Fecioara de la Czestochowa va primi o nouă coroană
01.08.2017, Czestochowa (Catholica) - Acum 300 de ani, în septembrie, icoana Fecioarei de la Czestochowa a fost încoronată ca regină și protectoare a Poloniei de către Papa Clement al XI-lea. După circa 200 de ani, în 1909, coroanele aurite – una pentru Maria și alta pentru Cristos – au fost furate. A urmat o nouă încoronare, făcută de Sfântul Papă Pius al X-lea în 1910, iar alta de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în 2005, coroanele originale nefiind recuperate.
În onoarea aniversării primei încoronări și ca dar pentru Preasfânta Fecioară Maria, coroanele originale au fost replicate de un artist italian, cunoscut pentru lucrările sale în aur. Noile coroane au fost binecuvântate de Papa Francisc pe 17 mai, în Vatican, fiind dezvelite într-o ceremonie desfășurată pe 28 iulie la Czestochowa, la prima aniversare a vizitei pe care Pontiful de origine argentiniană a făcut-o la Sanctuar, în contextul Zilei Mondiale a Tineretului din Polonia. Încoronarea efectivă va fi la culminarea Anului Jubiliar celebrat în Polonia, moment prevăzut pentru 8 septembrie.
Artistul ce a făcut noile coroane, Michele Affidato, a fost ales de părinții paulini care răspund de Sanctuarul de la Jasna Góra, în baza priceperii sale în arta sacră. În cursul activității sale, italianul a realizat mai multe opere semnificative, inclusiv relicvarii din aur, întâlnindu-se în timp cu Papii Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc. Este din Crotone, o regiune sudică a Italiei, sediul Sanctuarului Fecioarei de la Capocolonna, numită de asemenea „Fecioara neagră”. Astfel, cele două Sanctuare sunt cumva „surori”.
Peste 94% din populația Poloniei este catolică. „Fecioara neagră” de la Czestochowa este foarte importantă pentru polonezi și venerată în întreaga Europă. Jubileu din 2017 a fost fixat de guvernul polonez în decembrie 2016, declarându-se că „imaginea Maicii lui Dumnezeu de la Jasna Góra este una dintre cele mai importante comori religioase și materiale”. Istoric vorbind, o primă încoronare a icoanei ca regină și protectoare a Poloniei a fost făcută de regele Ioan al II-lea Cazimir, în 1652, dar prima încoronare canonică a fost cea făcută de Papa Clement al XI-lea, în 1717, sărbătorită în acest an.
Încoronarea canonică o face un Papă, printr-un document special, desemnând ca o coroană sau o aureolă stelară să fie adăugată unei imagini mariane sub un titlu devoțional specific, pentru o anumită regiune sau Dieceză. Încoronarea Fecioarei de la Czestochowa, din 1717, a fost prima încoronare ce a avut loc în afara Romei.
