Vincențienii aniversează 400 de ani de la întemeiere
27.01.2017, Roma (Catholica) - Cu tema: „Am fost străin și voi m-ați primit…” (Mt 25,35), Familia Vincențiană din toată lumea inaugurează un An jubiliar pentru a celebra al patrulea centenar al întemeierii carismei sale în slujba săracilor. Anul 1617 a fost decisiv pentru vocația fondatorului Sf. Vincențiu de Paul prin două evenimente: la 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii Sf. Paul, sfântul a predicat „prima predică a misiunii” la Folleville, în Franța, după ce un țăran muribund, la sfârșitul unei spovezi, s-a plâns de abandonarea spirituală a săracilor în zonele rurale. După câteva luni, în august același an, Sf. Vincențiu în timpul experienței sale de paroh la Châtillon, a venit din nou în contact cu sărăcia și mizeria și a înțeles că era necesar „să fie instruiți oamenii”, să fie făcuți conștienți de propria demnitate, a-i face să trăiască viața la un nivel mai înalt ca ființe umane și să învețe adevărul proiectului lui Dumnezeu.
Evenimentele de la Folleville și de la Châtillon au marcat începuturile carismei vincențiene, care astăzi celebrează 400 de ani de drum, mereu în slujba celor mai nevoiași, urmând exemplul fondatorului, patron universal al operelor de caritate. Familia Vincențiană este prezentă în cele cinci continente cu o mare varietate de slujiri: misiuni, asistență sanitară pentru cei fără locuință fixă, pentru refugiați, copiii abandonați, fetele mame, de asemenea instruire, formare, promovare și dezvoltare. Actualmente, Familia Vincențiană este compusă din 225 de filiale de diferite comunități de consacrați, laici și asociații în peste 80 de țări în toată lumea. Între ramurile cele mai cunoscute trebuie amintite: Asociația Internațională a Carității (AIC); Congregația Misiunii, Fiicele Carității, întemeiate de Sf. Luisa de Marillac; Societatea Sf. Vincențiu de Paul, întemeiată de Fericitul Federico Ozanam; Asociația Medaliei Miraculoase; Tineretul Marian Vincențian (JMV); Misionarii Seculari Vincențieni (MISEVI); Surorile Carității al sfintei Ioana Antida Tauret și așa mai departe.
Superiorul general al Congregației Misiunii și al Societății Fiicelor Carității, pr. Tomas Mavrič CM, a invitat să se trăiască Anul jubiliar cu experiența a patru proiecte comune. Înainte de toate, pelerinajul relicvei inimii Sf. Vincențiu de Paul, început miercuri, 25 ianuarie, la Folleville, în Franța, care va continua în toate țările unde este prezentă realitatea vincențiană. Apoi un proiect în care vor putea să intervină toate ramurile Familiei Vincențiene în slujba străinilor, a refugiaților, a celor fără adăpost și a migranților. În program este și un simpozion internațional, în timpul căruia se va reflecta asupra actualității carismei misiunii și carității; evenimentul va avea loc la Roma între 13 și 15 octombrie 2017 și va culmina cu audiența la Papa Francisc. În sfârșit, Festivalul Internațional de Cinema, în cadrul căruia atenția se va concentra pe viața Sf. Vincențiu de Paul.
