Papa Francisc: Jubileul ne-a amintit că esențialul este iubirea
20.11.2016, Vatican (Catholica) - Duminică, 20 noiembrie 2016, Papa Francisc a închis Poarta Milostivirii de la Bazilica San Pietro, marcând oficial încheierea Jubileului Milostivirii, despre care a spus că ne amintește că iubirea este în centrul atitudinii lui Dumnezeu, și nu puterea și faima. „Acest An al Milostivirii ne-a invitat să redescoperim centrul, să ne întoarcem la esențial”, a spus Pontiful în Sărbătoarea lui Cristos Rege. „Acest timp de milostivire ne cheamă să privim la adevărata față a Regelui nostru, aceea care strălucește în Paște, și să redescoperim fața tânără și frumoasă a Bisericii, care strălucește când este primitoare, liberă, fidelă, săracă în mijloace și bogată în iubire, misionară”.
„Milostivirea, ducându-ne la inima Evangheliei, ne îndeamnă și să renunțăm la obișnuințe și cutume care pot să împiedice slujirea adusă împărăției lui Dumnezeu; să găsim orientarea noastră numai în regalitatea perenă și umilă a lui Isus, nu în adaptarea la regalitățile precare și la puterile schimbătoare din fiecare epocă”, le-a spus Papa Francisc pelerinilor adunați în Piața San Pietro pentru Liturghia de final a Jubileului Milostivirii. În predica sa, a pornit de la Evanghelia zilei, din Luca, în care Cristos, „Alesul, Regele, apare fără putere și fără glorie: este pe cruce, unde pare mai mult un învins decât un învingător. Regalitatea Sa este paradoxală: tronul Său este crucea; coroana Sa este de spini; nu are un sceptru, ci îi este pusă în mână o trestie; nu poartă haine somptuoase, ci este privat de tunică; nu are inele strălucitoare la degete, ci mâinile străpunse de cuie; nu are o comoară, ci este vândut pentru treizeci de monede.”
Slava Împărăției lui Dumnezeu „nu este puterea conform lumii, ci iubirea lui Dumnezeu, o iubire capabilă să ajungă la orice lucru și să-l vindece”. Cristos „s-a înjosit până la noi, a locuit în mizeria noastră umană, a simțit condiția noastră cea mai infimă: nedreptatea, trădarea, abandonarea; a experimentat moartea, mormântul, iadul. În acest mod Regele nostru a mers până la marginile universului pentru a îmbrățișa și a mântui orice ființă vie. Nu ne-a condamnat, nici nu ne-a cucerit, nu a încălcat vreodată libertatea noastră, ci s-a propus cu iubirea umilă care toate le iartă, toate le speră, toate le îndură. Numai această iubire a învins și continuă să învingă pe marii noștri adversari: păcatul, moartea, frica”.
Pontiful a indicat trei figuri diferite din Evanghelie, reprezentând diferitele atitudini pe care le putem avea: oamenii care privesc; cei care sunt lângă cruce; tâlharul răstignit alături de Isus. „Poporul stă departe, ca să privească ce anume se întâmplă. Este același popor care pentru propriile necesități se îngrămădea în jurul lui Isus, și acum stă la distanță. În fața circumstanțelor vieții sau a așteptărilor noastre nerealizate, și noi putem avea ispita de a sta la distanță de regalitatea lui Isus, de a nu accepta până la capăt scandalul iubirii Sale umile, care neliniștește eu-l nostru, care incomodează. Preferăm să rămânem la fereastră, să stăm deoparte, decât să ne apropiem și să devenim aproapele.”
Indicând spre al doilea grup, care includea conducătorii, soldații și un răufăcător, Papa a arătat că „toți aceștia își bat joc de Isus… Îl ispitesc pe Isus, așa cum a făcut diavolul la începuturile Evangheliei, ca să renunțe să domnească în maniera lui Dumnezeu, și să o facă după logica lumii: să coboare de pe cruce și să-i înfrângă pe dușmani!… Însă în fața acestui atac la adresa propriului mod de a fi, Isus nu vorbește, nu reacționează. Nu se apără, nu încearcă să convingă, nu face o apologetică a regalității Sale. Mai degrabă continuă să iubească, iartă, trăiește momentul încercării după voința Tatălui, fiind sigur că iubirea va aduce rod. Pentru a primi regalitatea lui Isus suntem chemați să luptăm împotriva acestei ispite, să ne îndreptăm privirea spre Cel Răstignit, pentru a-i deveni tot mai fideli.”
Întorcându-se spre a treia figură, tâlharul care îl roagă pe Isus să își aducă aminte de el, Papa Francisc a spus că acesta „pur și simplu, privindu-l pe Isus, a crezut în împărăția Sa. Și nu s-a închis în el însuși, ci cu greșelile sale, păcatele sale și necazurile sale s-a adresat lui Isus. A cerut să fie amintit și a simțit milostivirea lui Dumnezeu: ‘Astăzi vei fi cu Mine în paradis’. Dumnezeu, imediat ce îi dăm posibilitatea, își amintește de noi. El este gata să șteargă complet și pentru totdeauna păcatul, pentru că amintirea Sa nu înregistrează răul făcut și nu ține cont mereu de ofensele primite, cum este amintirea noastră. Dumnezeu nu-și amintește de păcat, ci de noi, de fiecare dintre noi, fiii Săi iubiți. Și crede că este posibil mereu să începem din nou, să ne ridicăm din nou.”
„Să cerem și noi darul acestei amintiri deschise și vii. Să cerem harul de a nu închide niciodată porțile reconcilierii și iertării, ci să știm să mergem dincolo de rău și de divergențe, deschizând orice posibilă cale de speranță. După cum Dumnezeu crede în noi înșine, infinit dincolo de meritele noastre, tot așa și noi suntem chemați să revărsăm speranță și să dăm oportunitate altora. Deoarece, chiar dacă se închide Poarta Sfântă, rămâne mereu deschisă larg pentru noi adevărata poartă a milostivirii, care este Inima lui Cristos. Din coasta străpunsă a Celui Înviat izvorăsc până la sfârșitul timpurilor milostivirea, mângâierea și speranța.”
Imagini
