O nouă carte interviu cu Papa, de Dominique Wolton (II)
05.09.2017, Vatican (Catholica) - Despre geneza și despre elaborarea cărții și despre conținuturile sale vorbește Dominique Wolton într-un interviu exclusiv dat revistei „Figaro”, republicat de L’Osservatore Romano și tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro. Iată în continuare a doua parte a interviului.
– În domeniul ideilor ce altceva v-a uimit?
Viziunea sa mondială despre sărăcie: este obsedat de inegalitățile dintre nord și sud. Aș spune chiar că este indignat, deși se controlează.
– Mulți spun că acest Papă este de stânga…
– Criteriul dreapta-stânga nu se aplică în materie religioasă. Sau cel puțin numai parțial. În orice caz, nu este suficient. Stânga, dreapta, există; există cel care domină și cel care este dominat, dar forța spiritualității și a religiei este să arate că există alte dimensiuni. A reduce religiile la o abordare stânga-dreapta este o sărăcire periculoasă pentru toată lumea.
– Tot ceea ce spuneți în carte despre planul social și politic corespunde unei agende social-democratice?
– Aș spune că ar fi mai degrabă de dreapta în virtutea formării sale la iezuiții argentinieni. Nu are o formare de stânga, dar a înțeles repede societatea latinoamericană. Stând atât de aproape de săraci, a privit la stânga. De aici obsesia sa pentru cei săraci, cei excluși, cei supuși. Dar nu este marxist. Și a cădea în marxism este conform lui o eroare pentru Biserică. De aici dezbaterea complexă între teologia eliberării și teologia poporului. Lui nu îi plăcea expresia teologia poporului, dar căuta o frază care să țină cont de inevitabila revoltă populară în America Latină, fără a cădea în marxism.
– În definitiv, care credeți Dvs că este poziția sa?
– Cred că este indisciplinat! Nu poate să fie închis într-un compartiment. Acest Papă stă bine printre cei săraci, cei supuși și cei excluși. Îi iubește pe oameni. Stă bine numai printre oameni. Este fericit numai în contact cu persoanele. Cea mai mare lecție pe care am scos-o din acele întâlniri este că acest Papă urmează evangheliile. Spune numai ceea ce se află în Evanghelii. Ceea ce dă sens vieții oamenilor sunt cei săraci, cei excluși, cei supuși. Cei bogați, într-un fel, se descurcă mereu, dar nu vor fi niciodată fericiți. Și este de o forță incredibilă…
– În Europa pozițiile sale despre deschiderea la imigrație sunt rău văzute…
– Peste douăzeci de ani se va spune bine măcar că a spus aceasta, altminteri noi democrațiile vom suferi războiul. Suntem într-o lume transparentă. Țările sărace văd morții din Mediterana și indiferența țărilor bogate. Dacă nu se spune nimic, dacă nu se face nimic, violența va fi teribilă. Deci are dreptate de o mie de ori. Crede că este unul dintre cele mai mari scandaluri ale globalizării. Țările bogate au creat această situație cu războaiele, iar capitalismul sălbatic a accelerat toate acestea în ultimii treizeci de ani. Astăzi victimele economice și politice ale acestuia ajung în țările bogate democratice care le spun să plece! Mânia și supărarea pe care Papa Francisc o provoacă înseamnă că a lovit în semn. Există ură față de ceea ce spune despre imigrați. Dar nu se va ieși din aceasta cu politica struțului. Deci aduce un imens serviciu omenirii spunându-i ceea ce nimeni nu vrea să audă spunându-se.
– Papa Francisc este conștient că are și o opoziție în interiorul Bisericii Catolice?
– Nu am voit să merg mai departe pentru că obiectivul cărții nu era de a cădea în disputele din Biserica Catolică. În schimb Papa Francisc este obsedat de comuniunea între toți în Biserică. Acordă mare atenție poporului creștin pentru ca să nu fie rupturi. Nu este un om al conflictului, un om al rupturii. Vrea să unească, să unească încontinuu. Cât privește ostilitățile, reglările de conturi și raporturile de forță în interiorul Bisericii m-a surprins să văd că nu consideră că viața sa depinde de aceste chestiuni. Vede lucruri pe termen lung, se încredințează timpului, cu o răbdare infinită, fără să se supere, cu un soi de încredere impresionantă. Nu l-am observat niciodată războinic sau furios. Mai degrabă am rămas uluit, ca agnostic, văzând nivelul său de încredere. Și ca agnostic pot spune: da, credința există. Și acest lucru continuă să mă surprindă. Referitor la Curia Romană, de exemplu, există umorism dar nu furie. Este rar, pentru că imediat ce se are puterea, există violență. Și când sunt la Roma, e vorba de o putere mondială.
– Papa a exercitat o cenzură?
– Nici o cenzură. Există fără îndoială lucruri pe care nu le-a spus în conversație, dar cât privește manuscrisul nu a fost scos nimic, nici lucruri care mie mi se păreau prea personale. S-a preocupat numai să facă în așa fel încât nimeni să nu se poată recunoaște în exemplele pe care le-a citat.
– Nici o temă tabu?
– Niciuna! Când i-am spus că am uitat să îi pun întrebări despre femei a început să râdă și am început!
