Anunțuri din Dieceza de Oradea

07.03.2017, Oradea (Catholica) - 1. Ședința Senatului Preoțesc
„Trebuie să ne folosim de harul primit, transformându-l în propuneri ferme și în direcții concrete de acțiune”. (Sfântul Papă Ioan Paul II: Novo Millennio Ineunte, 3) Miercuri, 8 martie 2017, Excelența Sa Episcopul Böcskei László va purta discuții cu membrii Senatului Preoțesc în sala de conferințe a Palatului Episcopal.
2. Zi de reculegere pentru cantori
Centrul Diecezan de Muzică Sacră organizează sâmbătă, 11 martie 2016 o zi de reculegere pentru cantorii Diecezei, la Centrul Pastoral Diecezan. La acest eveniment – organizat pentru a patra oară în Dieceza Romano-Catolică de Oradea – sunt așteptați cantorii angajați ai bisericilor, precum și cei voluntari. Programul zilei va începe la ora 9.00 cu rugăciunea comună. Moderatorul întâlnirii va fi p. Balogh Piusz, călugăr premonstratens din Gödöllő, Ungaria, care va vorbi despre importanța slujirii cantorilor, despre frumusețea muzicii liturgice.
3. Adorația Euharistică perpetuă la Salonta și Tășnadu Nou
În cea de a doua duminică a lunii, în data de 12 martie 2017, credincioșii din Salonta, respectiv cei din Tășnadu Nou, vor avea posibilitatea să participe la Adorația Sfintei Euharistii organizată în bisericile lor.
Episcopia Romano-Catolică Oradea
Serviciul de presă
http://stiri.varad.org/ro
tel. 0259-411180
