Cele mai citite știri – ianuarie-martie 2016
29.12.2016, România (Catholica) - Începutul anului 2016 a fost unul marcat de o premieră istorică: pe 12 februarie, pe un teritoriu neutru, Papa Francisc se întâlnea cu Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii. Papa Ioan Paul al II-lea și-a dorit îndelung o vizită la Moscova, dar nici el, nici Papa Benedict al XVI-lea, nu au fost primiți pe motivul existenței și activității Bisericilor Greco-Catolice, cu referire particulară la cea din Ucraina. Nici Papa Francisc nu a ajuns la Moscova, dar a avut ocazia să se vadă față la față cu liderul celei mai numeroase Biserici Ortodoxe, la Havana, pe când încă Fidel Castro trăia.
Cap de afiș l-a ținut în ianuarie pregătirea Marelui Sinod Panortodox și eutanasierea de bebeluși în Olanda. În februarie, pe lângă amintita întâlnire istorică, a suscitat atenție o producție hollywoodiană legată de Învierea lui Isus Cristos, iar pe plan intern numirea noului Ministru provincial pentru Provincia „Sf. Iosif” din România, a Ordinului Fraților Minori Conventuali. În luna martie, cea mai citită știre a fost despre data Paștelui, urmată de cea privind afirmațiile Papei despre noul proces de declarare a nulității căsătoriei. Iată în continuare lista celor mai citite zece știri pentru fiecare dintre lunile ianuarie, februarie și martie.
Ianuarie
- Sinodul panortodox este de interes vital atât pentru ortodocși cât și pentru restul lumii creștine
- Până la 650 de bebeluși sunt eutanasiați în fiecare an în Olanda
- De ce un Episcop le cere preoților să așeze tabernacolele înapoi în centrul bisericilor
- Papa Francisc: Viața „normală”, capcană pentru preoți
- Întâlnirea Ecumenică de Rugăciune la Timișoara
- Eparhia de Oradea se alătură protestelor împotriva Barnevernetului
- Papa către Rota Romană: Despre visul lui Dumnezeu pentru căsătorie
- Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe va avea loc în Creta
- Spovada.ro: un ajutor în vederea Sacramentului Spovezii
- Video-mesaj cu intenția de rugăciune: Suntem cu toții copiii lui Dumnezeu
Februarie
- „Suntem frați”: întâlnire istorică între Papă și Patriarhul ortodox rus
- Capul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene despre declarația de la Havana (I)
- Se va întâmpla: Papa Francisc și Patriarhul Kiril se întâlnesc în Havana
- Capul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene despre declarația de la Havana (II)
- Un nou film arată Învierea prin ochii unui necredincios
- Filmul „Risen” și dezbaterile teologice privind realitatea învierii
- Papa Francisc îi răspunde lui Donald Trump (și invers)
- Provincia conventuală „Sf. Iosif” din România are un nou Ministru provincial
- Papa Francisc s-a rugat pentru recepționera de la Casa Santa Marta, decedată
- Corespondența dintre Papa Ioan Paul al II-lea și o femeie poloneză nu a fost secretă
Martie
- Interviu cu pr. dr. Tarciziu Șerban: Paștele împreună. De ce? Cum? Când?
- Papa Francisc: Noul proces de declarare a nulității căsătoriei are un scop pastoral
- De ce nu vine Papa Francisc la București
- O Liturghie emoționantă pentru migranți cu Papa Francisc
- ARCB reacționează la declarațiile primarului general interimar al Capitalei
- Ortodocșii recunosc Casa Sfintei Fecioare de la Loreto
- Cei care nu pot primi Împărtășania pot totuși să participe la viața Bisericii
- Un grup de ortodocși au cerut iertare greco-catolicilor ucraineni
- Lumea în tăcere în fața dramei pedofiliei care se extinde mult dincolo de Biserică
- Pr. Vincent Machozi ucis duminică în Congo

