Papa Francisc: Biserica nu are nevoie de funcționari harnici ci de misionari pasionați
14.08.2016, Vatican (Catholica) - Biserica nu are nevoie de „birocrați” și de „creștini reci și lâncezi”, ci de „misionari pasionați”, aprinși de focul Duhului Sfânt, a spus Papa Francisc la rugăciunea Angelus de duminică, 14 august 2016, rugând-o pe Fecioara Maria să ne ajute „să fim solidari cu bucuriile și suferințele fraților noștri”. Inspirat de Evanghelia duminicală, Sfântul Părinte s-a oprit asupra imaginii focului, folosită de Isus pentru a indica discipolilor scopul misiunii Sale. Vă oferim discursul Papei Francisc, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu și publicată pe Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia din această duminică (Luca 12,49-53) face parte din învățăturile lui Isus adresate discipolilor de-a lungul urcării Sale spre Ierusalim, unde îl așteaptă moartea pe cruce. Pentru a indica scopul misiunii Sale, El se folosește de trei imagini: focul, botezul și dezbinarea. Astăzi doresc să vorbesc despre prima imagine: focul. Isus o exprimă cu aceste cuvinte: „Foc am venit să arunc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă!” (v. 49). Focul despre care vorbește Isus este focul Duhului Sfânt, prezență vie și activă în noi din ziua Botezului nostru.
El – focul – este o forță creatoare care purifică și reînnoiește, arde orice mizerie umană, orice egoism, orice păcat, ne transformă dinăuntru, ne regenerează și ne face capabili să iubim. Isus dorește ca Duhul Sfânt să ardă ca focul în inima noastră, pentru că numai pornind de la inimă incendiul iubirii divine se va putea dezvolta și va putea face să înainteze Împărăția lui Dumnezeu. Nu pornește de la cap, pornește de la inimă. Și pentru aceasta Isus vrea ca focul să intre în inima noastră. Dacă ne deschidem complet acțiunii acestui foc care este Duhul Sfânt, El ne va dărui curajul și fervoarea pentru a-l vesti tuturor pe Isus și mesajul Său mângâietor de milostivire și de mântuire, navigând pe marea largă, fără frică. Însă focul începe în inimă.
În îndeplinirea misiunii sale în lume, Biserica – adică noi toți, Biserica – are nevoie de ajutorul Duhului Sfânt pentru a nu se lăsa frânată de frică și de calcul, pentru a nu se obișnui să meargă în cadrul granițelor sigure. Aceste două atitudini fac ca Biserica să fie o Biserică funcțională, care nu riscă niciodată. În schimb, curajul apostolic pe care Duhul Sfânt îl aprinde în noi ca un foc ne ajută să depășim zidurile și barierele, ne face creativi și ne stimulează să ne punem în mișcare pentru a merge și pe drumuri neexplorate sau incomode, oferind speranță celor pe care-i întâlnim. Cu acest foc al Duhului Sfânt suntem chemați să devenim tot mai mult comunități de persoane conduse și transformate, pline de înțelegere, persoane cu inima dilatată și cu fața bucuroasă. Astăzi mai mult ca oricând este nevoie de preoți, de consacrați și de credincioși laici cu privirea atentă a apostolului, pentru a se înduioșa și a sta în fața necazurilor și a sărăciilor materiale și spirituale, caracterizând astfel drumul evanghelizării și al misiunii cu ritmul vindecător al apropierii.
Tocmai focul Duhului Sfânt ne determină să devenim „aproapele” celorlalți: al persoanelor care suferă, al nevoiașilor; al atâtor mizerii umane, al atâtor probleme; al refugiaților, al migranților… al celor care suferă. Acel foc care vine din inimă. Foc. În acest moment, mă gândesc și cu admirație mai ales la numeroșii preoți, călugări și credincioși laici care, în toată lumea, se dedică vestirii Evangheliei cu mare iubire și fidelitate, adesea și cu prețul vieții. Mărturia lor exemplară ne amintește că Biserica nu are nevoie de birocrați și de funcționari harnici, ci de misionari pasionați, devorați de ardoarea de a duce tuturor cuvântul mângâietor al lui Isus și harul Său. Acesta este focul Duhului Sfânt. Dacă Biserica nu primește acest foc sau nu-l lasă să intre în sine, devine o Biserică rece sau numai lâncedă, incapabilă să dea viață, pentru că este formată din creștini reci și lâncezi.
Ne va face bine, astăzi, să ne luăm cinci minute și să ne întrebăm: „Dar cum merge inima mea? Este rece? Este lâncedă? Este capabilă să primească acest foc?” Să ne luăm cinci minute pentru aceasta. Ne va face bine tuturor. Și să cerem Fecioarei Maria să se roage cu noi și pentru noi Tatălui ceresc, pentru ca să reverse asupra tuturor credincioșilor pe Duhul Sfânt, foc divin care încălzește inimile și ne ajută să fim solidari cu bucuriile și suferințele fraților noștri. Să ne susțină pe drumul nostru exemplul Sf. Maximilian Kolbe, martir al carității, a cărui sărbătoare este astăzi: el să ne învețe să trăim focul iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Vă salut cu afecțiune pe voi toți, romani și pelerini prezenți! Și astăzi am bucuria de a saluta câteva grupuri de tineri: înainte de toate scoutiștii veniți de la Paris; și apoi tinerii veniți la Roma în pelerinaj pe jos sau cu bicicleta din Bisuschio, Treviso, Solarolo, Macherio, Sovico, Vall’Alta di Bergamo și pe seminariștii de la Seminarul mic din Bergamo. Vă repet și vouă cuvintele care au fost tema marii întâlniri de la Cracovia: „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire”; străduiți-vă să iertați mereu și să aveți o inimă milostivă.
Salut și asociațiile din proiectul „Cartoline pe bicicletă”. Urez tuturor o duminică frumoasă și poftă bună. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. La revedere!
