O nouă carte interviu cu Papa, de Dominique Wolton (I)
04.09.2017, Vatican (Catholica) - Despre geneza și despre elaborarea cărții și despre conținuturile sale vorbește Dominique Wolton într-un interviu exclusiv dat revistei „Figaro”, republicat de L’Osservatore Romano și tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro. Iată în continuare prima parte a interviului.
– Cum v-a venit ideea acestei cărți?
– Sunt un cercetător de comunicare politică. Deci m-a surprins impactul comunicării Papei Francisc încă de la prima sa apariție publică. A trezit imediat simpatia generală, cu un vocabular simplu și în același timp angajat, și a inspirat o adeziune imediată. Eu vedeam o persoană necunoscută, ieșită din nimic, care găsea cuvintele juste și demonstra astfel o incredibilă capacitate de comunicare. Sunt rare în lume persoanele care reușesc să facă aceasta. Dacă Papa Ioan Paul al II-lea a fost un Papă mondial, Papa Francisc a devenit în puține secunde Papa globalizării. Ceea ce m-au fascinat au fost și bucuria sa și simplitatea sa: nu avea nimic „tradiționalist” al unei Biserici Catolice percepute mereu ca oficială, serioasă, tragică sau de neatins. Era aproape de popor. A vedea astfel un lider mondial, capabil de a vorbi cu puține cuvinte întregii lumi și mai ales de a se face înțeles, mi-a provocat ideea de a-i propune o carte interviu pentru a cunoaște mai bine personalitatea sa.
– Cum l-ați convins pe Francisc?
– Eu nu sunt un expert al religiei. Trăisem doar experiența cărții interviu cu Cardinalul Lustiger. Am decis să fac această alegere trimițându-i un email cu proiectul cărții în trei pagini, cuprinsul și curriculum-ul meu. Era ca și cum aș fi aruncat o sticlă în ocean… după trei luni am primit un mail la Conseil national de la recherche scientifique care spunea că Sfântul Părinte era dispus să mă primească. Încă nu îmi vine să cred!
– Prima întâlnire?
– Când a intrat în acea cameră anonimă din Casa „Sfânta Marta” a fost ca un flash… Mai întâi am rămas uimit de vederea reverendei sale albe, apoi de gentilețea și de bunătatea privirii sale. Eu am menținut distanța mea de cercetător, dar eram zdruncinat de umanitatea sa. Nu cunoșteam codurile din Vatican și nu știam că a mă primi deja însemna că a acceptat ideea cărții. Îmi imaginam că vom vorbi despre posibilitatea de realizare a proiectului. Deci m-am prezentat imediat gândindu-mă că Papa mă va supune unui examen. Puțin după aceea traducătorul mi-a șoptit: „Cred că Papa vrea ca să începem…” Nu aveam nimic cu mine, reportofonul meu, notițele mele, întrebările mele! Așadar cazurile vieții prevalează cu adevărat asupra oricărei metodologii a noastre! Am scos smartphone-ul meu pentru a înregistra și am început. Simpatia a făcut restul…
– Ce anume v-a uimit mai mult în Papa?
– Nu trăim în același spațiu-timp. Un om de știință are patru sau cinci secole de profunzime, Papa navighează, în largul său, peste trei milenii. M-au uimit imediat credința sa, bucuria sa, bunătatea sa, modestia sa, luciditatea sa. Dar cu privire la natura umană nu se lasă tras pe sfoară. Și cu atât mai puțin cu privire la mecanismele de putere și de dominare… Nu este un naiv ci spune adesea „Biserica a văzut multe”, nu este o problemă. În schimb face puțină referință la Dumnezeu. Este foarte moderat în folosirea vocabularului religios. Este un laic în asta. Există mulți prelați care se complac într-o marmeladă teologico-conceptuală, ceea ce ne pune pe noi laicii într-o poziție de inferioritate sau de răzvrătire. El este o persoană normală, în aceasta constă geniul său. Mulți cred că cu cât sunt mai obscuri, cu atât sunt mai inteligenți. Ei bine, nu este deloc așa: nu există gândire fără claritate de expunere. Cu cât suntem mai inteligenți, cu atât suntem mai clari. Și Papa Francisc este adesea limpede.
– Ați rămas fascinat de el, e adevărat?
– Suntem atât de diferiți dar în același timp apropiați. Eu sunt laic, un laic francez, lege din 1905, universitar, cercetare publică… Sunt de cultură creștină, catolică, dar sunt agnostic. Papa Francisc are o dimensiune spirituală care se vede din bucuria sa, din credința sa, dar este și complet laic în modul său de a acționa. Poate dialoga liniștit cu oricine. Este un politician. M-a fascinat această împletire constantă în el între om de credință și laic.
– Un Papă laic!
– Este o persoană care distinge spontan între Biserică și stat. Clar, există influențe reciproce, dar pentru el nu există nici o conexiune între puterea politică și puterea religioasă. Puterea politică nu trebuie să se sprijine pe cea religioasă. Cea religioasă trebuie să rămână la locul său. Și aceasta nu se referă numai la legea din 1905, veche de un secol, ci este chestiunea centrală a secolului următor, mai ales cu islamul. De această separare a puterilor vor depinde pacea sau războiul de mâine.
Nu există laicitate pură sută la sută. Există o necomunicabilitate între un laic și un religios. Și am experimentat aceasta în timpul acestor interviuri. Laicul și religiosul au amândoi dreptate. Papa Francisc este pentru o laicitate deschisă la chestiunile spirituale. Și laicul poate să existe numai dacă există religia. Se inspiră din ea chiar dacă nu întotdeauna recunoaște asta… Se poate fi ateu dar ar trebui să fim naivi să credem că este posibil să se suprime temele spiritualității. Pentru că tema spiritualității este tema metafizicii. Nici o ființă umană nu poate scăpa de ea. Nimeni nu poate spune că nu își pune întrebări despre cine este, încotro merge și despre faptul că într-o zi va muri. Unii atei pot spune că religia este absurdă, dar nimeni nu va scăpa de întrebările pe care ea le pune. Soluția se află într-o coabitare în care fiecare să îl respecte pe celălalt.
