Papa Francisc: Credința nu este o piesă de muzeu
25.06.2016, Gyurmi (Catholica) - La prima Liturghie celebrată în cadrul vizitei sale de trei zile în Armenia, Papa Francisc a spus că credința nu este ceva ce ține de trecut, ca un artefact de păstrat într-un muzeu. În schimb ea trebuie ținută vie printr-o continuă întâlnire cu Cristos. Credința „se naște și se renaște din întâlnirea dătătoare de viață cu Domnul, din experimentarea modului în care milostivirea Sa iluminează fiecare situație din viețile noastre”, a spus Pontiful la predica din 25 iunie din orașul nord-vestic Gyurmi. „Dacă este închisă în arhivele istoriei, credința își pierde forța sa transformatoare, frumusețea sa vie, deschiderea sa pozitivă față de toți.”
Papa a lăudat credința Armeniei, prima țară care a îmbrățișat creștinismul, dar și locul unor sângeroase persecuții acum o sută de ani. Făcând referire la Evanghelia citită, a spus: „Domnul a vizitat poporul vostru (cf. Lc 1,68): și-a amintit de fidelitatea voastră față de Evanghelie, de primele roade ale credinței voastre, de toți cei care au mărturisit, chiar și cu prețul sângelui, că iubirea lui Dumnezeu valorează mai mult decât viața (cf. Ps 63,4). Este frumos pentru voi să puteți aminti cu recunoștință că credința creștină a devenit respirația poporului vostru și inima amintirii sale.”
Liturghia a fost celebrată în Piața Vartanants din Gyumri, fiind principalul eveniment al celei de-a doua zi în Armenia. Orașul a fost recent în mare parte reconstruit, după ce în 1988 un cutremur a devastat regiunea, lăsând mii de morți în urmă. Papa s-a referit desigur la acest eveniment, subliniind tema reconstrucției. „Ce anume ne invită Domnul să construim astăzi în viață, și mai ales: pe ce anume ne cheamă să construim viața noastră?”, a întrebat Papa. Și a oferit trei piloni, dezvoltându-i în predică: memoria, credința și iubirea milostivă.
A invitat astfel „să ne recuperăm memoria, memoria a ceea ce Domnul a făcut în noi și pentru noi. […] Au existat mari evenimente în istoria noastră personală de iubire cu El, care trebuie reînsuflețite cu mintea și cu inima. Dar există și o altă memorie care trebuie păstrată: memoria poporului. De fapt popoarele au o memorie, ca și persoanele. Și memoria poporului vostru este foarte veche și prețioasă. În glasurile voastre răsună cele ale înțelepților sfinți din trecut; în cuvintele voastre este ecoul celui care a creat alfabetul vostru cu scopul de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu; în cântecele voastre se amestecă gemetele și bucuriile din istoria voastră. Gândindu-vă la toate acestea puteți recunoaște cu siguranță prezența lui Dumnezeu: El nu v-a lăsat singuri.”
A vorbit apoi despre credință, „speranța pentru viitorul vostru, lumina pe drumul vieții […]. Există mereu un pericol, care poate face să slăbească lumina credinței: este ispita de a o reduce la ceva din trecut, la ceva important dar care aparține altor timpuri, ca și cum credința ar fi o frumoasă carte de miniaturi care trebuie păstrată într-un muzeu. A recomandat „să citim Cuvântul lui Dumnezeu și să ne deschidem în rugăciune silențioasă la iubirea sa. […] să lăsăm ca întâlnirea cu duioșia Domnului să aprindă bucuria în inimă: o bucurie mai mare decât tristețea, o bucurie care rezistă chiar și în fața durerii, transformându-se în pace. […] Făcându-i spațiu Lui, devenim capabili să iradiem iubire.”
În fine, a vorbit și despre iubirea milostivă, subliniind că „pe această stâncă, pe stânca iubirii primite de la Dumnezeu și oferite aproapelui, se bazează viața discipolului lui Isus. Trăind caritatea fața Bisericii reîntinerește și devine atrăgătoare. Iubirea concretă este cartea de vizită a creștinului: alte moduri de prezentare pot să fie deviante și chiar inutile, pentru că din aceasta vor ști toți că suntem discipolii săi: dacă avem iubire unii față de alții.” Și l-a citat pe Papa Ioan Paul al II-lea, care în 2001 le spunea armenilor: „singura competiție posibilă între discipolii Domnului este aceea de a verifica cine este în măsură să ofere iubirea cea mai mare!”
Întrebând „cum putem deveni milostivi, cu toate defectele și mizeriile pe care fiecare le vede în sine însuși și în jurul său?”, Papa a oferit și un răspuns indicând spre un model armean, un sfânt pe care chiar el l-a înscris între Doctorii Bisericii – Sfântul Grigore din Nark. L-a descris ca „un învățător pentru viață, pentru că ne învață că înainte de toate este important să recunoaștem că avem nevoie de milostivire și apoi, în fața mizeriilor și a rănilor pe care le percepem, să nu ne închidem în noi înșine, ci să ne deschidem cu sinceritate și încredere Domnului, ‘Dumnezeu apropiat, duioșie de bunătate’, ‘plin de iubire față de om, […] foc care consumă vreascurile păcatului’.”
Și cu cuvintele acestui sfânt, dintr-un imn de Rusalii, și-a încheiat predica: Duhule Sfânt, „puternic ocrotitor, mijlocitor și împăciuitor, noi îți adresăm rugăciunile noastre […]. Dă-ne harul de a ne încuraja la caritate și la fapte bune […] Duh de dulceață, de compasiune, de iubire față de om și de milostivire, […] Tu care nu ești altceva decât milostivire, […] ai milă de noi, Doamne Dumnezeul nostru, după marea Ta milostivire”.
Legături
Imagini
