Cardinalul Nycz despre refugiați, Papa și ZMT
09.06.2016, Roma (Catholica) - „Întrebarea nu este dacă trebuie ajutați sau nu refugiații care fug de război, ci cum să facem bine aceasta.” Cardinalul Kazimierz Nycz, de 66 de ani, din 2007 Arhiepiscop de Varșovia, nu are îndoieli cu privire la atitudinea care trebuie avută față de cel care fuge de bombele și de devastările din Orientul Mijlociu. În următorul interviu pentru Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro, Cardinalul polonez povestește cum a fost primită exortația Amoris laetitia, cum este văzut Papa Francisc și îi invită pe tineri să nu le fie frică și să participe la ZMT de la Cracovia.
– Eminență, sunt mai puțin de două luni până la Ziua Mondială a Tineretului din Polonia: cum vă pregătiți?
– Cea mai importantă este pregătirea spirituală și pastorală pentru această Zi Mondială. Din păcate presa vorbește puțin despre aceasta, deși în Polonia facem mult în acest domeniu. Fie în Diecezele în care tinerii vor fi primiți în săptămâna precedentă întâlnirii cu Papa, și mai ales la Cracovia, fie în Diecezele limitrofe. Pregătim nu numai programe culturale, religioase, spirituale, ci vom încerca și să îi ajutăm pe acești tineri să cunoască regiunile în care vor merge. Cracovia are multe de arătat lumii din punct de vedere cultural și artistic, dar mai ales din punct de vedere spiritual, cu figuri ca Papa Ioan Paul al II-lea. Este sanctuarul dedicat Papei Ioan Paul al II-lea, este Sanctuarul Milostivirii Divine. Mai ales ZMT este o experiență de Biserică universală, care este una în toate națiunile și acest lucru este foarte important pentru tineri. În sfârșit, va fi întâlnirea cu Papa Francisc, care este primit de tineri în țara noastră în mod entuziast: se poate compara ca primire pentru Papa Ioan Paul al II-lea. Aș vrea să le spun tinerilor din toată lumea: veniți, nu vă fie frică și veți fi mulțumiți.
– Presa din Polonia au scris despre riscuri legate cu terorismul. Ce părere aveți?
– Aș vrea să îi liniștesc pe toți. Ceea ce îi înspăimântă pe tineri și îndeosebi pe părinții lor sunt evenimentele petrecute în ultimele timpuri la Paris și Bruxelles. Pot înțelege ceea ce simt, însă sunt sigur că statul și forțele de ordine sunt în măsură să garanteze siguranța pentru ca ZMT să se realizeze în cel mai bun dintre moduri. Siguranța sută la sută nu există, dar ar fi un mare succes al teroriștilor dacă ar reuși să ne facă să reducem programele pentru ZMT.
– Și cu pregătirea structurilor, la ce punct sunteți?
– Trebuie amintit că în ultimul an și jumătate aici am avut mari schimbări în conducerea țării, în administrațiile locale și în regiunea Malopolska, unde se va desfășura ZMT. Pregătirea acestui loc a început în urmă cu trei ani și a fost organizată în mod foarte profesional. Nu este adevărat că totul a început doar de șase luni, de când a venit noul guvern! Pregătirea durează de trei ani și sunt sigur că există o continuare în această pregătire.
– Cum a fost primită în Biserica poloneză exortația apostolică Amoris laetitia?
– Așa cum a spus Papa Francisc în recentul interviu dat ziarului La Croix: parcursul a început în 2014 în consistoriu cu lecția Cardinalului Kasper și apoi s-au celebrat două Sinoade despre familie și a fost documentul final. Cred că Biserica poloneză citește Amoris laetitia în acest context. Papa a spus în interviu – și aceasta mi-a plăcut mult – că am făcut un parcurs lung dedicat unei teme foarte importante, familia. Din acest parcurs s-a născut o reflecție foarte profundă și aceasta este exortația apostolică: o meditație despre familie. Papa Francisc a spus că am învățat să privim în mod profund la sinodalitatea Bisericii. În unele părți ale acestui parcurs de trei am învățat să înțelegem ce anume este Sinodul „cum Petro”, cu Papa. Și la sfârșit am ajuns la acel punct fără de care nu ar exista sinodalitatea, adică „sub Petro”, sub conducerea Papei.
– Concret cum a fost primirea?
– În general în Polonia credincioșii, preoții și Episcopii au primit această exortație în mod pozitiv și liniștit. Există grupuri mediatice și grupuri organizate de laici, care încearcă să supra-interpreteze textul, în mod ideologic. Astfel unii spun că «este prea puțin» și alții spun că «este prea mult». Mass-media se concentrează prea mult numai pe capitolul al optulea. În Dieceza noastră am făcut mult în raport cu credincioșii și cu preoții, încercând să medităm exortația în jurul a trei cuvinte-bază: pregătirea la căsătorie, însoțirea căsătoriilor, discernământul. Nici nu am așteptat să iasă Amoris laetitia, ci încă înainte am reelaborat o pastorație a familiei propunând cursuri prematrimoniale mult mai profunde și mult mai puternice. În afară de aceasta, la Facultatea Teologică Pontificală din Varșovia am făcut un parcurs de studiu despre familie, în timpul căruia câteva perechi de tineri căsătoriți au învățat să devină în respectivele parohii lideri de grupuri de sprijinire a căsătoriilor aflate în criză.
– Punctul cel mai discutat rămâne cel despre discernământ.
– Este important, discernând unele situații, să se dea posibilități persoanelor care nu au reușit să fie fidele față de propria căsătorie, să li se dea tot ceea ce este posibil în Biserică. Ceea ce se citește în Amoris laetitia este o continuare, nu este o schimbare, față de premisele puse la timpul său de Papa Ioan Paul al II-lea. Există o mare satisfacție pentru faptul că exortația este o cateheză foarte frumoasă despre familie. Menținând conceptele de bază ale sacramentalității și indisolubilității căsătoriei, acest document este foarte practic și poate folosi mult din punct de vedere pastoral. În interviul dat ziarului La Croix Papa spunea că se bazează mult pe sfatul laicilor pentru a-i ajuta pe păstori din punctul de vedere al discernământului, în pregătirea unor criterii clare și obiective. Cred că acest lucru nu trebuie lăsat numai judecății subiective a duhovnicilor.
– Este puternică actualmente dezbaterea despre tema imigrației. Ce părere aveți despre luările de poziție ale guvernului polonez și mai în general ale unor țări din Est?
– În Polonia trăim o situație un pic diferită, pentru că noi încă nu suntem pentru imigranți o țară care atrage, ci o țară de trecere. Ca Biserică și Conferință Episcopală distingem bine între refugiații care fug de război – fug de moarte și nu au unde să se întoarcă – și cei care vin pentru a putea trăi mai bine și a câștiga mai mult. Acest ultim lucru este același cu ceea ce făceam noi polonezii cu treizeci de ani în urmă în timpul comunismului. În acea perioadă, italienii, germanii, austriecii ne primeau! Și aceasta ne privește și astăzi, pentru că două milioane de polonezi încă lucrează în străinătate. Apoi aș vrea să amintesc că în Polonia este o mare afluență de imigranți din Ucraina, peste un milion în acest moment. Printre ei este un procent foarte mic de refugiați de război, din Donbass, din Ucraina de Est. Este adevărat că există o concepție diferită despre modul de a primi pe migranți în Europa: unii vor să primească fără limite și după aceea îi refuză, sau se încearcă să se rezolve problema grație pactului cu Turcia, care nu este clar până la capăt. Însă pentru mine acești oameni care fug de război trebuie ajutați! Întrebarea nu este dacă să îi ajutăm sau nu: trebuie să îi ajutăm! Întrebarea este cum și unde să facem aceasta. Trebuie să o facem bine.
– Se aude spunându-se că există riscul de islamizare…
– De cincisprezece ani în Polonia am trăit experiența de a-i primi pe refugiații musulmani care provenea din Caucaz. Erau circa 90 de mii de refugiați. Au rămas 25 de mii, un sfert: unii s-au întors acasă, alți au plecat în Occident. Nu văd că au fost probleme sociale sau religioase în primirea lor. Așadar se poate spune că suntem pregătiți. Caritas polonez, Caritas din Dieceze, organizația Bisericii germane care lucrează și la noi, fac foarte mult pentru a-l ajuta pe cel care suferă în Liban, în Iordania și în Siria, fără a privi dacă este vorba de creștini sau nu. Acest lucru mi se pare foarte important. Chiar la Varșovia, cu Caritas diecezan și cu regiunea, suntem deja pregătiți, dacă ar fi o problemă reală, pentru a primi. Avem și Comunitatea Sant’Egidio și colaborăm cu ei. Nu aș vrea să fac o evaluare politică despre ceea ce fac guvernele din Europa de Est, însă dacă situația s-ar înrăutăți eu cred că guvernul polonez nu va rămâne insensibil în fața cuvintelor evanghelice: am fost străin și m-ați primit.
– De mai multe ori s-a spus că unele afirmații ale Papei Francisc referitoare îndeosebi la păstori nu au fost bine primite în Biserica poloneză. Este adevărat?
– Nu, cred că nu este adevărat. Chiar dacă nu este îndoială că este primit diferit de laici și diferit de cler. Cred că există diferite motive pentru acest lucru. În ultimul timp citesc mult despre Papa Francisc și America Latină și mi-a venit în minte o analogie: după patru ani de pontificat al Papei Francisc există o situație – dacă e vorba de acceptare – asemănătoare cu aceea a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Spun aceasta în modul cel mai delicat posibil: în America Latină Papa Ioan Paul al II-lea era primit de laici în mod entuziast, însă din cauza teologiei eliberării și a altor motive, de Episcopi și de preoți era primit… în mod diferit!
