Binecuvântarea clopotelor în parohia „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul creștinilor”

02.05.2017, Chișinău (Catholica) - Pe 18 aprilie 2017, în lunea de după Sărbătoarea Paștelui, parohia „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul creștinilor” din Chișinău a avut un motiv de bucurie în plus, acela al binecuvântării clopotelor bisericii. Sfânta Liturghie la care s-au binecuvântat clopotele a fost celebrată de Preasfințitul Anton Coșa, Episcop de Chișinău, care a binevoit să ne onoreze cu prezența, cu cuvântul de învățătură și binecuvântarea sa.
Clopotele au fost donate de un binefăcător din Italia, care s-a oferit să suporte finanțarea lor și să participe chiar la realizarea lor. Nu sunt clopote de sine stătătoare ci un „carillons”, adică o baterie de clopote, care pot executa anumite melodii, prin comandă computerizată sau manuală. Într-un timp scurt vor fi instalate și date în folosință spre binele credincioșilor. (pr. Tiziano Baracco pentru CatolicMold.md)



