Papa Francisc: A-l primi pe străin înseamnă a-l primi pe Cristos
26.10.2016, Vatican (Catholica) - Când facem fapte ale milostiviri trupești – în special primind străinii sub chipul migranților și refugiaților – îl primim de fapt pe Cristos, ajutând la refacerea demnității umane depline a acestora, a afirmat Papa Francisc. „Creștinii nu sunt obosiți și leneși în așteptarea întâlnirii finale cu Domnul, ci în fiecare zi îi ies în întâmpinare, recunoscând chipul Său pe chipul atâtor persoane care cer ajutor”, a afirmat Pontiful, continuând pe 26 octombrie seria de audiențe generale dedicate faptelor de milostivire trupească, săptămâna aceasta oprindu-se la Matei 25,35-36: „am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat”.
„În timpurile noastre este deosebit de actuală fapta care se referă la cei străini. Criza economică, conflictele armate și schimbările climatice determină atâtea persoane să emigreze. Totuși, migrațiile nu sunt un fenomen nou, ci aparțin istoriei umanității”, a explicat Papa, avertizând apoi: „Este lipsă de amintire istorică a crede că ele sunt proprii numai anilor noștri”. Și a exemplificat chiar din Biblie, cu Abraham, dar și cu Sfânta Familie. „Istoria umanității este istorie de migrații: nu există popor care să nu fi cunoscut fenomenul migrator.” Dar, a constatat el, „astăzi, contextul de criză economică favorizează din păcate apariția de atitudini de închidere și de neprimire. În unele părți ale lumii se ridică ziduri și bariere.”
Subliniind urgența angajării creștinilor în primirea migranților și refugiaților, a oferit exemplu concret al „Sfintei Francesca Cabrini, care și-a dedicat viața împreună cu însoțitoarele sale pentru cei care migrau spre Statele Unite ale Americii”. A continuat cu un apel puternic: „Diecezele, parohiile, institutele de viață consacrată, asociațiile și mișcările, ca și fiecare creștin, toți suntem chemați să primim pe frații și surorile care fug de război, de foame, de violență și de condiții de viață inumane. Toți împreună suntem o mare forță de sprijin pentru cei care au pierdut patrie, familie, loc de muncă și demnitate.” A povestit apoi o istorioară despre o femeie care a ajutat un migrant să ajungă la Bazilica San Pietro, ducându-l cu taxiul acolo. Taximetristul, care inițial nu a dorit să ia migrantul pentru că mirosea, a avut ocazia să îi audă pe drum istoria și să înțeleagă suferința migrantului.
Referindu-se la îmbrăcarea străinului a spus: „ce înseamnă (a-l îmbrăca pe cel gol) dacă nu a restitui demnitate celui care a pierdut-o? Desigur dând haine celui care este lipsit de ele; dar să ne gândim și la femeile victime ale traficului de persoane aruncate pe străzi, sau la alții, prea multe moduri de a folosi trupul uman ca marfă, chiar și al minorilor. Și tot așa a nu avea un loc de muncă, o casă, un salariu just este o formă de goliciune, sau a fi discriminați datorită rasei, sau datorită credinței, toate sunt forme de ‘goliciune’, în fața cărora creștini fiind suntem chemați să fim atenți, vigilenți și prompți să acționăm.”
Pontiful a încheiat îndemnând: „să nu cădem în capcana de a ne închide în noi înșine, indiferenți față de necesitățile fraților și preocupați numai de interesele noastre. Tocmai în măsura în care ne deschidem spre alții viața devine rodnică, societățile redobândesc pacea și persoanele recuperează demnitatea lor deplină. Și nu uitați de doamna aceea, nu uitați de acel migrant care mirosea urât și nu uitați de șoferul căruia migrantul i-a schimbat sufletul.”
