Călugării din Norcia între cei afectați de cutremur
26.08.2016, Norcia (Catholica) - Cutremurul care a lovit acum două zile Italia a avut centrul în Norcia, unde se află celebra mănăstire benedictină ridicată la locul nașterii Sf. Benedict. Călugării de acolo au apelat la Facebook pentru a da vești celor interesați. „Dragi prieteni, mulți dintre voi ați auzit deja de cutremurul care ne-a lovit peste noapte. Cutremurul a fost puternic, cu magnitudinea de 6,2. În ultimele ore am încercat să evaluăm situația”, citim în mesaj.
Apoi sunt structurate trei informații: „În primul rând suntem ok. Suntem în viață și nici unul dintre călugări nu a fost grav rănit. Din păcate sunt mulți răniți între oamenii din regiune, în special în micile sate montane. Rugați-vă pentru ei. Și noi vom face tot ce putem ca să ajutăm aici, la fața locului, dar avem nevoie de sprijinul vostru spiritual în mod special în acest timp. În al doilea rând și noi, ca multe zone din Norcia și împrejurimi, am suferit daune la clădiri și în special la Bazilică. Va lua ceva timp să evaluăm daunele, dar este foarte trist să vedem multe dintre lucrările de restaurare făcute la locul de naștere al Sf. Benedict readuse în stadiul de a avea nevoie de reparații. În al treilea rând ce puteți face? Vă rugăm să vă rugați pentru noi, pentru cei care și-au pierdut viețile, care și-au pierdut persoane dragi, care și-au pierdut casele. Avem nevoie de ajutorul vostru, ca întotdeauna dar acum în mod special, pentru a începe proiectul de reconstrucție. Vă rugăm să aduceți darul vostru pentru ca să putem începe.”
Donațiile se pot face de pe Nursia.org.
* * *
Într-un mesaj ulterior publicat tot pe Facebook, călugării anunță: „După un studiu atent al situației seismice din regiunea noastră, ca măsură de precauție am decis ca temporar să transferăm comunitatea noastră la Roma. Călugării de la sediul benedictin internațional Sf. Anselm din Roma au oferit cu amabilitate un loc unde să stăm în această perioadă incertă. Am fi recunoscători să îi adăugați pe călugării de la Sf. Anselm în rugăciunile voastre pentru generozitatea lor în timpuri de încercare pentru noi. În timp ce comunitatea noastră va fi în Roma, doi călugări vor rămâne în Norcia pentru a supraveghea Bazilica și pentru a urmări situația. Ei vor evita pericolul dormind în corturi în afara zidurilor. Ne vom strădui să menținem regula monastică în noile circumstanțe, iar acest transfer, în timp ce perturbă, dă siguranță călugărilor noștri și pacea pentru a continua să ne trăim viața monastică.”
