Hram la Viile Satu Mare celebrat cu doi Episcopi
07.11.2016, Baia Mare (Catholica) - Duminică, 6 noiembrie a.c., parohia greco-catolică din Viile Satu Mare și-a sărbătorit anticipat hramul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril”. Liturghia a fost celebrată de doi Ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice: Preasfințitul Vasile Bizău de Maramureș și Preasfințitul Mihai Frățilă de București. La sărbătoare au luat parte numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi, precum și un sobor de opt preoți, în frunte cu părintele protopop Dumitru Roman și părintele paroh Sas Ioan.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Mihai Frățilă, care a vorbit despre importanța faptului de a mărturisi cu viața noastră minunile Domnului. „Fiul lui Dumnezeu este cel care rupe despărțirea dintre moarte și viață, acel zid în fața căruia multe suflete se opresc și nu își continuă privirea și desăvârșirea în drumul spre întâlnirea cu Dumnezeu… Minunea pe care Dumnezeu o așteaptă de la noi este această minune a credinței. Nu numai noi suntem schimbați atunci când întâlnirea cu Dumnezeu se petrece cu adevărat, ci și noi, prin această atitudine de încredere, Îl schimbăm pe Cristos, îi arătăm că inima sa îndurătoare, care poate să pecetluiască viața noastră și dragostea lui Dumnezeu, se înfăptuiește cu adevărat pentru că îi lăsăm loc în inima noastră săracă pentru măreția lucrării Sale”, a spus Eparhul de București.
Preasfințitul Vasile Bizău i-a încurajat pe credincioșii greco-catolici din Viile Satu Mare să participe regulat în duminici și sărbători la Sfânta Liturghie, pentru a forma o comunitate unită și a lăsa moștenire generațiilor viitoare credința pe care ei o mărturisesc: „Un lucru foarte important pentru credincioșii unei parohii este acela de a fi în casa lui Dumnezeu în duminici și sărbători. Prezența la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu participarea și aducerea de mulțumire lui Dumnezeu, cu primirea Sfintei Împărtășanii – Sfântul Trup și Sângele Mântuitorului -, ne dă forță să luptăm cu răul din lume, ne dă forță să luptăm cu păcatul și să rămânem și să ne recunoaștem fii iubiți ai Preacuratei Fecioare Maria”, a spus Preasfințitul Vasile. (după materialul biroului de presă al Eparhiei de Maramureș)
Părintele Sas Ioan a mulțumit, la rândul său, Preasfințiților Vasile și Mihai, tuturor preoților și credincioșilor prezenți sărbătoarea parohiei.

