Papa Francisc: Dea Domnul să putem spune și noi „Războiul s-a terminat”!
16.02.2017, Vatican (Catholica) - Războiul începe în inima omului, de aceea cu toții suntem responsabili de păstrarea păcii, a subliniat Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată în cursul dimineții de joi, 16 februarie 2017, în capela reședinței sale din Casa Santa Marta. Pontiful a pus accentul pe suferința atâtor popoare care sunt răvășite de războaie, voite de cei de la putere și de traficanții de arme, și a povestit cum, copil fiind, a trăit știrea că războiul s-a terminat, citim în materialul publicat de Radio Vatican.
Pornind de la cele trei imagini – porumbelul, curcubeul, și legământul – oferite de prima lectură biblică proclamată la Sf. Liturghie, luată din cartea Genezei (Gen 9,1-13), Papa Francisc a subliniat faptul că patriarhul biblic Noe a eliberat un porumbel după potop. Acest porumbel, întorcându-se cu un ram de măslin, „este semnul a ceea ce Dumnezeu dorea după potop: pacea, ca toți oamenii să fie în pace”. Dar atât porumbelul, cât și curcubeul, a remarcat Pontiful, sunt realități fragile. „Curcubeul este frumos după furtună, dar apoi vine un nor și dispare”. La fel de fragil este și porumbelul. Iar aici Sfântul Părinte a amintit faptul că într-o duminică de acum doi ani, în timpul rugăciunii „Angelus”, un pescăruș i-a ucis pe cei doi porumbei pe care i-a eliberat împreună cu doi copii de la fereastra Palatului Apostolic.
„Legământul pe care îl face Dumnezeu este puternic”, a continuat Pontiful, „dar felul în care noi îl primim, îl acceptăm, este marcat de slăbiciune. Dumnezeu face pace cu noi, dar nu este ușor să păstrăm pacea. […] Este o muncă de fiecare zi, pentru că în noi se află încă acea sămânță, acel păcat originar, spiritul lui Cain care din invidie, gelozie, lăcomie și voință de stăpânire, face război”. Legat de legământul dintre Dumnezeu și oameni, a continuat Papa Francisc, este și referința la sânge. „Voi cere cont de sângele vieții voastre”, se spune în prima lectură; „voi cere cont de el față de toate viețuitoarele și față de om. Voi cere cont de viața omului față de orice om, fratele său” (vv. 5-6). Noi, a subliniat Sfântul Părinte, „suntem păzitorii fraților și când are loc o vărsare de sânge, are loc un păcat, iar Dumnezeu ne va cere cont”.
„Astăzi în lume are loc vărsare de sânge. Astăzi lumea este în război. Mulți frați și surori mor, chiar și cei nevinovați, pentru că cei mari, cei de la putere, vor un petic de pământ, vor un pic mai multă putere sau vor să facă un pic mai multe câștiguri din traficul de arme. Cuvântul Domnului este foarte clar: ‘Voi cere cont de sângele vieții voastre; voi cere cont de el față de toate viețuitoarele și față de om. Voi cere cont de viața omului față de orice om, fratele său.’ Chiar și nouă, deși ni se pare că aici suntem în pace, Domnul ne va cere cont de sângele fraților și surorilor care suferă din cauza războiului.” „Cum am eu grijă de porumbel?”, s-a întrebat mai departe Sfântul Părinte, „ce fac pentru ca curcubeul să fie întotdeauna o călăuză? Ce fac pentru ca în lume să nu mai fie vărsare de sânge?”. Noi toți „sunt părtași la aceste lucruri”. Rugăciunea pentru pace „nu este o formalitate, munca pentru pace nu este o formalitate”.
Pontiful a observat cu amărăciune că, de fapt, „războiul începe în inima omului, începe acasă, în familii, între prieteni și apoi merge mai departe, în lumea largă”. Ce fac eu, s-a întrebat, atunci când simt că în inima mea vine ceva care urmărește să distrugă pacea? „Războiul începe aici și se termină acolo, cu știrile pe care le vedem în ziare sau la telejurnale… Astăzi multă lume își pierde viața și acea sămânță de război – pe care o dă invidia, gelozia și lăcomia în inima mea, este aceeași, crescută, devenită un pom – a unei bombe care cade asupra unui spital, a unei școli și îi ucide pe copii. Este aceeași. Declarația de război începe aici, în fiecare dintre noi. De aceea, vine întrebarea: Cum păstrez eu pacea în inima mea, înăuntrul meu, în familia mea? A păstra pacea, nu doar a păstra: a o face cu mâinile, artizanal, zi de zi. În acest fel vom reuși să o realizăm în lumea întreagă”.
„Sângele lui Cristos este cel care face pacea, dar nu sângele vărsat al fratelui meu” sau cel pe care îl varsă „traficanții de arme sau cei puternici ai lumii în marile războaie”. Pontiful a povestit aici o pagină personală din copilărie legată de frumusețea păcii: „Îmi amintesc că a început să sune sirena pompierilor. Se făcea așa ca să se atragă atenția asupra unui fapt sau a unei tragedii. Am auzit-o imediat pe vecina noastră care o chema pe mama și-i spunea: ‘Doamna Regina, veniți, veniți, veniți!’ Mama a ieșit un pic speriată: ‘Ce s-a întâmplat?’ Iar de cealaltă parte a grădinii, femeia îi spunea: ‘S-a terminat războiul!’ și plângea.” Sfântul Părinte a spus că își amintește și acum de felul în care femeile se îmbrățișau, de lacrimile și de bucuria încheierii războiului. „Domnul să ne dăruiască harul de a putea spune și noi: ‘Războiul s-a terminat!’ S-a terminat războiul din inima mea, s-a terminat războiul din familia mea, s-a terminat războiul din cartierul meu, s-a terminat războiul de la locul de muncă, s-a terminat războiul din lume. În acest fel, vor fi mai tari porumbelul, curcubeul și legământul.”
