Pr. Luca Saraceno: Să învățăm din înțelepciunea lacrimilor Mariei
04.05.2017, Roma (Catholica) - După ce a citit cartea sa, Papa Francisc i-a telefonat pentru a-i mărturisi că a plâns când a citit-o. Pr. Luca Saraceno, astăzi paroh al Bisericii mame din Solarino, este autorul volumului „Înțelepciunea lacrimilor. Papa Francisc și semnificația plânsului”. De aici pornește interviul acordat de el Agenției SIR, care i-a cerut o reflecție despre semnificația figurii Mariei, în luna mai, în mod tradițional dedicată Mamei lui Isus. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Pătrașcu și publicat pe Ercis.ro.
– Dumneavoastră ați fost 5 ani rector al sanctuarului Preasfintei Fecioare Maria a lacrimilor de la Siracusa. Ce semnificație are acest tip de devoțiune mariană în viața concretă a oamenilor?
– Devoțiunea către Preasfânta Fecioară Maria a lacrimilor este simțită mai ales datorită capacității sale de a pune împreună caracterul extraordinar și caracterul ordinar, misterul și familiaritatea vieții zilnice. Evenimentul care i-a dat naștere este fără îndoială un eveniment excepțional – lăcrimarea unui tablou din ipsos care reprezintă Inima Neprihănită a Mariei – însă trăit într-un context absolut obișnuit: viața de familie, într-o casă, deasupra patului unei femei care aștepta un copil.
A merge la sanctuarul Preasfintei Fecioare Maria a lacrimilor înseamnă, pentru credincioși, a se simți înțeleși: dacă Preasfânta Fecioară Maria a plâns, înseamnă că înțelege ce înseamnă această pătimire a noastră, mai ales pentru copii, pentru soarta copiilor noștri. Plânsul Fecioarei Maria se naște dintr-o maternitate, și nașterea este un eveniment ordinar și extraordinar.
– „Plânsul femeilor nu lipsește niciodată în lume”, am ascultat la Via Crucis din acest an, scrisă de o femeie. Papa Francisc, în timpul Jubileului, a „inventat” o Veghe pentru a șterge lacrimile. Dar totul a început cu Maria, la picioarele crucii…
– Trebuie să ne amintim că Maria participă la plânsul lui Isus: este Isus care plânge, în Evanghelii nu a ascuns niciodată lacrimile Sale – lacrimi pentru moartea lui Lazăr, lacrimi pentru Ierusalimul care nu a înțeles sensul venirii Sale, lacrimi pentru misterul pătimirii și morții pe cruce… Plânsul Mariei dă glas plânsului lui Dumnezeu care se înduioșează, simte compasiune față de oameni. Papa Francisc a scos în evidență de mai multe ori tema lacrimilor, a plânsului, tocmai pentru că acele lacrimi și acel plâns dau glas unui limbaj tăcut. Într-una dintre catehezele dedicate speranței, Papa Francisc a citat plânsul Rahelei, care a adus speranță și viață nouă: nu apologia durerii, nu suferință scop în sine. Ca în naștere, lacrimile generează ceva nou.
În timpul Veghii pentru luna Rozariului, anul trecut, Papa a vorbit despre lacrimile Preasfintei Fecioare Maria ca mijloc pentru a găsi forța pentru a-i mângâia pe cei care sunt în durere. Speranță și mângâiere: nu bocet, ci balsam pentru a-l mângâia pe cel care plânge. În timpul călătoriei la Napoli, Sfântul Părinte a menționat lacrimile mamelor din Napoli, amestecate cu lacrimile Mariei: lacrimi capabile de a înmuia împietrirea inimilor, lacrimi de iertare și de răscumpărare, care sunt o breșă asupra viitorului, niciodată o concentrare pe noi înșine. Mângâiere și speranță, iertare și răscumpărare: două binoame care atestă forța dătătoare de viață a lacrimilor.
– Papa Francisc vorbește adesea despre o Biserică Mamă, cu față de Mamă. Ce relevanță are pentru Biserica de astăzi figura Mariei?
– Papa, așa cum au observat mulți comentatori, reia imaginea teologului elvețian von Balthasar despre principiul petrin și principiul marian în Biserică. Atunci când spune că Biserica este la feminin, se conectează cu ceea ce a spus Conciliul despre Maria, ca principiu eclezial, imagine, icoană autentică a Bisericii. Există apoi devoțiunea deosebită pe care Sfântul Părinte o nutrește față de Fecioara Maria care desface nodurile și față de Fecioara Maria Odigitria, foarte populară la noi în Sicilia: cea care nu numai că arată calea, ci coboară pe drum cu noi, nu rămâne statică. Maria nu este o „tânără de canapea „, le-a spus Papa Francisc tinerilor în video-mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului: pornește la drum în grabă pentru a ajunge la verișoara sa Elisabeta, merge în grabă dar nu trăiește în grabă.
– Rugăciunea mariană prin excelență este Rozariul. Este o rugăciune răspândită, sau riscă să fie marginalizată numai la riturile și la ceremoniile evlaviei populare?
– Cred că Rozariul este o rugăciune foarte simțită printre oamenii noștri, dar din păcate adesea prevalează aspectul devoțional în sensul peiorativ al termenului. Rozariul este o rugăciune cristologică, ce pune în centru figura lui Isus pe care noi îl rugăm având-o alături pe Maria: imaginea este cea din Faptele Apostolilor, cu Maria care se roagă cu discipolii așteptându-l pe Duhul Sfânt. Maria este cea care se roagă cu noi: noi nu o rugăm pe Maria, ne rugăm cu Maria. Când recităm Rozariul, rugăciunea noastră este adresată lui Isus și este o rugăciune care nu se dezlipește de realitate, dimpotrivă. Se naște din ascultare, ne determină să ieșim pentru a-l întâlni pe Isus în fețele suferinde și pentru a exercita acea slujire foarte frumoasă care este mângâierea. Să stăm cu acela care este singur. Este dificilă rugăciunea Rozariului, este rugăciunea contemplativă prin excelență: rugăciunea sufletelor curate, nu o simplă iaculatorie.
