Papa Francisc: Sărăcia este concretă și trebuie înfruntată direct
19.10.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a afirmat miercuri că în timp ce a dona bani pentru opere de caritate ne poate face să ne simțim mai bine, a vedea sărăcia cu proprii ochi este o provocare ce nu trebuie evitată. „Atunci când, mergând pe stradă, întâlnim o persoană aflată în necesitate, sau când un sărac vine să bată la ușa casei noastre, este foarte diferit, pentru că nu mai sunt în fața unei imagini, ci suntem implicați personal”, a spus Pontiful pe 19 octombrie.
„Nu mai există nici o distanță între mine și el sau ea și mă simt interpelat”, a continaut el. „Sărăcia în abstract nu ne interpelează, ci ne face să ne gândim, ne face să ne plângem; dar atunci când vedem sărăcia în trupul unui bărbat, al unei femei, al unui copil, acest lucru ne interpelează! […] Nu mai există nici o distanță între mine și săracul pe care îl întâlnesc. În aceste cazuri, care este reacția mea? Îmi întorc privirea și trec mai departe? Sau mă opresc să vorbesc și mă interesez de starea sa?” Aceste întrebări au fost puse la audiența generală de miercuri, în care Sfântul Părinte s-a oprit asupra pasajului din Iacob 2, unde se spune că „credința fără fapte este moartă”. Atenția s-a oprit în special asupra unor fapte ale milostivirii trupești, și anume a da de mâncare celor înfometați și de băut celor însetați.
Credința fără fapte este moartă „pentru că este incapabilă să facă fapte, caritate, să iubească. Există mereu cineva căruia îi este foame și sete și are nevoie de mine. Nu pot să deleg pe nimeni altul. Acest sărac are nevoie de mine, de ajutorul meu, de cuvântul meu, de angajarea mea. Suntem cu toții implicați în aceasta”, a spus Papa. Și a mai explicat: „Experiența foamei este dură. Știe ceva despre aceasta cel care a trăit perioade de război sau de foamete. Și totuși această experiență se repetă în fiecare zi și conviețuiește alături de belșug și de risipă.”
Papa Francisc a spus că „una dintre consecințele așa-numitei ‘bunăstări’ este aceea de a conduce persoanele la închiderea în ele însele, făcându-le insensibile față de exigențele celorlalți. Se face totul pentru a le înșela prezentând modele de viață efemere, care dispar după câțiva ani, ca și cum viața noastră ar fi o modă de urmat și de schimbat în fiecare anotimp. Nu este așa. Realitatea trebuie primită și înfruntată așa cum este ea, și adesea ne face să întâlnim situații de necesitate urgentă.” Invitând la a ne aminti episodul când Isus le cere discipolilor Săi să dea de mâncare mulțimilor, urmată de minunea înmulțirii pâinilor și peștilor, Sfântul Părinte a evidențiat mesajul cheie: „puținul pe care îl avem, dacă îl încredințăm în mâinile lui Isus și îl împărtășim cu credință, devine o bogăție supraabundentă”.
La final a citat din enciclica predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea: „A da de mâncare celor înfometați este un imperativ etic pentru Biserica universală. […] Dreptul la alimentație, precum și cel la apă, au un rol important pentru dobândirea altor drepturi. […] De aceea, este necesar să se maturizeze o conștiință solidară care să considere alimentația și accesul la apă ca drepturi universale ale tuturor ființelor umane, fără deosebiri și fără discriminări” (Caritas in veritate, 27). Și a încheiat spunând: „Să nu uităm cuvintele lui Isus: ‘Eu sunt pâinea vieții’ și ‘Dacă îi este sete cuiva, să vină la mine’. Pentru noi toți cei care credem sunt o provocare aceste cuvinte, o provocare de a recunoaște că raportul nostru cu Dumnezeu trece prin hrănirea celor înfometați și prin a da de băut celor însetați, raportul cu un Dumnezeu care a revelat în Isus fața Sa de milostivire.”
