Papa Francisc: Credința și slujirea se împletesc în viața unui creștin
03.10.2016, Baku (Catholica) - Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie imediat după ce a aterizat în Azerbaidjan duminică, 2 octombrie 2016, spunându-le credincioșilor adunați în mica biserică: „Credința și slujirea nu se pot separa, ba chiar sunt strâns unite, înnodate între ele”. Pentru a face această idee mai concretă, Pontiful a folosit imaginea țesutului de covoare, o străveche tradiție din Azerbaidjan. „Covoarele voastre sunt adevărate opere de artă”, a spus el.
„Fiecare covor, voi știți bine, trebuie țesut după urzeală și bătătură; numai cu această structură ansamblul este bine compus și armonios. Așa este pentru viața creștină: trebuie țesută cu răbdare în fiecare zi, împletind între ele o urzeală și o bătătură bine definite: urzeala credinței și bătătura slujirii. Când cu credința se înnoadă slujirea, inima se menține deschisă și tânără, și se dilată în a face bine. Atunci credința, așa cum spune Isus în Evanghelie, devine puternică, face fapte minunate. Dacă merge pe drumul acela, atunci se maturizează și devine puternică, cu condiția să rămână mereu unită cu slujirea.”
Papa Francisc a mers în Azerbaidjan în ultima dintre cele trei zile ale vizitei sale aici și în Georgia, ambele țări având o prezență catolică minoritară. Călătoria în Azerbaidjan marchează prima oară când Papa vizitează o națiune majoritar șiită. Georgia este majoritar ortodoxă. După ce a aterizat pe aeroportul Heydar din Baku, mai devreme în dimineața zilei de duminică, Sfântul Părinte a celebrat Sfânta Liturghie la biserica Imaculatei, din Centrul Salezian din Baku, singura biserică catolică din Azerbaidjan.
Construită originar în 1915, biserica a fost distrusă de regimul comunist în 1931 și păstorul ei trimis într-un lagăr de muncă forțată, unde a murit mai apoi. După încheierea conducerii sovietice din această țară, catolici au început să se regrupeze. După vizita din anul 2002 a Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, comunitatea catolică a putut în sfârșit să achiziționeze pământul pentru a reconstrui biserica, terminată în 2009. Se crede că Apostolul Bartolomeu a fost martirizat în Azerbaidjan, lângă Baku, în anul 71 dC.
În reflecțiile sale pe tema credinței, Papa Francisc a pornit de la răspunsul dat de Dumnezeu lui Habacuc, în prima lectură liturgică, în care profetul îi cere să vină și să restabilească dreptatea și pacea distruse de violență și dispute. „Dumnezeu, răspunzând, nu intervine direct, nu rezolvă situația în mod brusc, nu se face prezent cu forța. Dimpotrivă, invită să se aștepte cu răbdare, fără a pierde vreodată speranța; mai ales, subliniază importanța credinței.”
„Așa face Dumnezeu și cu noi: nu ascultă dorințele noastre care ar vrea să schimbe lumea și pe ceilalți imediat și încontinuu, ci tinde înainte de toate să vindece inima, inima mea, inima ta, inima fiecăruia; Dumnezeu schimbă lumea schimbând inimile noastre, și aceasta nu o poate face fără noi. De fapt, Domnul dorește să îi deschidem poarta inimii, pentru a putea intra în viața noastră. Și această deschidere la El, această încredere în El este tocmai ‘victoria care a învins lumea: credința noastră’ (1In 5,4). Pentru că atunci când Dumnezeu găsește o inimă deschisă și încrezătoare, acolo poate săvârși fapte minunate.”
A avea credință nu este întotdeauna ușor, a spus Papa, amintind cererea Apostolilor către Isus în Evanghelia lui Luca: „Mărește-ne credința!” Răspunsul lui Isus este surprinzător: „Și în acest caz răstoarnă cererea: ‘Dacă ați avea credință…’ El este cel care ne cere nouă să avem credință. Deoarece credința, care este un dar al lui Dumnezeu și trebuie mereu cerută, trebuie cultivată și din partea noastră. Nu este o forță magică ce coboară din cer, nu este o ‘zestre’ care se primește o dată pentru totdeauna, și nici o superputere care folosește pentru a rezolva problemele vieții. Pentru că o credință utilă să satisfacă nevoile noastre ar fi o credință egoistă, centrată în întregime asupra noastră.”
„Credința este firul de aur care ne leagă cu Domnul, bucuria pură de a sta cu El, de a fi uniți cu El; este darul care valorează întreaga viață, dar care aduce rod dacă facem partea noastră”. „Și care este partea noastră?”, a întrebat Pontiful. „Isus ne face să înțelegem că este slujirea”. Ea nu constă numai „în a fi loiali față de propriile datorii sau în a face vreo faptă bună”. Isus „ne cere, cu cuvinte foarte puternice, radicale, o disponibilitate totală, o viață la dispoziție deplină, fără calcule și fără foloase”, și o face pentru că „El ne-a iubit astfel, făcându-se slujitorul nostru ‘până la sfârșit’, venind ‘pentru a sluji și a-și da propria viață'”.
„Așadar, nu suntem chemați să slujim numai pentru a avea o răsplată, ci pentru a-l imita pe Dumnezeu, făcut slujitor din iubire față de noi. Și nu suntem chemați să slujim când și când, ci să trăim slujind. Slujirea este așadar un stil de viață, ba chiar rezumă în sine tot stilul de viață creștin: a-l sluji pe Dumnezeu în adorație și în rugăciune; a fi deschiși și disponibili; a-l iubi concret pe aproapele; a ne strădui cu elan pentru binele comun.” Papa a atras atenția împotriva a două ispite din viața creștinilor. „Una este aceea de a lăsa inima să se lâncezească. O inimă lâncedă se închide într-o viață leneșă și sufocă focul iubirii… Cel lânced îi rezervă lui Dumnezeu și celorlalți ‘procente’ din propriul timp și din propria inimă, fără a exagera vreodată, ba chiar încercând mereu să economisească.”
În a doua ispită putem cădea pentru că suntem „prea activi”: „aceea de a gândi ca niște stăpâni, de a munci numai pentru a câștiga credit și pentru a deveni cineva. Atunci slujirea devine un mijloc și nu un scop, pentru că scopul a devenit prestigiul; apoi vine puterea, faptul de a voi să fim mari. ‘Însă între voi – ne amintește Isus nouă tuturor – să nu fie așa: cine vrea să devină mare între voi, să fie slujitorul vostru'”. „Să ne ajute mijlocirea Fecioarei Neprihănite și a sfinților, îndeosebi a Sfintei Tereza de Calcutta, ale cărei roade de credință și de slujire sunt în mijlocul vostru. Să primim câteva cuvinte splendide ale sale, care rezumă mesajul de astăzi: ‘Rodul credinței este iubirea. Rodul iubirii este slujirea. Rodul slujirii este pacea'”.
Imagini
