Papa în Armenia ne-a făcut să ieșim din carapacea durerii
24.04.2017, Roma (Catholica) - Călătoria în Armenia pe care Papa Francisc a făcut-o în iunie 2016 este una dintre puținele călătorii pe care le hotărâse în inima sa deja la începutul pontificatului. În primele săptămâni au izbucnit și primele polemici cu privire la cele întâmplate la începutul secolului al XX-lea în Armenia. La 3 iunie 2013, Pontiful l-a primit pe Patriarhul armean de Cilicia, Nerses Bedros al XIX-lea. Unul dintre componenții suitei a filmat câteva cuvinte ale Pontifului care, salutând o persoană, a vorbit explicit despre „genocid”, și materialul video a fost postat imediat pe YouTube, ministerul de externe turc exprimându-și imediat dezacordul.
După patru zile, la 7 iunie, a încredințat scrisorile sale de acreditare în mâinile Papei primul ambasador rezident al Republicii Armenia pe lângă Sfântul Scaun, Mikayel Minasyan, care imediat ce a luat în primire funcția a căutat să împace situația. Astăzi acele polemici, după călătoria papală în Armenia, sunt numai o amintire palidă. Vatican Insider l-a întrebat pe ambasadorul Minasyan ce anume a reprezentat vizita Papei Francisc. Vă oferim interviul acordat de el după traducerea pr. Mihai Pătrașcu, publicată pe ITRC.ro.
– La 24 aprilie sunt comemorați martirii genocidului armean. Ce a semnificat vizita Papei la memorialul din Yerevan dedicat victimelor Metz Yeghérn, „Marele Rău”?
– Acea vizită așa de încărcată de simboluri și emoții a exprimat, cred, importanța câtorva valori cheie ale pontificatului Papei Francisc cum ar fi solidaritatea, deschiderea și libertatea. Solidaritatea față de poporul armean, un popor care a suferit mult, și Papa ne învață că nu putem să nu fim solidari cu cel care suferă. Deschiderea, pentru că a dat armenilor curajul de a se deschide față de lume, de a ieși din carapacea durerii alimentată și astăzi de guvernul turc, și în sfârșit de libertate, cea personală, a Papei, care a sfidat presiunile pentru a exprima celelalte două valori. Îmi vin în minte cuvintele exprimate la cald de președintele Republicii la sfârșitul acelei ceremonii care probabil mai bine decât toate caracterizează semnificația vizitei Papei Francisc la „Fortăreața Rândunelelor”: „Sanctitate, astăzi dumneavoastră ați îngrijit rănile noastre”.
– A uimit pe mulți faptul că Sfântul Părinte a ales, în timpul vizitei la memorial, să stea în tăcere, să nu rostească discursuri. S-a întâmplat astfel și la Auschwitz în luna următoare. Ce înseamnă această tăcere?
– Cred că în fața anumitor tragedii care au lovit omenirea nu există alt instrument decât cel al tăcerii ca invitație la ascultare. A auzi ce anume au de spus victimele, a nu vorbi în locul lor, ci a ne ruga pentru ele și a ne ruga pentru ca să nu se întâmple omenirii ceea ce li s-a întâmplat lor. La începutul Liturghiei din 12 aprilie 2015, în centenarul comemorării, Papa Francisc a indicat în aceste tragedii de la începutul secolului al XX-lea ca fiind rădăcina a ceea ce s-a întâmplat după aceea și a ceea ce se întâmplă astăzi din păcate. În Armenia se simțea privirea Pontifului îmbrățișându-i pe creștinii din Orientul Mijlociu pentru care Papa nu încetează să invoce pacea, pentru că în schimb tăcerea nu poate să fie aplicată tragediilor care se consumă în fața ochilor noștri.
– Martiriul creștinilor nu este ceva ce privește trecutul: l-am văzut în mod dramatic în acest Paște însângerat în Egipt. Trecutul ne poate ajuta să înfruntăm prezentul și viitorul?
– Este lucrul în care credem noi armenii și lucrul pentru care de peste un secol luptăm neobosit. Dacă atunci, în urmă cu o sută de ani, tragediei care a lovit poporul meu i s-ar fi dat o judecată dreaptă, așa cum se face în mod tardiv de națiuni în ultimele decenii, probabil că am fi avut o situație diferită pentru creștinii din Orientul Mijlociu astăzi. De la Turcia așteptăm acest pas și conștiința că pluralitatea culturală și politică a fost în trecut marea sa bogăție și resursă. Însă din păcate această amintire comună este încontinuu negată, îngropată, uitată.
– În timpul călătoriei în Armenia, Papa a vorbit despre amintire nu ca despre un lucru care blochează și înțepenește în diviziunile din trecut: după părerea dumneavoastră, va fi posibil să se facă pași înainte într-o recunoaștere împărtășită și cu Turcia?
– Papa îndrăgește foarte mult tema amintirii. A vorbit despre aceasta în diferite ocazii, dar întotdeauna ca despre ceva profund pozitiv, deoarece creează legături între ființele umane, între popoare, și atunci când sunt greu de acceptat. Cred că tot ceea ce a exprimat el la centenarul genocidului armean și apoi a reafirmat în timpul călătoriei în Armenia în anul următor ar vrea să facă din această amintire comoara pe care să se construiască relații pașnice între armeni și turci, calea reconcilierii, având conștiința însă că pentru a dărâma zidurile nu se poate decât să se pornească de la adevăr.
