Papa Francisc: Este nevoie de o nouă cultură vocațională
06.01.2017, Vatican (Catholica) - Este nevoie de o perspectivă proaspătă și curajoasă legat de ajutarea tinerilor pentru a-și discerne și descoperi vocația, a afirmat Papa Francisc joi, subliniind importanța sfințeniei personale și angajamentul pentru slujirea altora. Astăzi „este urgent să aducem în comunitatea creștină o nouă ‘cultură vocațională'”, a afirmat Sfântul Părinte în discursul pregătit pentru evenimentul din 5 ianuarie. Pastorația vocațională deschide orizonturi largi, a spus el, subliniind că trebuie să fie capabilă „să citească cu curaj realitatea așa cum este”, cu greutățile și rezistența incluse, în același timp „recunoscând semnele de generozitate și de frumusețe din inima omului”.
Sfântul Părinte a vorbit participanților la evenimentul din 3-5 ianuarie organizat de Biroul pentru Vocații al Conferinței Episcopale Italiene, desfășurat sub tema „Ridicați-vă, mergeți și nu vă temeți. Vocația și sfințenia: sunt în misiune”. Amintind că în 2018 Sinodul Episcopilor va discuta despre „tineri, credință și discernământul vocațional”, Papa a spus că aceste subiecte trebuie să fie tot mai mult în atenție. „‘Da’-ul total și generos al unei vieți dăruite este asemenea cu un izvor de apă, ascuns de atâta timp în adâncimile pământului, care așteaptă să izvorască și să curgă în afară, într-un râuleț de puritate și prospețime. Astăzi tinerii au nevoie de un izvor de apă proaspătă pentru a se adăpa și apoi a continua drumul lor de căutare. ‘Tinerii au dorința unei vieți mari. Întâlnirea cu Cristos, a se lăsa cuprinși și conduși de iubirea Sa, lărgește orizontul existenței și dăruiește o speranță solidă care nu dezamăgește’ (Enciclica Lumen fidei, 53).”
Papa a oferit și o cheie pentru pastorația vocațională: „Pentru a fi credibili și a intra în sintonie cu tinerii, trebuie privilegiată calea ascultării, a ști ‘să se piardă timp’ în primirea întrebărilor lor și a dorințelor lor. Mărturia voastră va fi cu atât mai convingătoare dacă veți ști să povestiți, cu bucurie și adevăr, frumusețea, uimirea și minunăția de a fi îndrăgostiți de Dumnezeu, bărbați și femei care trăiesc cu recunoștință alegerea lor de viață pentru a-i ajuta pe alții să lase o amprentă inedită și originală în istorie. Aceasta cere să nu fim dezorientați de solicitările exterioare, ci să ne încredem în milostivirea și în duioșia Domnului reînsuflețind fidelitatea alegerilor noastre și prospețimea ‘primei iubiri’.”
Dar cele citate până aici fac parte din discursul înmânat participanților. La fața locului Papa a ales să vorbească liber, amintind că primul cuvânt al temei întâlnirii este cel spus de înger lui Petru în închisoare: „Ridică-te!” Și a continuat direct: „Mă întreb câți tineri, băieți și fete, simt astăzi în inima lor acel ‘ridică-te!’ și câți – preoți, consacrați, surori – închid ușile”. Și a amintit de cineva care îndemna la mai multe rugăciuni și mai puține întâlniri. „Să ne rugăm este nevoie”, a admis Pontiful, „însă să ne rugăm cu ușa deschisă! Cu ușa deschisă. Pentru că numai mulțumindu-ne să facem o întâlnire, fără a ne asigura că ușile sunt deschise, nu folosește. Și ușile se deschid cu rugăciunea, bunăvoința, riscul. A risca împreună cu tinerii.” Și a continuat invitând la rugăciune, care este „prima îndatorire a Episcopilor”. „Aș putea să fac planul pastoral cel mai mare, organizarea cea mai perfectă, dar fără plămada rugăciunii va fi pâine nedospită. Nu va avea forță.”
Papa a explicat de ce este nevoie dacă vrem vocații: „ușă deschisă, rugăciune, a sta pironiți de scaun pentru a-i asculta pe tineri. ‘Dar sunt aerieni!’ Binecuvântat să fie Domnul! Ție îți revine să îi ‘aterizezi’. A-i asculta: apostolatul urechii. ‘Vor să se spovedească, dar spovedesc mereu aceleași lucruri.’ ‘Și tu, când erai tânăr, ai uitat?’ Răbdarea: a asculta, ca să se simtă acasă, primiți; ca să se simtă binevoiți. Și de mai multe ori fac copilării: mulțumire fie lui Dumnezeu, pentru că nu sunt bătrâni. Este important ‘a pierde timp’ cu tinerii. Uneori plictisesc, pentru că – așa cum spuneam – vin mereu cu aceleași lucruri; însă timpul este pentru ei. Mai mult decât a le vorbi, trebuie ascultați și să se spună numai o ‘picăturică’, un cuvânt acolo, și gata, pot să plece. Și aceasta va fi o sămânță care va lucra dinăuntru.”
Sfântul Părinte a vorbit și despre importanța adaptării metodelor la vremuri. A povestit despre experiența sa, când lucrurile erau mai „statice”. Pentru ziua de astăzi însă a recomandat „a se inventa acțiuni pastorale care să îi implice pe tineri, în ceva care să îi determine să facă ceva: în vacanță să mergem o săptămână să facem o misiune în satul acela, sau să facem ajutor social în satul celălalt, sau în fiecare săptămână să mergem la spital, asta, aia…, sau să dăm de mâncare celor fără adăpost în marile orașe. […] Tineri în mișcare, nu opriți. Tinerii opriți, care au totul sigur… sunt tineri ieșiți la pensie!” Nu în ultimul rând Pontiful a vorbit și despre importanța mărturiei. „Mărturiile noastre sunt ceea ce îi atrage pe tineri. Mărturii ale preoților buni, ale surorilor bune.”
Discursul scris se încheie astfel: „Să ne simțim mânați de Duhul Sfânt ca să găsim cu curaj drumuri noi în vestirea evangheliei vocației; pentru a fi bărbați și femeie care, ca sentinele (cf. Ps 130,6), știu să perceapă firele de lumină ale noilor zori, într-o reînnoită experiență de credință și de pasiune pentru Biserică și pentru Împărăția lui Dumnezeu. Să ne mâne Duhul ca să fim capabili de o răbdare iubitoare, care nu se teme de inevitabilele încetineli și rezistențe ale inimii umane. Vă asigur rugăciunea mea; și voi, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.”
Legături
Imagini
