Papa și-a exprimat tristețea la moartea Cardinalului Tettamanzi
05.08.2017, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 5 august 2017, Papa Francisc a transmis un mesaj de doliu la moartea Cardinalului italian Dionigi Tettamanzi, în vârstă de 83 de ani, Arhiepiscop emerit de Milano. „Aflând vestea decesului iubitului Cardinal Dionigi Tettamanzi, doresc să exprim condoleanțele mele familiei sale și membrilor acelei comunități diecezane, care îl are între cei mai iluștri fii ai ei și cei mai iubiți păstori”. Adresată Cardinalului Angelo Scola, recent retras din funcția de Arhiepiscop de Milano, și Arhiepiscopului Mario Delpini, actualul cap al Arhidiecezei, telegrama transmite afecțiunea și recunoștința cu care Papa Francisc își va aminti „munca intensă culturală și pastorală depusă de acest iubit frate”.
Pontiful l-a lăudat pe Cardinalul Tettamanzi, care „în existența sa rodnică a dat mărturie despre bucuria Evangheliei și a slujit Biserica cu docilitate”. S-a distins mereu „ca un păstor grijuliu, total dedicat nevoilor și binelui preoților și ale tuturor credincioșilor, cu atenție specială acordată temelor familiei, căsătoriei și bioeticii, în care a fost în mod particular expert”. Arhiepiscop de Milano între anii 2002-2011, Tettamanzi a fost un teolog moral și o voce de frunte a Bisericii italiene, fiind la un moment dat chiar considerat un posibil candidat la papalitate. Văzut ca umplând distanța dintre liberali și conservatori, Cardinalul a condus mai multe Dieceze și a deținut diferite poziții în Conferința Episcopală Italiană (CEI). A colaborat la scrierea unor documente de teologie morală ale Vaticanului, incluzând enciclica Evangelium Vitae a Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, din 1995.
Născut în 14 martie 1934 în Renate, Italia, Dionigi Tettamanzi avea doar 11 ani când a intrat în Seminarul Seveso San Pietro. A studiat apoi la Seminarul din Venegono Inferiore până în 1957, când a obținut licența în teologie. În același an a fost hirotonit preot pentru Arhidieceza de Milano, și a obținut mai apoi doctoratul în teologie morală la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma. Timp de peste 20 de ani a predat teologie morală fundamentală la Seminarul din Venegono Inferiore și teologie pastorală la Institutul Preoțesc al Mariei Imaculate și la Institutul Regional Lombard de Slujire Pastorală din Milano.
A activat în cadrul CEI în diferite roluri și a colaborat cu Sfântul Scaun și cu diferite institute teologice. În 1 iulie 1989 a fost numit Arhiepiscop de Ancona-Osma și a primit consacrarea episcopală în 23 septembrie 1989. În iunie 1990 a fost ales președinte al Comisiei CEI pentru Familie. A fost numit secretar general al CEI în martie 1991, iar în aprilie s-a retras din poziția de conducere a Diecezei de Ancona-Osimo. Patru ani mai târziu, în 20 aprilie 1995, a fost numit Arhiepiscop de Genova. La doar o lună după aceea, în mai 1995, a fost numit vice-președinte al CEI, funcție pe care a avut-o până în anul 2000.
A participat ca expert la Sinodul din 1980 pe tema Familiei și la Sinodul din 1987 pe tema Laicilor, convocate de Papa Ioan Paul al II-lea. A fost de asemenea Părinte sinodal la cele două Adunări Speciale ale Sinodului Episcopilor pentru Europa, în 1991 și 1999, și la Sinodul din 1994 pe tema Vieții Consacrate. A fost numit Arhiepiscop de Milano în iulie 2002, urmându-i Cardinalului iezuit Carlo Maria Martini. A fost creat Cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în Consistoriul din 1998. Cardinalul Tettamanzi a votat atât în Conclavul care în care a fost ales Papa Benedict al XVI-lea cât și în cel în care a fost ales Papa Francisc. În telegrama sa la moartea Cardinalului, Papa Francisc a transmis binecuvântarea sa tuturor celor care „l-au asistat cu iubire” pe Cardinal în ultimii săi ani de boală.
