpinaţi de rectorul sanctuarului, pr. Daniel Lucaci OFMConv, însoţit de mai mulţi preoţi, aflăm de pe Ercis.ro.
Grupul de pelerini a trecut prin Poarta Sfântă a Milostivirii. A urmat un moment de cateheză susţinut de pr. Iulian Misariu, de la Liceul Franciscan din Roman. În tot acest timp fiecare a avut posibilitatea de a primi iertarea milostivă a Tatălui în Sacramentul Spovezii. La ora 12, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, care a avut alături preoţii însoţitori ai grupului şi preoţii de la sanctuar. În cuvântul de învăţătură, Episcopul a exprimat grija Bisericii pentru tineri şi încrederea acesteia în ei. A afirmat că Dumnezeu şi credinţa în El dă sens şi împlinire oricărei alegeri mature şi drepte. Preasfânta Fecioară însoţeşte, orientează şi veghează pe orice tânăr în alegerile făcute.
După-amiază, tinerii pelerini au participat la o oră de adoraţie euharistică. Tinerii au venit la Maica Milostivirii de la Cacica în luna mai, luna florilor, închinată Preasfintei Fecioare. De asemenea, pelerinajul a avut loc în ajunul Rusaliilor. Tinerii pelerini au cerut Duhului Sfânt să reverse asupra lor înţelepciune, ştiinţă, putere şi tot belşugul de haruri, pentru a promova cu bine bacalaureatul şi a porni în viaţă maturi şi responsabili.

