Papa Francisc: Urmarea Legii Domnului cu bunătate, nu cu rigiditate
24.10.2016, Vatican (Catholica) - În spatele rigidității, există întotdeauna ceva ascuns, o viață dublă, cei rigizi nefiind liberi, ci sclavi ai legii. În schimb, Dumnezeu dăruiește libertate, blândețe, bunătate, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 24 octombrie 2016, dimineață, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Evanghelia după Sfântul Luca, 13,10-17 relatează despre Isus care învăța în sinagogă într-o zi de sâmbătă, zi în care a vindecat o femeie infirmă de optsprezece ani, care era adusă de spate și nu putea deloc să se îndrepte. Vindecarea femeii în zi de sâmbătă trezește indignarea conducătorului sinagogii, care se revoltă acuzându-l pe Isus de încălcare a Legii Domnului, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
„Nu este ușor de urmat Legea Domnului, fiind necesar să cerem în rugăciune acest har”, a subliniat Pontiful. Potrivit Evangheliei, Isus îi răspunde conducătorului sinagogii: „Ipocriților! Nu-și dezleagă fiecare dintre voi boul și măgarul de la iesle și-l duce la adăpat în zi de sâmbătă? Și această fiică a lui Abraham, care era legată de Satana de optsprezece ani, nu trebuia să fie dezlegată în zi de sâmbătă?” Papa Francisc a adăugat: „În spatele rigidității există ceva ascuns în viața unei persoane. Rigiditatea nu este un dar al lui Dumnezeu. În schimb blândețea, bunătatea, bunăvoința și iertarea sunt haruri divine. Rigiditatea nu! În spatele rigidității există întotdeauna ceva ascuns, în multe cazuri, se ascunde trăirea unei vieți duble, dar și ceva nesănătos.”
„Cât de mult suferă cei rigizi: când sunt sinceri și devin conștienți de acest lucru, suferă, pentru că nu reușesc să aibă libertatea de fii ai lui Dumnezeu; ei nu știu cum se urmează Legea Domnului; însă, în spate rigidității, există ceva care îi împiedică să fie buni: sau sunt perfizi, ipocriți, sau sunt bolnavi. Suferă!” Pontiful a amintit și parabola fiului risipitor, în care fiul mai mare, care s-a comportat întotdeauna bine, se revoltă împotriva tatălui pentru că îl primește cu bucurie pe fiul mai mic, care dusese o viață desfrânată dar care se întoarce căit la casa tatălui. Acest comportament, a explicat Pontiful, ne arată ce anume se ascunde în spatele unui anumit tip de bunătate: „trufia de a se crede drept”.
„În spatele acestui mod de a fi buni, se ascunde trufia. Fiul mai mic știa că are un tată și, în momentul cel mai întunecat din viața sa, a mers la acest tată. În schimb, fiul mai mare a văzut în tatăl său un stăpân, fără să-l perceapă vreodată ca pe un tată. Era rigid și urma calea Legii cu rigiditate. Celălalt a lăsat Legea la o parte, a mers împotriva Legii, însă la un moment dat s-a gândit la propriul tată și s-a întors la el. Și a obținut iertarea sa. Nu este ușor de mers pe calea Legii Domnului fără a cădea în rigiditate.” Pontiful a încheiat omilia rostind rugăciunea: „Să ne rugăm Domnului, să ne rugăm pentru frații și surorile noastre care cred că a urma calea Legii Domnului înseamnă să devină rigizi. Fie ca Domnul să îi facă să simtă că El este Tată, că iubește milostivirea, bunătatea, blândețea și smerenia. Să ne învețe pe toți să urmăm calea Legii Domnului cu aceste atitudini”.

