Papa Francisc: Domnul să ne elibereze de frică, un păcat care blochează viața creștină
27.01.2017, Vatican (Catholica) - Dumnezeu să ne elibereze de păcatul care paralizează creștinii, frica de orice, care ne face să nu avem memorie, speranță, curaj și răbdare: este, pe scurt, ceea ce a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată vineri, 27 ianuarie 2017, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Comentând lecturile biblice ale Sfintei Liturghii (Evrei 10,32-39 și Marcu 4,26-34), Pontiful a remarcat că Scrisoarea către Evrei îndeamnă la trăirea vieții creștine cu trei puncte de referință: trecutul, prezentul și viitorul, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. Mai întâi de toate, ne îndeamnă să cultivăm memoria trecutului pentru că „viața creștină nu începe astăzi: astăzi ea continuă”. A ne aminti totul, cele bune și cele mai puțin bune, înseamnă a pune istoria vieții proprii înaintea lui Dumnezeu, fără a o acoperi sau ascunde.
„‘Fraților, amintiți-vă de zilele de la început’ (v. 32), de zilele entuziasmului, ale înaintării pe calea credinței, când ați început să trăiți credința, încercările suferite… Nu se înțelege viața creștină, nici viața spirituală de fiecare zi, fără memorie. Nu doar că nu se înțelege, dar nu poți trăi creștinește fără memorie: memoria mântuirii lui Dumnezeu în viața mea, memoria necazurilor mele de-a lungul vieții, modul în care Domnul m-a scos din aceste necazuri. Memoria este un har, este harul de a cere: ‘Doamne, fă ca eu să nu uit trecerea ta în viața mea, să nu uit clipele bune, nici pe cele rele, bucuriile și crucile!’ Creștinul este omul memoriei”.
Autorul sacru, însă, lasă de înțeles că „suntem pe cale, în așteptare”, în așteptare „să ajungem la un punct, la întâlnirea cu Domnul”: „Speranța. A privi la viitor. După cum nu se poate trăi o viață creștină fără memoria pașilor făcuți, nu se poate trăi o viață creștină fără a privi viitorul cu speranța întâlnirii cu Domnul. Și [autorul sacru] spune o expresie frumoasă: ‘încă puțin…’ Viața este o suflare, trece. Când unul e tânăr, se gândește că are multă vreme în fața lui, dar apoi viața ne învață că toți ajungem să spunem: ‘Cum trece timpul! Pe acesta l-am cunoscut când era un copil, iar acum se căsătorește! Cum trece timpul!’ Vine curând. Dar speranța de a-l întâlni este o viață în tensiune între memorie și speranță, între trecut și viitor”.
În al treilea rând, Scrisoarea către Evrei învață să trăim prezentul, „de multe ori dureros și trist”, cu „curaj și răbdare”. Altfel spus, cu sinceritate, fără rușine și suportând greutățile vieții. „Suntem cu toții păcătoși”, a spus Papa, „care mai devreme, care mai târziu, dacă vreți putem să facem lista mai târziu, dar suntem cu toții păcătoși. Toți. Cu toate acestea, să mergem înainte cu curaj și răbdare, să nu rămânem pe loc, pentru că aceasta nu ne va ajuta să creștem”. În fine, Scrisoarea către Evrei îndeamnă la a nu săvârși păcatul care duce la pierderea memoriei, speranței, curajului și răbdării, păcatul lașității. „Este un păcat care nu te lasă să mergi înainte din cauza fricii”, în timp ce Isus spune: „Nu vă fie teamă!” De lașitate dau dovadă și „cei care merg mereu înapoi, care se păstrează prea mult pe sine, care se tem de orice”.
„‘Nu risca, te rog, nu’. Prudența. ‘Poruncile, toate, toate’. Da, așa trebuie să fie, dar această atitudine te blochează, te face să uiți atâtea haruri primite, îți ia memoria, îți ia speranța pentru că nu te lasă să mergi mai departe. Este prezentul unui creștin, al unei creștine, ca atunci când unul merge pe drum și începe să plouă pe neașteptate iar haina, nefiind atât de bună, se scurtează… Suflete scurtate: aceasta înseamnă micimea sufletească. Acesta este păcatul împotriva memoriei, curajului, răbdării și speranței. Domnul să ne facă să creștem în aducerea aminte, să ne facă să creștem în speranță, să ne dea zi de zi curaj și răbdare și să ne elibereze de micimea sufletească, de frica de orice. Suflete restrânse pentru a se păstra… Isus spune: ‘Cine vrea să-și păstreze propria viață, o va pierde'”.
