Youssef Absi a fost ales ca Patriarh al Bisericii Greco-Catolice Melchite
23.06.2017, Roma (Catholica) - Sinodul Bisericii Greco-Catolice Melchite l-a ales miercuri pe Arhiepiscopul Youssef Absi ca nou Patriarh al Bisericii, acesta primind ieri comuniunea ecleziastică de la Papa Francisc. Ales pe 21 iunie, Patriarhul Absi, în vârstă de 71 de ani, îi urmează Patriarhul Gregorios al III-lea Laham, care s-a retras la 6 mai, la vârsta de 83 de ani. Noul Patriarh s-a născut în Damasc, în 1946. A fost hirotonit preot al Societății Misionare a Sfântului Paul în 1973. A devenit superiorul general al societății în 1999, iar doi ani mai târziu a fost numit Episcop curial pentru Patriarhia Melchită din Antiohia. În 2007 a fost numit Vicar patriarhal al Arhieparhiei Melchite din Damasc.
Biserica Greco-Catolică Melchită este o Biserică Catolică Răsăriteană, de rit bizantin, și este formată din aproximativ 1,5 milioane de membri. Are sediul în Siria și Liban, iar majoritatea Eparhiilor sale se află în lumea arabă. De asemenea are structuri care servesc diaspora melchită in Australia, Turcia, Canada, Mexic, Statele Unite, Argentina, Brazilia și Venezuela. Biserica Melchită își are rădăcinile în primele zile ale creștinismului, când Sf. Petru și Pavel au evanghelizat mai întâi popoarele Siriei, unde urmașii lui Cristos au fost numiți pentru prima oară „creștini”.
În timpul Sinodului dedicat Orientului Mijlociu, din 2010, Patriarhul Absi a deplâns conflictul dintre Bisericile Catolice Răsăritene, numind lupta „o sursă de stricăciune și de mărturie falsă”, potrivit Vatican Insider. „Creștinii răsăriteni”, a spus el, „se află în aceeași barcă și se confruntă cu aceeași luptă. Nu pot fi dezinteresați fiecare de celălalt.” Noul Patriarh are studii în filosofie și teologie și un doctorat în științele muzicale și în imnografia bizantină. A predat la nivel universitar filosofia, limba greacă și muzicologia.
Papa Francisc i-a scris Patriarhului Absi a doua zi după alegere, felicitându-l și acordându-i comuniune ecleziastică. Sfântul Părinte a remarcat greutățile cu care se confruntă creștinii din regiune. „Alegerea Preafericirii voastre vine în contextul unei situații delicate pentru venerabila Biserică Greco-Melchită, când multe comunități creștine din Orientul Mijlociu sunt chemate să dea mărturie într-un mod special despre credința lor în Cristos mort și înviat”, a spus Pontiful. „În acest timp deosebit de dificil, păstorii sunt chemați să manifeste comuniune, unitate, apropiere, solidaritate și transparență înaintea poporului lui Dumnezeu care suferă. Sunt sigur că Preafericirea voastră, în armonie fraternă cu toți Părinții Sinodali, va ști, în toate cu înțelepciunea evanghelică, cum să fie nu doar Pater et Caput în slujba credincioșilor Bisericii Greco-Melchite, ci și o mărturie credincioasă și autentică despre Cel Înviat.”
