Papa Francisc: Cu ce ne putem lăuda
15.02.2017, Vatican (Catholica) - Copii fiind, am fost învățați că nu este frumos să ne lăudăm. „În țara mea, cei care se laudă se numesc ‘păuni'”, a spus Papa Francisc. Totuși, Sf. Paul, în scrisoarea către Romani, ne îndeamnă să ne lăudăm, și încă de două ori. „Ne uimește”, a admis Pontiful. „Așadar, cu ce anume este corect să ne lăudăm? Pentru că dacă el îndeamnă să ne lăudăm, cu ceva este corect să ne lăudăm. Și cum este posibil să facem aceasta, fără a-i ofensa pe ceilalți, fără a exclude pe cineva?”, a întrebat el la audiența generală de astăzi, 15 februarie, din aula Paul al VI-lea din Vatican.
În primul rând, a explicat el, Sf. Paul ne invită să ne lăudăm cu „belșugul harului de care suntem pătrunși în Isus Cristos, prin intermediul credinței”. Este de fapt o invitație la a înțelege că, „dacă învățăm să citim orice lucru cu lumina Duhului Sfânt, ne dăm seama că totul este har! Totul este dar! De fapt, dacă suntem atenți, nu acționăm – în istorie, ca și în viața noastră – noi, ci înainte de toate Dumnezeu. El este protagonistul absolut, care creează orice lucru ca un dar de iubire, care țese urzeala planului Său de mântuire și care îl duce la împlinire pentru noi, prin Fiul Său Isus. Nouă ni se cere să recunoaștem toate acestea, să le primim cu recunoștință și să le facem să devină motiv de laudă, de binecuvântare și de mare bucurie.”
În al doilea rând suntem îndemnați să ne lăudăm în suferințe. „Acest lucru nu este ușor de înțeles”, a admis Pontiful. A explicat că în timp ce a primi totul cu recunoștință, ca fiind de la Dumnezeu, este un izvor de pace, suferințele par a trage în direcția opusă. „Pacea care vine din credință este un dar”, a explicat Sfântul Părinte, continuând: „este harul de a experimenta că Dumnezeu ne iubește și că este mereu alături de noi; nu ne lasă singuri nici măcar o clipă din viața noastră.” De aici răbdarea, căci știm că „și în momentele mai dure și tulburătoare, milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu sunt mai mari decât orice lucru și nimic nu ne va smulge din mâinile Sale și din comuniunea cu El”. Și a repetat ideea că speranța nu înșală. „Niciodată nu înșală. Nu este întemeiată pe ceea ce noi putem să facem sau să fim și nici pe ceea ce noi putem să credem. Fundamentul speranței creștine este ceea ce poate exista mai fidel și sigur, adică iubirea pe care însuși Dumnezeu o nutrește față de fiecare dintre noi.”
Spre final Papa a invitat la repetarea ca o rugăciune a următoarelor cuvinte: „Dumnezeu mă iubește. Sunt sigur că Dumnezeu mă iubește. Sunt sigură că Dumnezeu mă iubește.” A încheiat cateheza astfel: „Lauda noastră cea mai mare va fi aceea de a avea ca Tată un Dumnezeu care nu face preferințe, care nu exclude pe nimeni, ci care deschide casa sa pentru toate ființele umane, începând de la cei din urmă și de la cei de departe, pentru ca noi ca fii ai săi să învățăm să ne mângâiem și să ne susținem unii pe alții. Și nu uitați: speranța nu înșală.”
