Papa la Ecimiadzin despre spiritul ecumenic
24.06.2016, Ecimiadzin (Catholica) - Rugându-se în principala Catedrală a Bisericii Apostolice Armene, la începutul vizitei de trei zile în această națiune caucaziană, Papa Francisc a lăudat „spiritul ecumenic”, care este „o chemare puternică la a rezolva divergențele cu dialogul și la a prețui ceea ce ne unește”. A subliniat că acest spirit ecumenic „împiedică instrumentalizarea și manipularea credinței, pentru că obligă la descoperirea rădăcinilor sale genuine, la comunicarea, apărarea și propagarea adevărului”, oferindu-se lumii, „care are urgentă nevoie de aceasta, o mărturie convingătoare că Cristos este viu și activ, capabil să deschidă mereu noi căi de reconciliere între națiuni, civilizații și religii. Se atestă și se face credibil că Dumnezeu este iubire și milostivire.”
Pontiful a vizitat astăzi Catedrala din Ecimiadzin la invitația Catolicosului Karekin al II-lea, capul suprem al Bisericii Apostolice Armene. Se crede că este cea mai veche Catedrală din lume. De Biserica Apostolică Armeană aparține 93% din populația țării. „Când acțiunea noastră este inspirată și mișcată de forța iubirii lui Cristos”, a mai spus Sfântul Părinte pe aceeași idee a ecumenismului, „sporesc cunoașterea și stima reciprocă, se creează condiții mai bune pentru un drum ecumenic rodnic și, în același timp, se arată fiecărei persoane de bunăvoință și întregii societăți o concretă cale care poate fi parcursă pentru a armoniza conflictele care sfâșie viața civilă și sapă diviziuni greu de vindecat.” Vizita la Catedrală a fost primul punct principal din agenda vizitei din 24-26 iunie în această națiune caucaziană.
După salutul Catolicosului, Papa Francisc și-a exprimat recunoștința pentru invitația primită. „Mulțumesc, Sanctitate, pentru că m-ați primit în casa Dvs; acest semn de iubire exprimă în manieră elocventă, mult mai mult decât cuvintele, ce înseamnă prietenia și caritatea fraternă.” La chiar începutul secolului IV, Armenia a devenit prima națiune care a adoptat creștinismul ca religie de stat, lucru subliniat de Pontif: „În această solemnă ocazie aduc mulțumire Domnului pentru lumina credinței aprinsă în țara voastră, credință care a conferit Armeniei identitatea sa specială și a făcut-o mesageră a lui Cristos printre națiuni. […] Mă înclin în fața milostivirii Domnului, care a voit ca Armenia să devină prima națiune, încă din anul 301, care a primit creștinismul ca religie a sa, într-un timp în care în imperiul roman încă persistau persecuțiile.”
Vorbind despre credința armenilor a spus că aceasta nu a fost ca o „haină care se poate îmbrăca sau dezbrăca în funcție de circumstanțe sau de conveniențe, ci o realitate constitutivă a însăși identității sale, un dar de însemnătate enormă care trebuie primit cu bucurie și trebuie păstrat cu angajare și tărie, chiar cu prețul vieții”. A apreciat și progresul dialogului dintre Biserica Catolică și Biserica Apostolică Armeană, amintindu-i pe Sanctitățile lor Vasken I și Karekin I, respectiv pe Papii Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea. Pontiful a încheiat cu următoarea binecuvântare: „Dumnezeu Atotputernicul, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, prin mijlocirea Preasfintei Maria, a Sfântului Grigore Luminătorul, ‘coloană de lumină a Sfintei Biserici a Armenilor’, și a Sfântului Grigore de Narek, învățător al Bisericii, să vă binecuvânteze pe voi toți și întreaga națiune armeană și s-o păstreze mereu în credința pe care a primit-o de la părinți și pe care a mărturisit-o glorios în decursul secolelor.”
Vizita Papei Francisc are loc la aproximativ 100 de ani după genocidul din 1915, când aproximativ 1,5 milioane de creștini au fost uciși de otomani, alte milioane de persoane trebuind să se refugieze. Este al doilea Pontif care vine în această țară, după Sf. Papă Ioan Paul al II-lea în 2001.
