Jubileul continuă prin permisiuni pentru preoți și alte prevederi speciale
21.11.2016, Vatican (Catholica) - Deși Jubileul Milostivirii s-a încheiat, Papa Francisc a decis ca anumite noutăți aplicate în Biserică pe timpul Anului Sfânt să continue și mai apoi. Astfel le permite preoților să ierte de păcatul avortului, de acum înainte; în plus preoții SSPX vor putea în continuare să spovedească în mod valid credincioși catolici. De asemenea a extins nedefinit mandatul misionarilor milostivirii și a decis să instituie Ziua Mondială a Săracilor, care va avea loc în fiecare an în duminica a 33-a din timpul de peste an (după calendarul romano-catolic). Aceste lucruri au fost anunțate în noua scrisoare apostolică „Misericordia et Misera”, publicată pe 21 noiembrie și semnată de Pontif pe 20 noiembrie, în timpul Liturghiei de închidere a Jubileului Milostivirii.
În scrisoare, Pontiful spune că „Sacramentul Spovezii trebuie să își recâștige locul central în viața creștină”. „Dat fiind această nevoie, împotriva obstacolelor ridicate între cererea de reconciliere și iertarea lui Dumnezeu, dau tuturor preoților, în virtutea ministerului lor, facultatea de a-i ierta pe cei care au comis păcatul avortului produs.” Prevederile valabile pe durata Anului Sfânt Extraordinar „sunt deci extinse, împotriva a tot ce ar putea fi contrar”. Se afirmă că „avortul este un păcat grav, din moment ce pune capăt unei vieți inocente”, dar se insistă că „nu există păcat pe care milostivirea lui Dumnezeu să nu îl poată atinge și șterge când găsește o inimă căită, care caută reconcilierea cu Tatăl”. „Fie ca toți preoții să fie astfel călăuză, sprijin și mângâiere pentru penitenți, în această călătorie specială de reconciliere”. Pontiful a declarat inițial că toți preoții pot să ierte păcatul avortului într-un set de indicații pastorale pentru Jubileu, publicate pe 1 septembrie 2015; în același document oferea preoților SSPX facultatea de a ierta păcatele în Spovadă.
Amintim că o femeie care face avort este supusă excomunicării „latae sententiae”, alături de cei care au asistat-o în proces. Datorită acestei excomunicări, păcatul avortului în mod normal poate fi șters doar de un Episcop sau de un preot numit special de el. Cu anumite ocazii, precum Adventul sau Postul Mare, unii Episcopi extind această facultate tuturor preoților din Dieceza lor. În SUA de exemplu, facultatea iertării avortului era deja delegată tuturor preoților, deci noua normă a Papei Francisc nu schimbă nimic. La nivel universal însă lucrurile nu sunt similar reglementate.
Același document papal permite și preoților SSPX să dea dezlegare validă credincioșilor catolici. În timpul Jubileului a permis „ca acei credincioși care, din diferite motive, merg la biserici unde slujesc preoți ai Fraternității Preoțești a Sf. Pius al X-lea, să poată primi valid și licit dezlegarea sacramentală de păcatele lor”. „Pentru binele pastoral al acestor credincioși și încrezându-mă în buna intenție a preoților lor de a căuta, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se recupereze comuniunea deplină cu Biserica Catolică, am decis personal să extind această facultate dincolo de Anul Jubiliar, până la noi decizii, ca nimeni să nu fie lipsit de semnul sacramental al reconcilierii prin iertarea Bisericii.”
Amintim că Societatea Sf. Pius al X-lea (SSPX) a fost fondată de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre, în 1970, pentru formarea preoților, ca răspuns la ceea ce el descria ca fiind erorile ce au intrat în Biserică după Conciliul Vatican II. Relațiile cu Sfântul Scaun s-au tensionat în 1988, când Arhiepiscopul a consacrat patru Episcopi fără permisiunea Papei Ioan Paul al II-lea. Consacrarea ilicită a dus la excomunicarea celor cinci Episcopi. Aceste excomunicări au fost ridicate în 2009, de Papa Benedict al XVI-lea, iar de atunci au continuat negocierile dintre Societate și Vatican pentru a se ajunge din nou la comuniunea deplină. Papa Francisc a făcut câțiva pași înainte pe calea spre comuniunea deplină cu SSPX, inclusiv cu oferta unei prelaturi personale, ceea ce înseamnă o jurisdicție eclezială fără granițe geografice, desemnată pentru anumite inițiative pastorale speciale. În prezent, singura prelatură personală este Opus Dei. Pe moment SSPX a respins propunerea.
Un alt semn al dorinței ca accentul pe milostivire să continue dincolo de Jubileu este extinderea facultăților speciale date misionarilor milostivirii. În Miercurea Cenușii, peste o mie de preoți au fost trimiși în lumea întreagă ca ambasadori ai milostivirii. Aleși din toate continentele, misionarii aceștia au în special un rol de predicatori și confesori. Au primit două facultăți speciale pe care nu le are orice preot. În primul rând posibilitatea de a spovedi oriunde în lume, fără limite geografice. De regulă un preot trebuie să ceară permisiunea Episcopului locului pentru a asculta Spovezi când este în altă Dieceză decât a sa. Misionarii milostivirii nu trebuie să facă aceasta.
Un al doilea aspect al misiunii acestora este posibilitatea de a da dezlegare în cazuri altfel rezervate Sfântului Scaun. În timp ce sunt mai multe, Sfântul Scaun a clarificat că facultățile misionarilor milostivirii sunt limitate la patru cazuri de dezlegat: profanarea speciilor euharistice prin păstrarea sau furarea lor pentru scopuri sacrilege; folosirea forței fizice împotriva Pontifului Roman; dezlegarea complicelui într-un păcat legat de Porunca a VI-a („să nu comiți adulter”) și violarea directă a sigiliului sacramental de către un confesor. Episcopii sunt încurajați să contacteze misionarii milostivirii din Diecezele învecinate, pentru a-i invita să vină în Diecezele lor.
În scrisoarea sa, Papa le-a mulțumit misionarilor pentru „slujirea valoroasă pentru a face eficient harul iertării”. „Această slujire extraordinară nu se încheie cu închiderea Porții Sfinte”, a spus el, exprimând dorința ca „să continue până la noi decizii, ca semn concret al faptului că harul Jubileului rămâne viu și eficient în toată lumea”. Ca „expresie directă a preocupării și apropierii mele” față de misionari, Papa Francisc spune că aceștia vor intra sub Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, „găsindu-se formele cele mai potrivite de exercitare a acestei slujiri prețioase”.