Pr. Federico Lombardi: Papa Francisc se simte susținut de Papa Benedict al XVI-lea
11.02.2017, Vatican (Catholica) - În 11 februarie 2013, Papa Benedict al XVI-lea renunța la ministerul petrin. După moartea Papei Ioan Paul al II-lea, fusese ales la conducerea Bisericii, în anul 2005. Gestul inedit al Pontifului de origine germană continuă să impresioneze chiar și după patru ani, dar este înțeles tot mai profund grație unui strâns raport de frățietate dintre Papa Francisc și Papa emerit. Pentru o reflecție despre mărturia pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea o oferă în acești ani de viață retrasă și rugăciune, Radio Vatican a realizat un interviu cu pr. Federico Lombardi, președintele Fundației Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea.
– Modul în care a trăit și trăiește în acești ani corespunde la ceea ce a spus, adică trăind în rugăciune, cu o viață retrasă, într-o perspectivă spirituală și cu o discreție extremă, slujirea sa de însoțire a vieții Bisericii și de solidaritate cu succesorul său în aceeași responsabilitate. Iată ceea ce se întâmplă, în deplină seninătate.
– Ați avut posibilitatea să vă întâlniți în ultima vreme cu Papa emerit Benedict al XVI-lea? Cum l-ați văzut?
– Da, am avut diverse ocazii în ultimele luni. Sper să pot avea în continuare și altele; cu atât mai mult acum, după ce am primit această responsabilitate în cadrul Fundației Ratzinger, se pot ivi alte motive să îl întâlnesc. L-am văzut perfect din punct de vedere al lucidității, al prezenței spirituale, mentale. E o adevărată plăcere să te afli în prezența sa. Normal, timpul trece și, prin urmare, puterile nu cresc mergând înainte: în timp ce energiile mentale și spirituale sunt depline, puterile fizice devin din ce în ce mai slabe. Cu toate acestea, este o persoană care nu are boli particulare. Se vede fragilitatea care crește cu trecerea anilor, dar stă în picioare, poate să meargă prin casă de unul singur. Îl întâlnești ca pe o persoană în vârstă care a devenit mai slabă cu trecerea timpului, dar care este pe deplin prezentă și îți face o deosebită plăcere să o întâlnești.
– Care este mărturia dată în acești patru ani de Papa emerit Benedict al XVI-lea, după un pontificat în care a pus în centrul atenției două teme principale: Dumnezeu și credința?
– Aș spune că alegerea de a trăi într-o atmosferă rugăciune această perioadă a vieții este în coerență perfectă cu alegerea de a-l pune pe Dumnezeu și credința în centru vieții noastre. În cartea „Ultime conversații” este prezent acest sentiment de apropiere de întâlnirea cu Dumnezeu, dorința de a trăi anii bătrâneții ca pe un timp, aș spune, de pregătire și de familiarizare cu Domnul, pe care se pregătește să îl întâlnească. Aceasta este în opinia mea o mărturie extraordinară. Cred că este deosebit de frumos să ai un Papă emerit care se roagă pentru Biserică, pentru succesorul său. Este o prezență pe care o simțim, știind că el există chiar dacă nu îl vedem des, și când îl revedem, suntem cu toții foarte bucuroși, pentru că ținem la el. Îl simțim așadar ca pe o prezență care ne însoțește, ne alină și ne înseninează.
– Ce anume vă impresionează în privința raportului dintre Papa Francisc și Papa emerit Benedict al XVI-lea, ținând cont și de ineditul situației pentru istoria Bisericii?
– Este adevărat, faptul este inedit, dar este trăit cu extremă seninătate și normalitate, pentru că motivul și modul în care s-a petrecut acest lucru a fost extrem de liniar, de clar și de senin. Cu siguranță, ne amintim cu toții de ultima întâlnire a Papei Benedict al XVI-lea cu Cardinalii care soseau la Roma pentru a participa la conclav și, fără a ști încă la cine se referea, promitea ascultare și respect celui care avea să îi fie succesor. Cardinalul Bergoglio era prezent și, fără îndoială, ne amintim cu toții acest moment. Apoi, s-a împlinit ceea ce a spus Papa Benedict al XVI-lea, prin apropierea sa discretă și prin apropierea spirituală senină față de succesorul său. Prin rugăciune, prezența sa este simțită și ca un sprijin, Papa Francisc cultivând acest raport, fie prin conversații telefonice, fie prin vizite și alte semne de familiaritate, de respect și de așteptări privind sprijinul spiritual. Trăim așadar această realitate inedită, însă frumoasă și consolatoare în același timp. Aș spune că ori de câte ori vedem imagini ale Papei Francisc împreună cu predecesorul său, ne bucurăm cu toții, pentru că este un exemplu frumos de uniune în Biserică, în varietatea condițiilor existente.
