Continuă dialogul între Vatican și Universitatea Al-Azhar
05.07.2017, Vatican (Catholica) - Luni, 3 iulie 2017, la Nunțiatura apostolică din capitala egipteană Cairo, a avut loc o întâlnire între delegațiile Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios și a Centrului pentru Dialog de la Universitatea Al-Azhar. Delegația egipteană a fost compusă din șeicul prof. Mohey al-Din Afifi Ahmed, secretar general al Academiei de Cercetări Islamice de la Al-Azhar și coordonator al dialogului Centrului, și dr. Kamal Boraiqa Abdelsalam, membru al aceluiași Centru, se arată într-un comunicat din 4 iulie al Consiliului pentru Dialogul Interreligios. Din partea Vaticanului interlocutorii au fost Mons. Miguel Ángel Ayuso Guixot MCCJ, secretar al Consiliului; Mons. Khaled Akasheh, capul oficiului pentru islam; și pr. Jean Druel OP, director al Institutului Dominican de Studii Orientale din Cairo.
Comunicatul a subliniat faptul că nu se oprește dialogul dintre Vatican și cea mai înaltă autoritate religioasă a islamului sunnit, Universitatea și moscheea Al-Azhar. „În urma precedentului Acord din 28 mai 1998 și în lumina discursurilor Papei Francisc și a Marelui Imam de la Al-Azhar, Ahmed Muhammad al-Tayyib, în cadrul istoricei Conferințe de Pace de la Cairo, din 28 aprilie, s-a exprimat angajamentul comun de a continua reflecțiile comune care urmăresc să promoveze un dialog interreligios profitabil și eficace, centrat în particular pe promovarea păcii și pe construirea unei lumi mai bune”, se arată în nota dicasterului din Vatican.
O comisie de la Al-Azhar a prezentat recent un proiect de lege care condamnă violența în numele Coranului. Cu o astfel de inițiativă se caută stăvilirea violențelor comise în numele islamului și distanțarea clară de „teoriile și propagandele care în sânul variatei comunități islamice justifică ura și violența citând Coranul și folosind argumente religioase”. Obiectivul legii propuse este acela de a „reafirma totala incompatibilitate între violența justificată cu argumente religioase și legea islamică” și de a „repropune principiul cetățeniei ca bază a unei conviețuiri pașnice între conaționalii aparținând la diverse componente religioase”. Comisia care a elaborat proiectul de lege a fost instituită în 13 mai și a fost compusă din cinci experți, fiind condusă de consultantul juridic al marelui imam de la Al-Azhar.
