Superiorul general despre misiunea Societății lui Isus

02.08.2017, Roma (Catholica) - Pentru pr. Arturo Sosa SJ, care de nouă luni este primul general non-european al iezuiților, este prima sărbătoare a Sf. Ignațiu de Loyola pe care o trăiește la conducerea Societății și pe care o celebrează în biserica romană „Chiesa del Gesù”, unde se venerează trupul fondatorului, mort la 31 iulie 1556. În acest context L’Osservatore Romano a publicat un interviu cu cel care conduce Societatea lui Isus, împărțită actualmente în 85 de provincii, reunite în șase conferințe ale provincialilor. În nouă luni, generalul venezuelean, ales la 14 octombrie 2016, a participat deja la patru dintre aceste reuniuni, însă țările pe care le-a vizitat sunt mult mai multe: India, Peru, Spania, Germania, Ruanda, Burundi, Republica Democratică din Congo, Kenya, Indonezia, Cambogia, la care se va adăuga în curând Belgia. Iată interviul, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

– Cum vedeți situația din Venezuela?

– În pofida a toate am o privire optimistă, deși nu cunosc viitorul. Dar este mare desigur preocuparea pentru succesiunea știrilor, așa cum au exprimat de mai multe ori Episcopii și iezuiții din țara mea, Papa, Cardinalul secretar de stat și în diferite alte moduri Sfântul Scaun. Dar vreau să subliniez un fapt: referendumul din 16 iulie a fost manifestarea civilă cea mai importantă din toată istoria venezueleană pentru că au participat la el șapte milioane și jumătate de persoane, adică jumătate din electorat. Parcursul confruntării politice ar fi singura cale pentru a opri violența și a face într-adevăr politică în slujba necesităților foarte mari ale poporului.

– Au trecut peste 9 luni de la alegerea Dvs: cum le-ați petrecut?

– Cu mare pace, cu multă muncă și cu necesitatea de a învăța atâtea lucruri noi, rapid. Înainte de toate cu pace spirituală pentru că ocup o funcție pe care nu am căutat-o și pe care nici măcar nu îmi imaginam că putea să cadă asupra mea: am primit-o de la frații mei în congregația generală, dar o înțeleg și o trăiesc ca fiind ceva care vine de la Domnul Isus, pe care l-am ales ca însoțitor în urmă cu peste jumătate de secol. Munca este într-adevăr multă și nu este simplu de cunoscut, din această nouă poziție a mea, un corp așa de bogat și variat ca Societatea lui Isus și pe colegii mei din misiune. Toate acestea în mare viteză, pentru că deciziile nu pot aștepta.

– Ce ar face astăzi Sf. Ignațiu de Loyola?

– Aceasta este întrebarea pe care mi-o pun în fiecare zi, împreună cu toți iezuiții. Înainte de toate împreună cu cei treisprezece consilieri generali pe care îi întâlnesc în fiecare săptămână în mod obișnuit unul câte unul, când nu suntem împiedicați de respectivele călătorii, în timp ce marțea și joia se reunește tot consiliul. Și de trei ori pe an, în ianuarie, iunie și septembrie, timp de o săptămână întreagă avem o întâlnire lărgită la președinții celor șase conferințe provinciale și la patru secretari, în total douăzeci și patru de persoane.

– La ce țintește această metodă de conducere așa de complexă și angajantă, pe care mi-o imaginez totuși foarte utilă pentru deciziile pe care trebuie să le ia părintele general?

– Intenția este aceea de a înțelege întocmai alegerile care trebuie făcute, deoarece pentru Societatea lui Isus, așadar pentru toți iezuiții, este fundamental și necesar să fim în mod creativ fideli față de propria vocație și față de misiune. Privind la sfântul Ignațiu, trebuie să parcurgem încontinuu drumul întoarcerii la izvoarele noastre originale. Așa a voit Conciliul Vatican II și aceasta a fost salvarea pentru viața călugărească, viață care în viziunea catolică este o inspirație a Duhului.

– Există criterii pentru a înțelege cum să se realizeze această fidelitate?

– Să privim la experiența primilor zece iezuiți, când Ignațiu și însoțitorii săi erau la Veneția pentru a merge în Țara Sfântă. Proiectul s-a revelat imposibil și s-a transformat în călătoria la Roma, decisivă pentru Societate, așa cum relatează izvoarele și cum a amintit în toamna trecută a treizeci și șasea congregație generală a noastră reunită pentru a alege prepozitul. Acesta este modelul de la Veneția: unirea minții și a inimii, practica unei vieți austere, apropierea afectivă și efectivă de cei săraci, discernământul comun și disponibilitatea la exigențele întregii Biserici găsite și exprimate de Papa.

– Care este misiunea iezuiților?

– Astăzi Societatea trebuie să găsească în fiecare zi drumul pentru a pune în practică reconcilierea. La trei niveluri: cu Dumnezeu, cu ființele umane, cu mediul. Suntem colaboratori ai misiunii lui Cristos, motivația de a fi a Bisericii din care facem parte. Și tocmai experiența lui Dumnezeu ne restituie libertatea interioară și ne face să ne îndreptăm privirea spre cel care este răstignit în această lume, pentru a înțelege mai bine motivele nedreptății și a contribui la elaborarea de modele alternative sistemului care astăzi produce sărăcie, inegalitate, excludere și pune în pericol viața de pe planetă. Astfel trebuie să restabilim o relație echilibrată cu natura. A contribui la această reconciliere înseamnă și a dezvolta capacitățile de dialog, între culturi și între religii. Tocmai m-am întors dintr-o călătorie în Asia: în Indonezia, cea mai populată țară islamică din lume, am conversat îndelung cu un grup de intelectuali musulmani, iar în Cambogia am întâlnit călugări budiști, pentru a mărturisi posibilitățile de colaborare între religii ca factori care favorizează înțelegerea și conviețuirea pașnică și ca niște căi pentru căutarea spirituală.

– Cum este posibilă această reconciliere?

– Este fundamentală convertirea: personală, comunitară „pentru dispersare”, ad dispersionem, un termen care înseamnă necesitatea apostolică a misiunii, și instituțională, pentru a reorganiza structurile noastre de muncă și de conducere îndreptate întocmai spre misiune. Care este proprie a celor care se simt chemați să fie însoțitori ai lui Isus.