Autonomia unei Biserici: Al treilea document discutat de Conciliul ortodox
25.06.2016, Creta (Catholica) - La 22 iunie, Sfântul și Marele Conciliu al Bisericii Ortodoxe a examinat textul intitulat „Autonomia eclezială și proclamarea sa”, care figura pe al treilea loc în ordinea de zi. O biserică autonomă este, în Ortodoxie, o Biserică locală care, fără a fi autocefală, se bucură de prerogative de independență mai mult sau mai puțin ample în sânul acelei proprii Biserici mame. Chestiunea recunoașterii și a statutului Bisericilor autonome, care poate să pară mai degrabă tehnică, îmbracă în schimb mare importanță în Biserica Ortodoxă, a cărei organizare și a cărei ecleziologie se întemeiază pe Biserica locală.
Chestiunea a fost obiect al unor dezbateri aprinse între Bisericile Ortodoxe în decursul secolului al XX-lea. Așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Biserica ortodoxă din Finlanda, un timp parte a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a fost recunoscută ca autonomă de Biserica de Constantinopol în 1923 și apoi în 1957 de Patriarhia de Moscova. În schimb, când Patriarhia de Moscova a acordat autonomia Bisericii Ortodoxe din China în 1956 și celei din Japonia în 1970, ambele autonomii nu au fost recunoscute în unanimitate de celelalte Biserici Ortodoxe.
Problema s-a prezentat în mod acut în anii nouăzeci în Europa de est cu crearea de noi state independente pe teritoriul jurisdicțional tradițional al câtorva Biserici Ortodoxe. Patriarhia de Moscova a acordat statutul de autonomie diferitelor Biserici care se aflau de acum în afara teritoriului național: Bisericii autonome din Ucraina (care se bucură de un statut de „amplă autonomie”), exarhatului de Bielorusia, Bisericilor autonome din Estonia, Letonia și Moldova. La rândul său, Patriarhia sârbă a acordat autonomia Arhidiecezei de Ocrida în Macedonia. Patriarhia de România a făcut același lucru cu Mitropolia de Basarabia în Moldova. Aceste Biserici autonome există uneori paralel cu jurisdicții autoproclamate autocefale, ca în Ucraina sau în Macedonia. Astfel au apărut controverse când doi Patriarhi au recunoscut în aceeași țară două Biserici autonome separate, ca în Moldova sau în Estonia. Situația acestei ultime țări, unde există o Biserică autonomă recunoscută de Patriarhia ecumenică și alta recunoscută de Patriarhia de Moscova, în 1996 a dus chiar la o ruptură temporară a comuniunii dintre cele două Patriarhii.
Așadar, Sfântul și Marele Conciliu trebuie să declare care este autoritatea căreia îi revine să acorde autonomia unei Biserici locale. Comisia inter-ortodoxă pregătitoare, reunită la Chambésy în decembrie 2009, a precizat condițiile pentru o asemenea declarație și pentru recunoașterea sa, clarificându-i însemnătatea ecleziologică, canonică și pastorală. Acel document, aprobat de a cincea conferință panortodoxă preconciliară din octombrie 2015, apoi de Sinaxa primaților în ianuarie 2016, acum este supus aprobării Sfântului și Marelui Conciliu ortodox.
Textul definește pentru prima dată conceptul de autonomie: aceasta este „statutul de independență relativă sau parțială a unei părți ecleziale precise față de jurisdicția canonică a Bisericii autocefale la care face referință din punct de vedere canonic”. Legăturile de dependență dintre Biserica autonomă și Biserica sa mamă sunt oricum foarte variabile: există „diferite scheme” de aplicare în practica eclezială. Însă acestea includ mereu un anumit număr de elemente fixe.
În primul rând, alegerea primatului unei Biserici autonome trebuie să fie „aprobată sau realizată” de Biserica autocefală de care depinde. Ca exemplu, primatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este ales de Sinodul episcopal al acestei Biserici, apoi confirmat de Patriarhul de Moscova, în timp ce primatul Bisericii Ortodoxe Bieloruse este numit de Patriarhul de Moscova. În al doilea rând, și e vorba despre un punct foarte delicat, raporturile ecleziale externe ale Bisericii autonome trec prin Biserica sa mamă, așa cum precizează textul: „Biserica autonomă în raporturile sale inter-ortodoxe, inter-creștine și interreligioase se exprimă prin Biserica autocefală care i-a acordat autonomia”. În al treilea rând, primatul Bisericii autonome amintește în liturgie pe cel al Bisericii mamă, dar nu pe cel al celorlalte Biserici autocefale, prerogativă exclusivă a primaților Bisericilor autocefale.
Un alt punct important din punct de vedere simbolic este următorul: Biserica autonomă primește de la Biserica sa autocefală sfântul myron, adică sfânta crismă, a cărei consacrare în Biserica Ortodoxă este prerogativă a conducătorilor Bisericilor autocefale. În sfârșit, primatul Bisericii autonome poate face parte din sinodul Bisericii autocefale de care depinde.
Documentul stabilește că fiecare Biserică autocefală este autoritatea căreia îi revine să acorde autonomia, ceea ce îmblânzește această chestiune până acum atât de controversată. Biserica locală care dorește să dobândească acest statut, face cerere la Biserica autocefală de care depinde. Aceasta din urmă promulgă atunci un tòmos care fixează limitele geografice și statutul de autonomie al acelei Biserici, comunicându-l apoi Patriarhiei ecumenice și celorlalte Biserici Ortodoxe autocefale. Documentul mai precizează că în diaspora o Biserică autonomă poate să fie creată numai cu consensul panortodox, obținut de la Patriarhia ecumenică. În sfârșit, stabilește că în caz de acordare a statutului de autonomie din partea a două Biserici autocefale pe același teritoriu, care poate genera o contestare a autonomiei dintr-o parte sau dintr-alta (așa cum s-a întâmplat în Estonia), Bisericile implicate trebuind să se adreseze Patriarhului ecumenic pentru a rezolva chestiunea canonic.
Cu acest document despre autonomia eclezială, Bisericile Ortodoxe se înzestrează așadar cu baze comune pentru a evita tensiunile create în secolul al XX-lea despre această chestiune. Nu se poate să nu ne bucurăm și să sperăm că acest document va fi adoptat și de Bisericile care nu sunt reprezentate în Creta. Însă problema cea mai delicată rămâne aceea a proclamării autocefaliei pe care unele Biserici, ca Patriarhia de Moscova și cea sârbă, doresc ca să fie menținută în agenda acestui Sfânt și Mare Conciliu. După cum se știe, datorită lipsei de ajungere la un consens în această privință, Sinaxa primaților din ianuarie 2016 a decis să o retragă din ordinea de zi. Cu siguranță rezolvarea acestei probleme nu va putea decât să fie favorizată de acordul cu privire la chestiunea autonomiei ratificat de sfântul și marele conciliu. (Hyacinthe Destivelle, L’Osservatore Romano, 25 iunie 2016, traducere pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
Imagini
