Cinci diaconi hirotoniți preoți în Catedrala Sf. Iosif din București
21.06.2016, București (Catholica) - Cinci diaconi au fost hirotoniți preoți duminică, 19 iunie 2016, în Catedrala Sf. Iosif din București: patru pentru Arhidieceza Romano-Catolică de București și unul pentru Congregația Sfântului Iosif – Iozefinii lui Murialdo. Acatrinei Valeriu, Benchea Gheorghiță Daniel, Iancu Felician, Matieș Liviu-Narcis și Florin Piștiean au primit Sacramentul Preoției prin impunerea mâinilor IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne la care au participat zeci de preoți diecezani și călugări, rectorul Institutului Teologic din Iași, superiorul provincial al Congregației Sf. Iosif, colegii diaconi care vor fi hirotoniți la Iași pe 24 iunie, persoane consacrate și peste o mie de credincioși, rude și prieteni ai neoprezbiterilor, citim în materialul de pe Angelus.Com.ro.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, IPS Ioan s-a oprit asupra celor cinci promisiuni pe care diaconii le fac în cadrul primirii Sacramentului Sfintei Preoții. Prima dintre ele se referă la legătura prezbiterului cu Episcopul. „Să nu uitați niciodată de această legătură fundamentală care există între voi, activitatea voastră și activitatea Episcopului și persoana lui. Această conlucrare cu Episcopul este esențială. De aceea este pusă prima. Și această relație nu privește altceva decât păstorirea poporului lui Dumnezeu, sub călăuzirea Duhului Sfânt”.
Referindu-se apoi la ultima întrebare care le este adresată candidaților la preoție – dacă vor să fie „tot mai strâns uniți cu Cristos” -, Arhiepiscopul a explicat că această „unire” înseamnă a-și consacra viața „ca El și împreună cu El”. Și această consacrare, a adăugat, este o condiție fundamentală pentru activitatea și viața preotului. IPS Ioan a continuat apoi cu explicarea celorlalte promisiuni, care se referă la slujirea cuvântului lui Dumnezeu, „prin vestirea Evangheliei și predicarea învățăturii catolice – nu a altor învățături”; la celebrarea Sfintelor Sacramente, „Tainele lui Cristos, după tradiția Bisericii, cu fidelitate, cu evlavie”; la „implorarea milostivirii lui Dumnezeu asupra poporului sfânt, a poporului credincios – o implorare continuă”.
Arhiepiscopul a atras apoi atenția asupra prezenței, în textul promisiunilor, a două expresii: „mereu” și „fără încetare”. „Preotul, odată ce începe acest drum, rămâne pentru totdeauna vestitor al cuvântului lui Dumnezeu, pentru sfințirea și mântuirea poporului creștin… Noi vom continua să vă însoțim cu rugăciune atentă și statornică, ca să mergeți – așa cum așteaptă Dumnezeu și Biserica de la voi – pe drumul pe care l-ați ales. Biserica, prin persoana Episcopului, pecetluiește alegerea și hotărârea voastră; vă deschide poarta slujirii, prin acest act de consacrare, ca să intrați prin această poartă mereu, fără încetare. Așa să vă ajute Dumnezeu!”
După predică, a urmat ritul consacrării preoțești a celor cinci diaconi. La sfârșitul Sfintei Liturghii, unul dintre noii prezbiteri, pr. Liviu-Narcis Matieș, a adresat, în numele său și al celorlalți preoți nou-sfințiți, câteva cuvinte de mulțumire și recunoștință, în primul rând față de Dumnezeu și apoi față de părinți, formatori și toți cei care i-au însoțit pe drumul lor spre Preoție. „Drumul nostru nu se încheie aici, ci abia începe. De aceea, vă rugăm să ne însoțiți în continuare în misiunea noastră cu rugăciunile voastre, pentru ca să fim preoți buni și sfinți”. Noii prezbiteri care vor activa în Arhidieceza de București – pr. Valeriu Acatrinei, pr. Gheorghiță Daniel Benchea, pr. Felician Iancu și pr. Liviu-Narcis Matieș – vor primi, în perioada următoare, numirea pentru misiunea pe care IPS Ioan Robu a încredințat-o fiecăruia în Arhidieceză.

