Cardinalul Tauran: Când închidem poarta, favorizăm extremismul
01.03.2017, Vatican (Catholica) - În zilele de 22 și 23 februarie 2017, Universitatea Al-Azhar din Cairo, cel mai prestigios institut al islamului sunnit, a găzduit un seminar la care a participat și Cardinalul Jean-Louis Tauran, președinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios. Cardinalul a condus delegația Vaticanului la întâlnirea din capitala egipteană, care marchează reluarea oficială a raporturilor dintre Sfântul Scaun și institutul islamic după neînțelegerile din anii trecuți. Urgențele din prezent, între care violența așa-numitului Stat Islamic, chestiunea educației, tema migrațiilor, cer să se depășească orice neîncredere față de dialogul interreligios, care, a subliniat Cardinalul francez într-un interviu pentru Vatican Insider, publicat pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătrașcu, „este cel mai bun antidot la violență, dar și la relativism”.
– Eminență, vizita dumneavoastră la Cairo a marcat redeschiderea dialogului dintre Universitatea Al-Azhar și Sfântul Scaun: care este bilanțul dumneavoastră? S-a vorbit despre pauza din trecut, despre cunoscutul discurs ținut de Papa Benedict al XVI-lea la Regensburg? Și cum prevedeți că se va dezvolta acest raport în viitor?
– La Cairo, cele două părți au fost de acord să întoarcă pagina, deci ne-am așezat în jurul mesei pentru a vedea ce putem face astăzi și mâine. Am găsit în delegația de la Al-Azhar persoane de mare calitate intelectuală și foarte deschise din punct de vedere uman. Se poate spune că a existat un climat de prietenie, de mare respect față de opiniile celorlalți. Într-adevăr o atmosferă foarte frumoasă. Există conștiința dificultăților pe care le au astăzi religiile, a faptului că provoacă frică și a necesității de a fi credincioși coerenți. Îmi doresc ca acest tip de inițiative să continue în viitor pentru că nu există alternativă: ori este război ori este dialog.
– Marele imam, șeicul Ahmad Muhammed Al-Tayyib, a afirmat, într-un recent interviu din La Stampa, că „Al-Azhar, cu conceptul de ‘cetățenie’ în locul celui de ‘minorități’, nu face decât să învie o practică veche pe care însuși profetul a adoptat-o în prima societate islamică la Medina”: care sunt implicațiile pentru comunitățile creștine din Orientul Mijlociu? Poate fi și o cheie pentru a înfrunta tema persecuției creștinilor de aici?
– Despre această idee a cetățeniei se vorbește mult în lumea islamică, în special în componenta mai deschisă. Este pozitivă pentru că înainte de toate orice credincios este cetățean: nu este cetățean sau credincios ci este cetățean și credincios. Și aceasta pune de o parte noțiunea de „minorități”: dacă suntem toți cetățeni ai unei țări colaborăm, fie individual fie prin comunitatea religioasă de care aparținem, la binele comun. Noi apreciem această concepție de cetățenie. Când cineva se simte respectat în religia sa colaborează mai binevoitor la proiectul societății.
– Mai în general, pe fondul prezenței așa-numitul Stat Islamic, ce rol are Universitatea Al-Azhar în galaxia musulmană mondială? Cum evaluați activități ca formarea imamilor, și în Europa, și revizuirea textelor de școală pentru a elimina devierile introduse, pentru a folosi și cuvintele lui Al-Tayyib, de „cei care folosesc violența și terorismul și de mișcările armate care pretind că lucrează pentru pace”?
– Importantă este educația, la școală și la universitate. Deci Al-Azhar, fiind și o instituție culturală prestigioasă, poate schimba mentalitatea. Aceasta mi se pare că este o prioritate. Formarea imamilor este și ea foarte importantă, pentru că au influență asupra modului de a gândi și de acționa. Cât privește textele de școală, nu se poate dialoga cu mare prietenie și fraternitate și apoi să găsim că în unele cărți creștinii sunt definiți „necredincioși”. Profesorii pe care i-am întâlnit la Cairo au înțeles aceasta.
De fiecare dată când mă întâlnesc cu un grup de musulmani insist mult asupra acestui lucru: nu se poate dialoga, pe de o parte, și, pe de altă parte, a vorbi despre creștini ca necredincioși. Din acest punct de vedere este importantă educația. Tot așa este important și modul de a propune istoria unei țări, pentru că acolo se formează spiritul patriotic, și pentru aceasta cultura și izvoarele trebuie să fie credibile. Dacă școala și universitatea sunt cheia educației, conținutul trebuie să corespundă adevărului.
Prezența Statului Islamic este o gravă amenințare la adresa credibilității dialogului. Cât privește tinerii care se luptă în această organizație teroristă, este o problemă de educație în familie și în școală, cum sunt crescuți, care este viitorul lor și proiectul lor de societate, pentru că cea mai mare parte a acestor tineri care se luptă în Statul Islamic sunt frustrați. Îmi amintesc că am citit un interviu al unui tânăr din Melbourne care se lupta la Damasc și explica propria alegere spunând: eu am văzut toată viața mea pe tatăl meu întorcându-se epuizat de la muncă și această viață eu nu doresc să o am. Educația, și în acest caz, este importantă.
– Chestiunea islamului se împletește, cel puțin în dezbaterea politică din Europa și din Statele Unite, cu tema imigrației și a integrării: ați vorbit despre aceasta la Cairo? Care este viziunea dumneavoastră? Sunteți de acord cu analiza lui Olivier Roy care pune accentul mai mult pe „islamizarea radicalismului” decât pe „radicalizarea islamului”?
– Împărtășesc punctul de vedere al lui Roy despre islamizarea radicalismului, adăugând că există și tentativa de islamizare a criminalității. Despre chestiunea imigrației am vorbit la Cairo. În declarația finală comună se face referință la necesitatea de a găsi cauzele fenomenelor violenței, care trebuie căutate în sărăcie, în ignoranță, în abuzul politic al religiei și în înțelegerea greșită a textelor religioase. Eu cred că trebuie să recunoaștem că nu ne cunoaștem suficient.
Atâtea dificultăți vin din ignoranță, atât din partea creștinilor cât și din partea musulmanilor, și acest lucru este teribil. Trebuie să fim mult mai interesați, pentru că dialogul interreligios presupune un anumit interes față de ceilalți, o anumită „curiozitate” pentru a-i cunoaște sau a-i cunoaște mai bine. Profit de aceasta ca să spun că dialogul interreligios este cel mai bun antidot la relativism, pentru că primul lucru pe care unul îl face este să mărturisească propria credință. Când unii spun că dialogul favorizează relativismul nu este adevărat, desigur, dacă dialogul este făcut bine.
– Stefania Falasca a scris în Avvenire că „Papa a examinat posibilitatea de a merge în Egipt. În 6 februarie, Patriarhul Ibrahim Isaac Sedrak și prelații aflați în vizita ad limina a Bisericii patriarhale din Alexandria a copților au prezentat în scris o invitație oficială Papei Francisc. O invitație care a urmat după cea venită deja de la alți Episcopi, de la președintele Republicii, Abdel Fattah Al-Sisi, primit în audiență de Papa la 24 noiembrie 2014, precum și de la Ahmed Al-Tayyib, marele imam de la Al-Azhar”. Ce semnificație poate avea o călătorie de acest gen?
– Papa a fost invitat, într-o zi sau alta va găsi modul de a merge în Egipt. O călătorie care ar fi, în afară de un sprijin pentru Biserica locală, o încurajare pentru dialogul interreligios în special cel promovat de Al-Azhar.
– Care este abordarea Sfântului Scaun în dialogul cu islamul într-o perioadă istorică în care islamul însuși este străbătut de unele tensiuni dintre șiiți și sunniți?
– Noi suntem solidari cu adevărații musulmani care văd religia lor pervertită și trădată de organizații teroriste precum Statul Islamic. În afară de aceasta, creștinii și musulmanii reprezintă 58% din omenire. Dacă dorim ca omenirea să fie în pace, apartenenții la acest 58% trebuie să fie frați și surori.
– Ultimele recomandări ale declarației finale comune, a prezentat L’Osservatore Romano, se referă la acțiuni concrete pentru a contrasta în mod realist și practic terorismul și organizațiile teroriste, de exemplu secându-le resursele și oprind pe cei care le furnizează bani și arme, închizându-le accesul la comunicațiile sociale cu scopul de a-i proteja pe tineri de ideologiile lor devastatoare. Puteți aprofunda acest punct?
– În ultimele cuvinte pe care le-am rostit la simpozionul de la Al-Azhar am insistat asupra faptului că marea criză pe care o avem în Occident este criza transmiterii valorilor. Am fost incapabili să transmitem valori precum pacea, familia, onestitatea, solidaritatea, așa încât avem o generație de tineri care sunt moștenitori fără moștenire și constructori fără modele. Așadar eu cred că o reuniune ca aceea de la Cairo este un dar pe care-l oferim întregii omeniri și care ne permite să înțelegem că atunci când închidem poarta sau ne impunem cu violență, chiar verbală, favorizăm extremismul.
