Papa Francisc: Ideologiile încântă, dar Duhul Sfânt ne face să înaintăm
06.10.2016, Vatican (Catholica) - Adevărata doctrină nu este un atașament rigid față de lege, care încântă ca ideologie, ci este revelația lui Dumnezeu care se lasă descoperit tot mai mult în fiecare zi de cei care sunt deschiși față de Duhul Sfânt. Acestea au fost cuvintele Papei Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 6 octombrie 2016, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Sfântul Părinte a remarcat că în lecturile zilei se vorbește despre Duhul Sfânt, care este „marele dar al Tatălui”, este forța care face Biserica să iasă cu curaj pentru a ajunge la capătul lumii. Duhul este „protagonistul acestei înaintări a Bisericii”. Fără El este „închidere, frică”, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Pontiful Roman a indicat trei atitudini pe care le putem avea în raport cu Duhul Sfânt. Prima atitudine este cea pe care Sfântul Paul le-o reproșează galatenilor: faptul de a crede că suntem justificați prin lege și nu prin Isus care „dă sensul legii”. „Acest atașament față de lege face să fie ignorat Duhul Sfânt. Nu lasă ca puterea răscumpărătoare a lui Isus să vină în față cu Duhul Sfânt. Ignoră; doar legea. Este adevărat că sunt poruncile și noi trebuie să urmăm poruncile; dar din harul acestui mare dar pe care ni l-a dat Tatăl, Fiul Său, este darul Duhului Sfânt. Astfel se înțelege legea. Dar nu reducând Duhul și Fiul la lege. Aceasta era problema acestui popor: îl ignora pe Duhul Sfânt și nu știa să meargă mai departe. Era închis, închis în prescripții… Câteodată, și nouă ni se poate întâmpla să cădem în această ispită”.
Vorbind despre atitudinea galatenilor și despre revelația lui Dumnezeu, Episcopul Romei a spus că învățătorii legii „încântă cu ideile”, dar revelația lui Dumnezeu se descoperă în fiecare zi. „Ideologiile încântă; și de aici Sfântul Paul începe: ‘O, galateni fără minte! Cine v-a fermecat pe voi?’ Cei care predică cu ideologii: este totul just! Încântă: totul clar! Dar privește, revelația lui Dumnezeu nu este clară? Revelația lui Dumnezeu se găsește în fiecare zi tot mai mult, pe cale mereu. Este clară? Da! Foarte clară! Și cei care cred că dețin tot adevărul nu sunt ignoranți, Paul spune mai mult: ‘fără minte!’ Pentru că s-au lăsat fermecați”.
A doua atitudine este de a-l întrista pe Duhul Sfânt. Acest lucru se întâmplă „când nu îl lăsăm să ne inspire, să ne ducă înainte în viața creștină”, când „nu îl lăsăm să ne spună: nu cu teologia legii, ci cu libertatea Duhului, așa trebuie să facem”. Astfel, explică Sfântul Părinte, „devenim călduți”, cădem în „mediocritate creștină” deoarece Duhul Sfânt „nu poate face mari minuni în noi”. Al treilea comportament, în schimb, „este de a ne deschide la Duhul Sfânt și de a-l lăsa să ne ducă înainte”. Este ceea ce au făcut apostolii: curajul din ziua Cincizecimii. Au pierdut frica și s-au deschis la Duhul Sfânt. Pentru a înțelege și a primi cuvintele lui Isus este necesar să ne deschidem față de Duhul Sfânt. Iar când un om se deschide Duhului Sfânt este precum o barcă ce se lasă dusă de vânt, care merge înainte și nu se oprește niciodată.
„Ne putem întreba astăzi, într-un moment al zilei: eu îl ignor pe Duhul Sfânt? Și dacă merg la Liturghie duminica, dacă fac aceasta, dacă fac cealaltă, este suficient? Al doilea lucru: viața mea este o viață pe jumătate, călduță, care îl întristează pe Duhul Sfânt și nu lasă în mine puterea de a merge înainte, de a mă deschide, sau viața mea este o rugăciune continuă de a mă deschide la Duhul Sfânt, pentru ca El să mă ducă înainte cu bucuria Evangheliei și să mă facă să înțeleg învățătura lui Isus, adevărata doctrină, cea care nu farmecă, nu ne ‘lasă fără minte’, ci adevărata? Domnul să ne dea acest har: de a ne deschide Duhului Sfânt pentru a nu deveni fără minte sau fermecați, nici oameni care întristează Duhul”.

