Anunțuri din Dieceza de Timișoara
13.12.2016, Timișoara (Catholica) - 1. Miercuri, 21 decembrie 2016 începând cu orele 6.00 în biserica parohială din Timișoara-Iozefin va fi celebrată o Sfântă Liturghie pentru tineri.
2. Concerte de advent în Dieceza de Timișoara
– Vineri, 16 decembrie 2016, începând cu orele 17.30 în biserica parohială din Timișoara-Iozefin va avea loc concertul de advent al tinerilor din Kikinda (Serbia).
– În biserica Ordinului Piarist din Timișoara vineri, 16 decembrie 2016 începând cu orele 19.00 va avea loc un concert de advent în organizarea Mattig Expert Swiss Partners.
– Corul Exultate al Catedralei „Sf. Gheorghe” (Dom) va susține sâmbătă, 17 decembrie 2016 la orele 16.00 un concert de advent în Bazilica din Maria Radna. Duminică, 18 decembrie 2016 începând cu orele 19.00 corul Exultate sub conducerea organistului Róbert Bajkai-Fábián va concerta în Catedrala „Sf. Gheorghe” (Dom) din Piața Unirii.
– În biserica romano-catolică parohială din Timișoara-Iozefin va avea loc duminică, 18 decembrie 2016, la orele 6 după-amiaza un concert de advent susținut de corul acestei biserici condus de către Norbert Dumitresc, organist.
– Biserica romano-catolică „Millennium” din Timișoara-Fabric va găzdui duminică, 18 decembrie 2016 începând cu orele 20.00 tradiționalul Concert de Crăciun / Concerto di Natale în organizarea Consulatului General al Italiei și a comunității italienești din Timișoara. Își dau concursul orchestra de cameră Camerata Strumentale sub bagheta prof. Enrico Cannata și corul de cameră Excelsior sub conducerea maestrului Iosif Todea.
3. În fiecare duminică a Adventului, începând cu orele 18.15, în centrul parohial nou din Timișoara-Iozefin familiile romano-catolice de naționalitatea maghiară se întâlnesc pentru rugăciune și program spiritual premergător Sărbătorii Nașterii Mântuitorului, Crăciunul.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com
