Papa Francisc: Nu avem nevoie de horoscop, să mergem spre surprizele lui Dumnezeu
26.06.2017, Vatican (Catholica) - Nu este nevoie de horoscop sau de ghicitoare pentru a cunoaște viitorul; adevăratul creștin nu se instalează undeva, rămânând pe loc. Adevăratul creștin își pune încrederea în Dumnezeu și se lasă condus pe o cale deschisă surprizelor Domnului. Reflecția Papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată luni, 26 iunie 2017, în capela Casei Santa Marta, a avut în centru îndemnul de a nu rămâne statici, ci de a-l urma pe Domnul, după exemplul părintelui nostru Abram. Referindu-se la prima lectură din liturgia zilei, luată din Cartea Genezei, capitolul 12, Papa Francisc a reflectat asupra figurii lui Abram, ce conține stilul vieții creștine, stilul nostru, ca popor, bazat pe trei dimensiuni: renunțarea, promisiunea și binecuvântarea, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Amintind îndemnul adresat de Dumnezeu lui Abram, Pontiful a spus: „Condiția de creștin comportă întotdeauna această dimensiune de renunțare, care-și află plinătatea în despuierea totală de sine, împlinită de Isus pe Cruce, Există întotdeauna îndemnul: ‘ieși’ și ‘lasă’ pentru a se face primul pas. ‘Ieși din țara ta și din neamul tău și din casa tatălui tău spre țara pe care ți-o voi arăta!’ Dacă ne gândim puțin, vedem că în Evanghelii vocația discipolilor este exprimată prin îndemnul ‘pleacă’, ‘lasă’, ‘vino’. La fel și profeții. Să ne gândim la Elizeu care lucra pământul și căruia i se spune: ‘lasă’, ‘vino’.”
Noi, creștinii, trebuie să avem capacitatea renunțării, a despuierii de cele de care suntem atașați, altfel nu suntem creștini autentici, după cum nu sunt creștini autentici cei care nu se lasă despuiați și răstigniți împreună cu Isus. Abram a ascultat de Domnul plecând spre o țară pe care o are de primit ca moștenire, însă fără să cunoască destinația sigură: „Creștinul nu are un horoscop pentru a vedea viitorul și nici nu merge la vreo ghicitoare cu glob de cristal pentru a-i cere să-i citească în palmă. Nu. Creștinul nu cunoaște direcția în care merge și are nevoie să fie călăuzit. Renunțarea este o primă dimensiune a vieții creștine. Însă cu ce scop? Pentru o urcare de tip static? Nu, nu! Pentru a merge spre o promisiune. Promisiunea reprezintă cea de-a doua dimensiune. Noi suntem oameni care ne îndreptăm spre o promisiune, spre o întâlnire, spre ceva ce – după cum i se spune lui Abram – trebuie să primim moștenire.”
Însă, a subliniat Papa Francisc, Abram nu a înălțat o casă, ci și-a așezat un cort pentru a indica faptul că se află în mișcare și se încrede în Dumnezeu, construindu-și apoi un altar pentru a-l adora pe Domnul. Succesiv, continuă să meargă, să fie mereu în mișcare: „Drumul începe în fiecare zi, dimineața; parcursul de încredințare Domnului, parcursul deschis surprizelor Domnului, surprize care, de multe ori, nu sunt bune, ci sunt deseori urâte – să ne gândim la situațiile de boală, de moarte. Însă eu sunt deschis, știind că Tu, Doamne, mă vei conduce într-un loc sigur, într-un ținut pe care l-ai pregătit pentru mine, de aceea mă comport ca o persoană aflată pe cale, care trăiește într-un cort, un cort spiritual. Când sufletul nostru se instalează într-un loc, când se stabilește bine de tot undeva, acesta își pierde capacitatea de a se îndrepta spre o promisiune, de a duce o promisiune și de a poseda o promisiune. Iar lucrul acesta nu este bun, nu aparține creștinului.”
