Papa către anglicani: Dialogul trebuie făcut din mers
27.02.2017, Roma (Catholica) - Papa Francisc a vizitat duminică, 26 februarie, parohia anglicană din Roma – a fost pentru prima oară în istorie când un Pontif a făcut o astfel de vizită. Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de existență ai comunității, Sfântul Părinte a fost invitat printre altele să sfințească o icoană, să țină un cuvânt, dar și să aibă un dialog cu credincioșii. Au fost trei întrebări ce i-au fost puse, privind relațiile catolico-anglicane astăzi, apoi despre modul său de abordare a relațiilor față de cel avut de predecesorul său, respectiv ce pot învăța catolicii și anglicanii din creativitatea Bisericilor din Africa și Asia.
Răspunzând la prima întrebare, Papa a spus că, în ciuda unui trecut turbulent, relațiile de astăzi dintre catolici și anglicani „sunt bune; ne vedem unii pe alții ca frați”. A adăugat că mănăstirile și comuniunea sfinților sunt două puncte tari speciale pe care Bisericile le au în comun. A subliniat importanța la a nu scoate din context anumite momente din istorie, spre a le folosi ca armament pentru distrugerea relațiilor actuale. „Un fapt istoric trebuie citit în hermeneutica acelui moment, nu într-o altă hermeneutică.”
Sfântul Părinte a fost întrebat apoi dacă a sublinia o strategie de a „merge și lucra” împreună spre unitate nu este cumva în opoziție cu strategia Papei Benedict al XVI-lea, care la un moment dat spunea despre colaborarea socială că nu trebuie să fie înaintea problemelor teologice. Papa a răspuns cu o glumă ce a auzit-o de la Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului, că în timp ce diferitele Biserici conlucrează pe alte planuri, teologii „pot merge pe o insulă” și să discute acolo. A spus apoi că problemele teologice sunt evident importante, căci „sunt multe lucruri în care nu suntem încă de acord”. Dar această discuție „nu poate fi avută într-un laborator, ci trebuie făcută din mers”, a continuat el, explicând că „ne aflăm într-o călătorie”. Este important să avem aceste discuții teologice, „dar între timp trebuie să ne ajutăm unii pe alții” prin acte de caritate precum slujirea săracilor, migranților și refugiaților”. „Nu putem avea dialog ecumenic stând pe loc. Trebuie să îl avem mergând.”
Ajungând la a treia întrebare, Papa Francisc a subliniat că „Bisericile tinere” din Africa și Asia „au o altă vitalitate deoarece sunt diferite și caută căi diferite de exprimare”. Dar „Bisericile vechi” din țările europene au și ele punctele tari, căci au avut timp mai mult să se maturizeze și să aprofundeze multe lucruri, inclusiv întrebări teologice și ecumenice. A recunoscut că Bisericile tinere „au mai multă creativitate”, așa după cum avea și Biserica europeană la începuturile ei, și a spus că este necesar ca cele două să colaboreze. Ca exemplu, a dezvăluit că s-ar putea duce în Sudanul de Sud anul acesta, explicând că ideea i-a venit după o recentă vizită la Roma a capilor celor trei Biserici creștine majore din acea țară.
În luna octombrie 2016, Arhiepiscopul Paulino Luduku Loro al Arhidiecezei catolice de Juba a venit la Roma cu rev. Daniel Deng Bul Yak, Arhiepiscop al Provinciei Bisericii Episcopale, și cu rev. Peter Gai Lual Marrow, moderator al Bisericii Prezbiteriană, pentru a explica situația tristă din țara lor și a prezenta eforturile lor comune pentru a răspunde efectelor crizei. Pe 27 octombrie, a amintit Pontiful, s-a întâlnit cu cei trei, iar ei l-au invitat să le viziteze țara, cerându-i să nu vină singur, ci să fie însoțit de Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury, Primatul Comuniunii Anglicane. Călătoria, a spus Sfântul Părinte, nu a fost confirmată, situația din țară fiind încă riscantă, dar este studiată.
Papa a încheiat răspunsul la întrebare sugerând ca, dat fiind plusurile atât ale Bisericilor „vechi” cât și ale celor „noi” din întreaga lume, să se facă un schimb între preoți, astfel încât și cei din Europa să meargă pentru o experiență pastorală la „Bisericile tinere”, nu doar invers. „Ne va ajuta. Înveți multe.”
