Don Orione: În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini
24.03.2017, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini, scrisă de Don Orione (Sf. Alois Orione) și tradusă în limba română de Cecilia Lujinschi. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în format 13×20, are 150 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.
Vorbind despre Don Orione cu ocazia morții sale, s-a sugerat, voalat, dar insistent, făcându-se aluzie chiar la documentul datat la 1 august 1940, că niciodată nu va putea fi cunoscut cu adevărat, până ce nu vom fi în posesia vreunui document referitor la viața sa interioară sau a vreunui secret mai puțin cunoscut al sufletului său. Cuvintele sale erau, ca și operele sale, la îndemâna tuturor; și totuși trebuia ca el să ne fi lăsat și altele, expuse într-o altă lumină (pentru că nimeni nu vorbește în întuneric), adresate nu nouă, nici istoriei, ci răsunând în acel spațiu care nu mai ține seama de geometrie. Dacă există vreun om care vorbește chiar și atunci când tace, acela este sfântul; și sfinții care i-au adresat lui Isus cuvintele cele mai arzătoare nu sunt, cum s-ar crede, sfinții meditativi, ci aceia ai acțiunii: Sfânta Ecaterina din Siena, călătoare neobosită și neliniștită, Sfânta Tereza de Avila, reformatoarea și fondatoarea multor așezăminte, Sfântul Francisc Xaveriu, ce părăsește Europa în plin secol al XV-lea, ajunge în Japonia și moare singuratic pe o insulă de pe acele mări îndepărtate; iată sfinții care trebuie să-i fi vorbit lui Cristos cu cuvinte pline de lumină și foc curat. Cel care tace, chiar și în fața lui Dumnezeu, este meditativul, cel care vede și, văzând, se satură și rămâne fremătând în contemplație.
Este foarte rar ca, din acele cuvinte secrete, să rămână vreo urmă pentru oameni. Foarte rar, neobișnuit, totuși nu imposibil; aproape întotdeauna din întâmplare. În cazul lui Pascal, de exemplu, nu e de mirare că au ajuns până la noi paginile sale matematice, scrierile janseniste sau apologetice, dar este o mare minune că ne-a rămas, de la el, revelația focului interior din noaptea aceea misterioasă. Don Orione nu era un mare scriitor; de fapt, nu era deloc scriitor; nu scria nici din vocație, nici din plăcere, ci din nevoie, ca majoritatea oamenilor. Și totuși ne-am dat seama că unele dintre cuvintele sale izvorau dintr-o flacără atât de profundă, se transformau apoi într-o lumină atât de nouă, încât vor rămâne mult mai multe mărturii ale existenței și operei sale decât ne putem imagina.
Prin amabilitatea unui prieten care a ținut să își păstreze anonimatul, am intrat în posesia unei coli tipografice (octav) scrise pe patru pagini acoperite în întregime cu un scris dezordonat, cu multe alineate, uneori cu evidente inadvertențe, cu ștersături și adăugiri printre rânduri. Ce-a vrut să spună Don Orione, nu știm, nici eu, nici prietenul meu, sau nu a știut să îmi spună. Nu pare a fi o ciornă de discurs, iar data din paranteză ne trimite cu gândul la o însemnare intimă. Să fie oare o scriere pentru public? Nu pare posibil; el nu ar fi făcut niciodată atâtea confidențe despre sine. Noi credem că aceste patru pagini sunt un rest dintr-o însemnare, din timpul unei ore de rugăciune; încercarea de a salva, cu cerneală – și pe ascuns -, amintirea unor sentimente, o licărire, consecința unor momente tensionate ce explodează și coboară apoi în tăcere, așa cum coboară seara peste păduri.
Nu doar un simplu cititor, ci și un specialist în texte teologice și mistice poate rămâne impresionat de aceste fraze înflăcărate, incandescente, în care, pe alocuri, nu mai folosește majuscula la începutul alineatului și nici semnele de punctuație; și aceste fraze au rămas pe hârtie, în dezordine, curgând parcă odată cu sângele dintr-o rană neprevăzută, grupându-se, parcă din zbor, în strofe. Este un text ce dezvăluie un suflet profund creștin. Ultimele două pagini se disting prin scrisul mai grăbit și mai dezordonat, dar sunt cele mai directe și mai bogate în revelație interioară. Data și intenția de a-și scrie viața cu lacrimi și sânge (adică trăind-o, creând-o, așa „scria” el), ne spun clar că este vorba despre ultimii ani ai lui Don Orione. (Giuseppe De Luca)
Legături
Imagini
