Papa Francisc dă o nouă facultate preoților SSPX
04.04.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a aprobat marți o cale pentru ca preoții din Societatea Sf. Pius al X-lea (SSPX) să fie martori liciți la căsătorie, ceea ce nu puteau până acum, lipsindu-le această facultate. (Notă: în ritul latin mirii sunt practic celebranții căsătoriei, preotul sau diaconul asistând doar din partea Bisericii. În ritul răsăritean preotul este celebrantul căsătoriei.)
Printr-o scrisoare din 27 martie și publicată pe 4 aprilie, Papa a oferit Episcopilor diecezani și altor ordinari locali autorizația de a permite preoților SSPX să aibă facultatea de a celebra licit și valid căsătorii ale credincioșilor care sunt afiliați activității pastorale a acestei Societăți. Scrisoarea, semnată de Cardinalul Gerhard Müller, prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei Pontificale Ecclesia Dei, precizează că „în măsura în care este posibil”, un preot diecezan sau unul regular, în deplină comuniune cu Biserica Catolică, trebuie „să primească consimțământul părților în cadrul ritului căsătoriei, în linie cu liturgia Vetus ordo (forma extraordinară), în celebrarea Liturghiei, care poate fi prezidată de un preot al Societății”. Dar dacă nu este posibil sau nu sunt preoți în Dieceză în fața cărora viitorii soți să își exprime consimțământul reciproc, „Ordinariul poate da facultățile necesare preotului din Societate care este și celebrantul Sfintei Liturghii”. În acest caz, preotul SSPX trebuie să înainteze „cât mai rapid Curiei diecezane documentele relevante”.
Sfântul Părinte a aprobat această autorizare dintr-o dorință pastorală, ca răspuns la o propunere înaintată de Congregația pentru Doctrina Credinței și de Comisia Pontificală Ecclesia Dei. Se încadrează în dorința Bisericii Catolice de a readuce SSPX în comuniune deplină. O altă inițiativă concretă a reprezentat-o anunțul din septembrie 2015, făcut de Papa Francisc, conform căruia preoții SSPX pot să spovedească valid credincioșii catolici pe perioada Jubileului Milostivirii. Permisiunea a fost apoi extinsă nedefinit de Pontif prin scrisoarea apostolică „Misericordia et misera”, din 20 noiembrie 2016.
Amintim că SSPX a fost fondată de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre în 1970, pentru formarea preoților, ca răspuns la ceea ce el considera a fi erorile pătrunse în Biserică după Conciliul Vatican II. Relațiile au devenit foarte tensionate în 1988, când a consacrat patru Episcopi fără permisiunea Papei Ioan Paul al II-lea. Aceste consacrări au dus la excomunicarea Episcopilor implicați. Dar în 2009 Papa Benedict al XVI-lea a ridicat excomunicările, din dorința regăsirii comuniunii depline. SSPX în continuare critică unele documente din Conciliul Vatican II.
