Pr. Ștefan Lupu: Manual de Teologie Fundamentală
12.11.2016, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut de curând cartea Revelație, credință, credibilitate. Manual de Teologie Fundamentală, scrisă de pr. dr. Ștefan Lupu. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie” în formatul 17×24 cm, are 442 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la orice librărie catolică din țară la prețul de 40 lei.
Acest Manual de Teologie fundamentală îi are ca principali destinatari pe studenții din Anul I de teologie, care, potrivit programei de studiu în vigoare pentru institutele și facultățile de teologie, înainte de a aprofunda tratatele de teologie dogmatică (Sfânta Treime, Antropologia teologică, Cristologia, Pneumatologia, Ecleziologia, Sacramentele, Escatologia și Mariologia), trebuie să parcurgă mai întâi tratatul de Teologie fundamentală. Studiul de față însă poate să fie citit cu folos și de alte persoane doritoare să aprofundeze cunoașterea teologică, pentru că Teologia fundamentală este disciplina care studiază fundamentele teologiei, adică premisele și condițiile de posibilitate a teologiei. Aceste premise și condiții nu pot fi găsite sau construite artificial și nici nu pot fi extrase din exterior, ci sunt cerute chiar de la teologie.
Teologia este reflecția metodică asupra credinței în Dumnezeu, care, după ce s-a revelat în diferite rânduri și în diferite moduri, s-a revelat definitiv și plenar în Isus Cristos, care este viu în Biserică. Astfel, întrebarea despre fundamentele teologiei se întâlnește cu întrebarea despre credință și, mai ales, cu întrebarea strâns legată de aceasta, și anume revelația ca principiu al teologiei și conținutul ei specific, precum și cu întrebarea despre transmiterea ei, iar aici se pune întrebarea despre Biserică, în calitatea ei de purtătoare și mijlocitoare a revelației.
Din perspectiva Teologiei fundamentale, fundamentele teologiei nu sunt crezute pentru ele însele, ci sunt obiectul experienței umane și al cercetării raționale. Întrebarea despre credibilitatea credinței este principalul aspect care caracterizează Teologia fundamentală și modul ei de a pune problema, cel puțin din perspectivă catolică.
Înainte de Conciliul al II-lea din Vatican, în programa de studiu a studenților teologi exista o disciplină numită „Apologetica” și care avea misiunea de a apăra credința creștină, de a da răspunsuri la toate întrebările care se puneau cu privire la ea. După Conciliu s-a preferat denumirea de Teologie fundamentală. Aceasta însă nu înseamnă că Apologetica a dispărut sau că și-a pierdut importanța. Întâlnim Apologetica deja în Vechiul și Noul Testament și primele ei elemente au fost elaborate de părinții apologeți în Biserica de la începuturi. Apologetica rămâne o dimensiune permanentă a teologiei, care este orientată de la sine spre întâlnirea și confruntarea cu spiritul fiecărei epoci istorice. Termenul de Teologie fundamentală vrea să spună că sarcina apologetică trebuie să fie integrată într-o reflecție teologică mai amplă, și anume în cunoașterea rațiunii credincioase a fundamentelor și a premiselor ei. În acest sens, Teologia fundamentală este o dimensiune teologică transcendentală.
Înțelegem acum în ce sens Teologia fundamentală este fundamentul teologiei. Această pretenție ar fi exagerată dacă s-ar considera că Teologia fundamentală, cât privește punerea problemei și răspunsul, ar fi singurul și întregul fundament al Teologiei, în sensul că credința creștină ar deriva cu o necesitate logică sau psihologică din bazele credibilității, așa cum concluzia rezultă din premise. În acest caz, credința nu ar mai fi ea însăși. Motivele credibilității creează cel mult premisele și condițiile pentru ca credința să devină mai responsabilă și, poate, mai coerentă. Aici este valabil cuvântul sfântului Toma, preluat de la Sfântul Augustin: „Nemo crederet nisi videret esse credendum” (Nimeni nu ar [putea] crede, dacă nu ar vedea că poate să creadă, că ar fi de crezut). Spus altfel: nici o credibilitate, nici o raționalitate a credinței, nu dispensează de la a crede sau nu poate să înlocuiască credința. Ea este și rămâne mereu un act nou și propriu.
Premise și condiții ale posibilității credinței creștine, deci motive ale credibilității, există foarte multe. Însă credința creștină, care reflectează prin teologie, este posibilă numai atunci când găsește în om anumite condiții, posibilități și dispoziții pentru credința creștină, când omul este astfel conceput că poate să creadă, chiar și în sensul credinței creștine. Dacă aceste condiții de posibilitate nu există, nu pot fi dovedite, credința creștină devine în totalitate și în particular cu adevărat străină, exterioară, ideologică, nu se mai pune cu seriozitate problema ei.
Temele tratate în Teologia fundamentală sunt teme întrebate și discutate astăzi, și aceasta îi conferă tratatului o notă de mare actualitate. De fapt, astăzi nu se pune întrebarea despre unul sau altul dintre aspectele credinței creștine, ci este vorba despre însuși fundamentul credinței sau chiar despre credința însăși ca fundament. De aceea, astăzi, dacă ne uităm la puterea extraordinară a lumii contemporane, la importanța acordată experienței și la exigențele care derivă de aici, nu mai este suficient să vestești, să afirmi și să declari marea și universala valoare a credinței creștine, ci, mai mult, e nevoie să o fundamentezi. Aceasta înseamnă o mare sarcină dar și o mare șansă. (prezentare semnată de pr. Ștefan Lupu)
Imagini
