Papa Francisc: ZMT, mozaic de fraternitate într-o lume a războiului
03.08.2016, Vatican (Catholica) - Ziua Mondială a Tineretului și vizita în Polonia au fost în centrul primei audiențe generale a Papei Francisc după pauza din luna iulie, desfășurată în Aula Paul al VI-lea, în ziua de miercuri, 3 august 2016. Pontiful a subliniat că într-o lume rănită de război și violență, tinerii de la ZMT au dat un semn de speranță fondată pe fraternitate. Papa a amintit și vizitele sale la Auschwitz și Częstochowa, cerând apoi rugăciuni pentru tânăra din Roma care a murit pe drumul de întoarcere de la Cracovia.
Papa Francisc a definit Ziua Mondială a Tineretului din Cracovia un semn profetic pentru Europa și pentru lume. “Noua generație de tineri, moștenitori și continuatori ai pelerinajului început de Sfântul Ioan Paul al II-lea, au dat răspunsul la provocarea de astăzi, au dat semnul de speranță și acest semn se numește fraternitate. Pentru că, tocmai în această lume aflată în război, este nevoie de fraternitate, este nevoie de apropiere, este nevoie de dialog, este nevoie de prietenie. Și acesta este semnul speranței: când este fraternitate.”
Pontiful a subliniat dorința tinerilor de la ZMT de a crea punți, de a fi împreună, de a trăi “bucuria de a se întâlni”. Ei „încă o dată au format un mozaic de fraternitate. Se poate vorbi despre un mozaic de fraternitate. O imagine emblematică a Zilelor Mondiale ale Tineretului este întinderea multicoloră de steaguri fluturate de tineri… chiar steaguri de națiuni aflate în conflict între ele flutură unele lângă altele. Și acest lucru este frumos!” „În această mare întâlnire jubiliară a lor, tinerii din lume au primit mesajul Milostivirii, pentru a-l duce peste tot în faptele de milostenie sufletească și trupească. Mulțumesc tuturor tinerilor care au venit la Cracovia! Și mulțumesc celor care s-au unit cu noi din orice parte a Pământului!… Darul pe care l-ați primit să devină răspuns zilnic la chemarea Domnului.”
„O amintire plină de afect se îndreaptă spre Susanna, tânăra romană din această Dieceză, care a decedat imediat după ce a participat la ZMT, la Viena. Domnul, care cu siguranță a primit-o în cer, să-i întărească pe rudele și prietenii săi”. Papa Francisc s-a întors cu gândul și la alte momente importante din călătoria apostolică în Polonia, în particular la vizita la Sanctuarul marian de la Częstochowa și la lagărul nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau. În fața icoanei Fecioarei, a mărturisit el, “am primit darul privirii Mamei, care este în mod deosebit Mamă a poporului polonez, a acelei nobile națiuni care a suferit așa de mult și, cu forța credinței și mâna sa maternă, s-a ridicat mereu.”
„Polonia astăzi amintește întregii Europe că nu poate exista viitor pentru continent fără valorile sale fundamentale, care la rândul lor au în centru viziunea creștină despre om. Între aceste valori este milostivirea, ai cărei apostoli speciali au fost doi mari fii ai ținutului polonez: Sfânta Faustina Kowalska și Sfântul Ioan Paul al II-lea.” Referitor la emoționanta vizită, în tăcere, la Auschwitz-Birkenau, Papa a spus că „a fost mai elocventă decât orice cuvânt. În acea tăcere am ascultat, am simțit prezența tuturor sufletelor care au trecut pe acolo; am simțit compasiunea, milostivirea lui Dumnezeu, pe care unele suflete sfinte au știut să le ducă și în acel abis.”
„În acea mare tăcere m-am rugat pentru toate victimele violenței și războiului. Și acolo, în acel loc, am înțeles mai mult ca oricând valoarea amintirii, nu numai ca amintire a evenimentelor trecute, ci ca avertisment și responsabilitate pentru astăzi și mâine, pentru ca sămânța urii și a violenței să nu încolțească în brazdele istoriei. Și în această amintire a războaielor și a atâtor răni, a atâtor dureri trăite, sunt și atâția oameni de astăzi care îndură războaiele, atâția frați ai noștri. Privind acea cruzime, în acel lagăr de concentrare, m-am gândit imediat la cruzimile de astăzi, care sunt asemănătoare: nu așa de concentrate ca în acel loc, dar peste tot în lume; această lume care este bolnavă de cruzime, de durere, de război, de ură, de tristețe. Și pentru aceasta vă cer mereu rugăciunea: ca Domnul să ne dea pacea!”
Papa Francisc a mulțumit apoi, în italiană și în poloneză, celor care s-au implicat pentru buna reușită a ZMT și a vizitei sale în Polonia, începând de la președintele Andrzej Duda și Cardinalul Stanisław Dziwisz. A înălțat o rugăciune specială și pentru Cardinalul Franciszek Macharski, mort imediat după încheierea ZMT și pentru jurnalista Anna Maria Jacobini, decedată pe neașteptate în timpul muncii sale la Cracovia. În momentul saluturilor adresate pelerinilor italieni, Papa a amintit că noi, 4 august, se celebrează pomenirea Sf. Ioan Maria Vianney, patron al preoților și în special al parohilor.

