Lansare de carte la Timișoara

29.07.2017, Timișoara (Catholica) - Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara, a găzduit în ziua de 27 iulie, lansarea cărții cu titlul: „Cardinalul Alexandru Todea în dosarele Securității. Note informative” al cărei autor este dr. Sergiu Soica. Cuvântul introductiv este scris PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, iar volumul a apărut la editura „Mega” din Cluj. Moderatorul întâlnirii a fost lector univ. dr. Mihai Panu, Universitatea de Vest din Timișoara.
Această carte conține notele informative ale securității care completează biografia Cardinalului Alexandru Todea, devenite astfel un izvor istoriografic cu totul neașteptat și necanonic pentru cercetătorii de azi. Documentele, puse cap la cap în ordine cronologică, ne dezvăluie nuanțele istoriei Bisericii Române din catacombe și luminează ungherele mai puțin cunoscute, dar care au fost locuite și „trăite”. În spatele acestora se află multă suferință și teroare, dar dezvăluie tot atât de multă credință și speranță în Dumnezeu, adeverind că doar tăria spirituală biruie asupra răului lumii acestea.
În desfășurarea evenimentului au luat cuvântul: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea și dr. Sergiu Soica. Mons. Angelo, a transmis auditoriului, din partea PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, salutul și binecuvântările arhierești. În continuarea prelegerilor, Episcopul de Oradea l-a felicitat pe Sergiu Soica, „tânărul teolog și doctor în istorie care a muncit cu multă dăruire”, amintind celor prezenți că nu este singura carte, dânsul având mai multe lucrări publicate. În încheiere, Soica a mulțumit lui Mihai Panu pentru găzduirea și pentru moderarea evenimentului. A mulțumit și PS Sfințitului Virgil și celorlalți vorbitori. La sfârșitul evenimentului, a oferit autografe.
„Această lucrare este de o deosebită importanță pentru istoria Bisericii noastre, o contribuție însemnată la edificarea unei imagini cât mai clare și cuprinzătoare despre istoria recentă. Cunoașterea adevărului, cu luminile și umbrele evenimentelor omenești, eliberează și conduce spre Adevăr! Acest Adevăr, pe care îl găsim numai la Dumnezeu, conduce întreaga istorie spre plinirea ei, iar noi, oamenii, suntem datori a-L sluji”, putem citi în introducerea la lucrare, introducere semnată de PS Virgil Bercea. (Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)



