Marius Cucu: Despărțirea de efemer
18.02.2017, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Despărțirea de efemer: conceptualizări timpurii și asumări mitice ale dualismului deșertăciune-veșnicie, scrisă de Marius Cucu. Cartea apare în colecția „Tratate de filosofie”, în format 14×20, are 182 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.
Constelația deșertăciunii însoțește destinul uman precum o umbră abisală. Nedespărțită și fidelă, tăcută și discretă asemenea acesteia, ea se relevă mai intens atunci când strălucirile lucidității își revarsă plenitudinea solară, dar se și ascunde în evul întunecărilor conștiinței.
Textul de față își propune o abordare a câtorva momente semnificative din economia viziunii și asumării deșertăciunii, economie spirituală ce așază realitatea necruțătoare a efemerului alături, sau mai bine spus, în paralel cu evidențele metafizice ale eternității. Astfel, postularea veșniciei ca reper paradoxal ontic și gnoseologic, drept bornă ce își impune valențele în câmpul existenței, dar și al cunoașterii umane, nu poate fi împlinită decât în tandem cu recunoașterea dinamicii necruțătoare a timpului ce impune disoluția și tranzitarea ireversibilă. Ființa umană primește replica cosmică la temerara sa prezență demiurgică, la încercarea eșuată a propriei înveșniciri. Totalitatea rosturilor și proiectelor umane se destramă, într-un final, apropiat sau îndepărtat, deșertul mundaneității consumate impunându-și terifianta imagine.
Acest fapt implacabil este așezat alături de viziunile eternității ce apelează conștiința umană, într-un gest suprem de conferire mântuitoare. Transcendența, ce răzbate ideatic prin pulsiunea acestui gest crepuscular și revelator, fascinează arta și meditația umană și o predispune unei poziționări între interogările mitice și contemplative proiectate asupra timpului și, deopotrivă, asupra veșniciei cu aureole divine.
Viziunile Zoharului, lamentațiile lucide ale Eclesiastului, spovedania plângerii iobice, ruga creștină, riturile orfice, extazele nețărmurite dionisiace, destinul prometheic sub anatema zeilor, prăbușirea eroilor homerici în luciditatea inutilității victoriilor temporale, neascultarea mundană a vocii socratice și ecourile revelatoare ale tragediilor potopice sunt teme care și-au găsit, în lucrarea de față, apelul și evocarea din perspectiva raportului ființei umane inserate fluxului temporal, cu eternitatea ce punctează perforator și epifanic acest flux.
Se intenționează, aici, indicarea tensiunii excepționale survenite din ciocnirea efemerului adamic cu revelația izbăvitoare a unui dincolo transcendent. Această tensiune dăruiește, poate, măsură prăbușirii și înălțării umane, ritmul privirii omenești ce coboară spre drama teluricului, dar și urcă spre piscuri indefinibile. Situat la mijlocul acestui parcurs, omul va fi tributar mereu plângerilor nostalgiei paradiziace…
Imagini
