Papa Francisc: Maria Magdalena, apostol al speranței
17.05.2017, Vatican (Catholica) - Chemând-o pe Maria Magdalena pe nume după Învierea Sa, Isus ne arată cât de personală este relația sa cu omenirea, a afirmat Papa Francisc miercuri, adăugând că după această întâlnire personală, Maria a devenit apostol al speranței în lume, vestind învierea lui Cristos. „Maria! – revoluția vieții ei, revoluția destinată să transforme existență oricărui bărbat și oricărei femei, începe cu un nume care răsună în grădina mormântului gol”, a spus Pontiful pe 17 mai. „Cât de frumos este să ne gândim că prima apariție a Celui Înviat – conform evangheliilor – a avut loc într-un mod așa de personal! Că există cineva care ne cunoaște, care vede suferința și dezamăgirea noastră și care se emoționează pentru noi și ne cheamă pe nume.”
După ce a înțeles în sfârșit cine îi vorbește, Maria ar fi dorit să fugă să îl îmbrățișeze, dar „El este de acum orientat spre Tatăl ceresc, în timp ce ea este trimisă să ducă fraților vestea. Și astfel acea femeie, care înainte de a-l întâlni pe Isus era în voia celui rău, acum a devenit apostolă a noii și celei mai mari speranțe.” Pontiful a afirmat acestea în fața pelerinilor aflați în Piața San Pietro pentru audiența generală de miercuri. Și-a continuat catehezele dedicate virtuții speranței, concentrându-se astăzi pe figura Mariei Magdalena, prima venită la mormântul lui Isus. Despre ea, Pontiful a spus că este „una dintre discipolii care l-au însoțit pe Isus din Galileea, punându-se în slujba Bisericii primare”.
Evanghelia ne spune că, „după prima vizită la mormânt, (Maria) se întoarce dezamăgită în locul unde se ascundeau discipolii; le spune că piatra a fost dată la o parte de la intrarea în mormânt și prima ei ipoteză este cea mai simplă care se poate formula: cineva a luat trupul lui Isus. Astfel prima veste pe care o aduce Maria nu este cea a învierii, ci a unui furt pe care l-au făcut niște necunoscuți, în timp ce tot Ierusalimul dormea. După aceea evangheliile relatează despre o a doua călătorie a Magdalenei spre mormântul lui Isus. Era încăpățânată ea! A mers, s-a întors… pentru că nu se convingea! De data aceasta pasul său este lent, foarte greu. Maria suferă dublu: înainte de toate datorită morții lui Isus și apoi datorită dispariției inexplicabile a Trupului Său.”
Atunci Dumnezeu „o surprinde în maniera cea mai neașteptată”, a spus Papa, în ciuda orbirii ei: „nu își dă seama de prezența a doi îngeri care o interoghează, și nici nu devine bănuitoare văzându-l pe omul din spatele ei, pe care ea crede că este paznicul grădinii”. Dar Pontiful a identificat aici un principiu general: înainte să îl căutăm noi pe Dumnezeu, este El cel care ne caută pe noi. „În jurul lui Isus sunt atâtea persoane care îl caută pe Dumnezeu; însă realitatea cea mai minunată este că, mult timp înainte, există înainte de toate Dumnezeu care se preocupă pentru viața noastră, care vrea să o ridice și pentru a face asta ne cheamă pe nume, recunoscând fața personală a fiecăruia. Fiecare om este o istorie de iubire pe care Dumnezeu o scrie pe acest pământ. Fiecare dintre noi este o istorie de iubire a lui Dumnezeu.”
Nu este prima oară când Papa atrage atenția asupra importanței Mariei Magdalena. Anul trecut, mai exact în iunie 2016, Papa Francisc a semnat un decret în care a ridicat rangul sărbătorii ei, punând-o la egal cu apostolii. Ea figurează în calendar pe data de 22 iulie.
