Către noii Cardinali: Țintiți privirea spre cruce
29.06.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a creat miercuri cinci noi Cardinali, încurajându-i să meargă cu Isus, ținându-și privirea fixată pe cruce și pe realitățile lumii, fără să se lase distrași de prestigiu și de onoare. Evenimentul a avut loc în Bazilica San Pietro, la începutul celebrării citindu-se pasajul Marcu 10,32-45. Numirea Cardinalilor a fost anunțată, luna trecută, la rugăciunea Regina Coeli din 21 mai.
De la cuvintele „Isus mergea înaintea lor”, din pasajul evanghelic citit, Pontiful și-a început cuvântul spunând: „Aceasta este imaginea care ne vine din Evanghelia pe care am ascultat-o și care a fost fundal și pentru actul pe care îl săvârșim: un Consistoriu pentru crearea a câțiva Cardinali noi.” În drumul Său spre Ierusalim, Isus „le vorbește cu franchețe (apostolilor) și mai ales îi precede, merge înaintea lor”. Dar apostolii se lasă distrași. „De exemplu cei doi frați Iacob și Ioan se gândesc cât de frumos ar fi să șadă la dreapta și la stânga regelui lui Israel. Nu privesc realitatea! Cred că văd și nu văd, că știu și nu știu, că înțeleg mai bine decât alții și nu înțeleg…”
Realitatea este alta, a spus Sfântul Părinte. „Realitatea este crucea, este păcatul lumii pe care El a venit să îl ia asupra Sa și să îl dezrădăcineze din pământul oamenilor. Realitatea sunt nevinovații care suferă și mor datorită războaielor și terorismului; sunt sclaviile care nu încetează să nege demnitatea și în epoca drepturilor umane; realitatea este aceea din lagărele de refugiați care uneori se asemănă mai mult cu un iad decât cu un purgator; realitatea este rebutarea sistematică a tot ceea ce nu mai folosește, inclusiv persoanele. Aceasta vede Isus, în timp ce merge spre Ierusalim.”
Adresându-se în mod special noilor Cardinali, le-a spus: „Isus ‘merge înaintea voastră’ și vă cere să îl urmați cu hotărâre pe calea sa. Vă cheamă să priviți realitatea, să nu vă lăsați distrași de alte interese, de alte perspective. El nu v-a chemat să deveniți ‘principi’ în Biserică, să ‘ședeți la dreapta Sa sau la stânga Sa’. Vă cheamă să slujiți ca El și cu El. Să îl slujiți pe Tatăl și pe frați. Vă cheamă să înfruntați cu însăși atitudinea Sa păcatul lumii și consecințele sale în omenirea de astăzi. Urmându-l pe El, și voi mergeți înaintea poporului sfânt al lui Dumnezeu, ținând privirea îndreptată spre Crucea și spre Învierea Domnului. Așadar, prin mijlocirea Fecioarei Mame, să îl invocăm cu credință pe Duhul Sfânt, pentru ca să umple orice distanță între inimile noastre și inima lui Cristos, și toată viața noastră să devină slujire adusă lui Dumnezeu și fraților.”
Imediat după scurtul său cuvânt, Pontiful a proclamat crearea celor cinci noi Cardinali. Apoi aceștia au primit însemnele de Cardinal și li s-a atribuit o biserică titulară, fiind astfel legați de Roma. În alegerile făcute, Papa Francisc a rămas fidel viziunii sale privind o reprezentare mai largă a Bisericii. Ultimul Consistoriu, din 19 noiembrie 2016, a fost pe aceeași linie, creând 17 Cardinali din 11 națiuni și 5 continente diferite. Printre noii Cardinali, trei sunt primii care în țările lor primesc această onoare: Episcopul Anders Arborelius de Stockholm, Suedia, Episcopul Louis-Marie Ling Mangkhanekhoun, Vicar Apostolic de Pakse, Laos și Administrator Apostolic de Vientiane, și Arhiepiscopul Jean Zerbo de Bamako, Mali.
De observat și numirea unui Episcop auxiliar, Mons. José Gregorio Rosa Chávez de San Salvador – este pentru prima oară când un Episcop auxiliar ajunge Cardinal. Iar Arhiepiscopul lui nu este Cardinal. Singurul Cardinal care nu reprezintă o mare surpriză este Arhiepiscopul Juan José Omella de Barcelona, Spania. Tot Cardinal este și predecesorul său în Barcelona, Cardinalul Lluis Martinez Sistach, care a împlinit 80 de ani pe 29 aprilie. La împlinirea acestei vârste, Cardinalii nu mai pot vota într-un viitor Conclav.
După Consistoriu, Papa Francisc și noii Cardinali au mers la mănăstirea Matei Ecclesiae din Vatican, pentru a-l vizita pe Papa emerit Benedict al XVI-lea, care nu a fost prezent la ceremonie. Mai apoi, noii Cardinali au mers în atriumul Aulei Paul al VI-lea pentru a fi salutați și felicitați. Noii Cardinali au concelebrat a doua zi Liturghia cu Papa Francisc, în Piața San Pietro, în solemnitatea Sfinților Petru și Paul, patronii Romei. Consistoriul de miercuri a fost al patrulea al Papei Francisc. Cu noii 5 Cardinali, numărul celor care pot alege a urcat la 121; cei fără drept de vot sunt 104, în total fiind 225 de Cardinali.
