Prințul Charles și Camilla s-au întâlnit cu Papa Francisc
05.04.2017, Vatican (Catholica) - Charles, prințul Țării Galilor, și soția sa, Camilla, ducesă de Cornwall, s-au întâlnit marți, 4 aprilie 2017, cu Papa Francisc în Vatican, la scurt timp după ce prințul britanic a primit premiul Renaissance Omul Anului, pentru activitatea sa filantropică. Charles, în vârstă de 68 de ani, este moștenitorul tronului britanic, și în ultimii ani a atras atenția asupra situației dificile a creștinilor din Orientul Mijlociu și asupra moștenirii creștine a propriei sale țării.
În cadrul întâlnirii din 4 aprilie, Sfântul Părinte și cuplul regal au discutat teme de interes reciproc și au făcut un schimb de daruri, se arată într-un comunicat al ambasadei britanice la Sfântul Scaun. Papa Francisc le-a dăruit o sculptură din bronz în formă de ramură de măslin, în timp ce ei i-au oferit un coș cu produse bio de la reședința lor privată, Highgrove House, pentru a fi distribuite săracilor și oamenilor străzii. După audiența papală, Charles și un diplomat britanic s-au întâlnit cu Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, pentru a discuta probleme de mediu, precum și cu oficiali ai Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios.
Charles și Camilla au mai vizitat Biblioteca Vaticanului și Arhivele Secrete, și s-au întâlnit la Colegiul Englez cu britanicii care lucrează pentru Sfântul Scaun. Vizita regală la Vatican a marcat încheierea călătoriei cuplului pe continent. Ei au vizitat un cimitir britanic din Vicenza comemorând primul război mondial, orașul Amatrice lovit de cutremur și organizații caritabile care ajută victime ale traficului uman și săraci. Aceasta a fost prima lor întâlnire cu Papa Francisc. Ei l-au întâlnit pe Papa Benedict al XVI-lea în 2009, și Charles, împreună cu prima sa soție, Diana, s-a întâlnit cu Sf. Ioan Paul al II-lea, în Vatican, în 1985.
