Papa Francisc: Adevăratul discipol arde de dorința de a evangheliza
30.07.2016, Cracovia (Catholica) - În cadrul Liturghiei celebrate la Sanctuarul Sf. Ioan Paul al II-lea din Cracovia, Papa Francisc i-a provocat pe preoți, persoanele consacrate și pe seminariștii prezenți spunându-le că adevărații discipoli nu se mulțumesc cu mediocritatea, ci se bucură în misiunea de evanghelizare. Viața discipolului apropiat al lui Cristos, „așa cum suntem chemați să fim, este făcută din iubire concretă, adică din slujire și disponibilitate”, a spus Papa sâmbătă, 30 iulie 2016. „Bucuros în Domnul, nu se mulțumește cu o viață mediocră, ci arde de dorința de a mărturisi și de a ajunge la alții; îi place să riște și iese, nu constrâns de parcursuri deja trasate, ci deschis și fidel față de rutele indicate de Duhul: contrar vegetării, se bucură să evanghelizeze.”
Pontiful a invitat preoții polonezi și persoanele consacrate să își amintească propria lor chemare de a deveni discipolii lui Isus, întorcându-se spre Evanghelie, care este “o carte deschisă” în care trebuie să continuăm să scriem cu propriile noastre fapte de milostivire. “Este istoria chemării noastre, glasul iubirii care a atras și a transformat viața noastră, făcându-ne să lăsăm toate după Cuvânt și să-l urmăm”. La Liturghia de sâmbătă din Sanctuarul Sf. Ioan Paul al II-lea au participat aproximativ 2.000 de Episcopi, preoți, persoane consacrate și seminariști în interiorul Sanctuarului, alți 5.000 participând de afară.
Înainte de Liturghie, Sfântul Părinte a ascultat Spovezile a opt tineri, între care și un preot, din diferite țări. Anterior, el a trecut prin Poarta Jubiliară a Sanctuarului. Celebrarea a marcat începutul penultimei zile a vizitei Pontifului în Polonia, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului. Papa Francisc și-a centrat predica la Liturghie pe lectura evanghelică a zilei, în care Isus le-a apărut discipolilor Săi după Paște și i-a trimis în lume în misiune. “Isus trimite. El dorește, încă de la început, ca Biserica să fie în ieșire, să meargă în lume.”
„Uimește contrastul: în timp ce discipolii încuiau ușile de teamă, Isus îi trimite în misiune; vrea ca ei să deschidă ușile și să iasă ca să răspândească iertarea și pacea lui Dumnezeu, cu puterea Duhului Sfânt. Această chemare este și pentru noi… Totuși, în viața noastră de preoți și consacrați poate să fie adesea ispita de a rămâne puțin închiși, de teamă sau din comoditate, în noi înșine și în locurile noastre. Direcția pe care Isus ne-o indică este însă cu sens unic: să ieșim din noi înșine. Este o călătorie fără bilet de întoarcere. Este vorba de a face un exod din eu-l nostru, de a ne pierde viața pentru El, urmând calea dăruirii de sine.”
Papa Francisc le-a explicat celor prezenți că acela care “a ales să-și conformeze toată existența după Isus” renunță la dreptul de a alege unde să meargă, „ci merge acolo unde este trimis”. „Casa în care locuiește nu-i aparține, pentru că Biserica și lumea sunt locurile deschise ale misiunii sale. Comoara sa este să-l pună pe Domnul în mijlocul vieții, fără a căuta altceva pentru sine. Astfel alungă situațiile satisfăcătoare care l-ar pune în centru, nu se ridică pe piedestalele șubrede ale puterilor lumii și nu se aranjează în comoditățile care moleșesc evanghelizarea; nu irosește timp pentru a proiecta un viitor sigur și bine retribuit, pentru a nu risca să devină izolat și sumbru, închis între pereții înguști ai unui egoism fără speranță și fără bucurie.”
Pontiful și-a îndreptat reflecția asupra scenei care relatează cum Sf. Toma, care anterior s-a îndoit de înviere, se întâlnește cu Isus înviat. „În îndoiala sa și în dorința sa puternică de a înțelege, acest discipol, chiar destul de încăpățânat, se aseamănă puțin cu noi și ne este chiar simpatic. Fără să știe, el ne oferă un mare cadou: ne duce mai aproape de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu se ascunde de cel care-l caută.” Papa a subliniat importanța de a pune “umanitatea noastră în contact cu trupul Domnului”, asemenea lui Toma care a atins rănile lui Isus, „adică să-i ducem Lui, cu încredere și cu sinceritate totală, până la capăt, ceea ce suntem”.
„Așa îl căutăm pe Dumnezeu, într-o rugăciune care este transparentă și nu uită să destăinuiască și să încredințeze mizeriile, trudele și împotrivirile. Inima lui Isus este cucerită de deschiderea sinceră, de inimi care știu să recunoască și să plângă propriile slăbiciuni, încrezătoare că tocmai acolo va acționa milostivirea divină. Ce anume ne cere Isus? El dorește inimi cu adevărat consacrate, care trăiesc din iertarea primită de la El, pentru a o revărsa cu compasiune asupra fraților. Isus caută inimi deschise și duioase față de cei slabi, niciodată împietrite; inimi docile și transparente, care nu disimulează în fața celui care are în Biserică misiunea de a orienta drumul. Discipolul nu ezită să-și pună întrebări, are curajul să îndure îndoiala și să o ducă Domnului, formatorilor și superiorilor, fără calcule și reticențe.”
„Apostolul Toma, la sfârșitul căutării pasionate, nu numai că a ajuns să creadă în înviere, ci a găsit în Isus totul vieții, pe Domnul său; i-a spus: ‘Domnul meu, Dumnezeul meu’. Ne va face bine, astăzi și în fiecare zi, să ne rugăm cu aceste cuvinte splendide, cu care să-i spunem: ești unicul meu bine, calea drumului meu, inima vieții mele, totul meu… Continuând celebrarea euharistică, centru al vieții noastre, să-i mulțumim Domnului pentru că a intrat prin ușile noastre încuiate cu milostivirea Sa; pentru că, precum pe Toma, ne-a chemat pe nume; pentru că ne dă harul de a continua să scriem Evanghelia Sa de iubire.”
Legături
Imagini
