Cardinalul Kazimierz Nycz: Plec cu impresii foarte pozitive despre toți
12.09.2017, Iași (Catholica) - Eminența Sa Cardinalul Kazimierz Nycz, Arhiepiscop de Varșovia, s-a aflat în vizită în Dieceza de Iași, în perioada 7-11 septembrie 2017, ca răspuns la invitația Preasfințitului Petru Gherghel. A vizitat Episcopia și Institutul Teologic din Iași, sanctuarul de la Cacica și câteva parohii din nordul Moldovei; a consacrat altarul bisericilor din localitățile Arbore și Moara și a participat la Sărbătoarea Recoltei de la Solonețu Nou. La finalul vizitei a binevoit să răspundă în limba polonă la câteva întrebări puse de pr. Cornel Cadar. Traducerea după înregistrarea audio a fost făcută de pr. Stanislav-Ioan Cucharec.
– Eminență, sunteți la finalul vizitei în Dieceza de Iași. Care sunt impresiile Dvs?
– Încep cu laitmotiv istoric, dacă pot să spun așa. Mă gândesc că de fapt noi, polonezii, suntem astfel educați, având o simpatie față de români. Asta se datorează faptului că, în timpul celui de-al doilea război mondial, polonezii, retrăgându-se din fața germanilor, au fost primiți de poporul român. Când am devenit Episcop l-am cunoscut imediat pe Episcopul Dvs, Petru, și am simțit că el avea o mare simpatie față de biserica din Polonia, față de Cardinalul Franciszek Macharski, Cardinal de Cracovia, față de predecesorul meu, Cardinalul de Varșovia, Jozef Glemp, care, de asemenea, a vizitat România. Eu am mai fost odată într-o vizită scurtă, în anii 90, la un aniversar al Diecezei, iar acum am primit cu bucurie invitația Episcopului, care la întâlnirile noastre de la Roma, reînnoia invitația de a vizita Dieceza de Iași.
După aceste aproape cinci zile plec cu impresii foarte pozitive: impresii calde și frumoase despre orașul Iași, despre Episcopi și despre preoți, dar mai ales despre Bucovina unde am fost timp de trei zile și m-am întâlnit cu polonezii, dar și cu alții care conviețuiesc în comuniune și unitate. Am rămas profund impresionat de modul în care polonezii și-au păstrat limba, cultura și obiceiurile și de modul în care împart aceste valori cu românii. Un exemplu în acest sens a fost sărbătorirea Zilei Recoltei în Bucovina.
– Cum i-ați găsit pe polonezii din nordul Moldovei? Sunt diferiți de cei din Polonia?
– Cu siguranță sunt puțini diferiți, dar cât privește limba și transmiterea ei, trebuie să mărturisesc că cei care o transmit o fac într-o formă foarte frumoasă. Am fost mișcat de cântările din biserici, de copiii care proclamau lecturile într-o poloneză frumoasă. Nu spun aceste lucruri ca un compliment, dar sunt diferiți pentru că sunt îmbogățiți de alte culturi. Locuitorii de lângă graniță sunt îmbogățiți cu valoarea culturii poporului vecin. Nu am simțit divergențe etnice.
– Ați devenit preot in timpul comunismului… Pentru ca noi cei de azi să nu uităm: Cum a fost acea perioadă?
– Într-adevăr am fost sfințit preot în anul 1973, în plin comunism. Am învățat religia și am predat-o în parohii, unde de multe ori erau condiții precare. Dar trebuie să mărturisesc, în contextul întrebării puse, că atunci preotul era mult mai respectat și mai necesar decât astăzi, pentru că oamenii căutau un loc de întâlnire care să îi apere de răul existent. Biserica din Polonia – și cea din România cred – a fost un scut pentru oamenii care erau privați de libertate prin introducerea cenzurii sau a prigoanei din anii ’50-’60. Spre sfârșitul comunismului, în anul 1984, pot să mărturisesc că în Polonia preoții au fost persecutați, iar unii dintre ei au și murit, printre care și Fericitul Jerzy Popieluszko, a cărui relicvă am adus-o în Bucovina.
Mă gândesc că generația tânără trebuie învățată să cunoască istoria adevărată, ca să știe că nu întotdeauna a fost așa cum e astăzi, și că atunci când a fost greu, oamenii stimau mai mult valorile. Am impresia că în România, ca și în Polonia, generația tânără și nu numai are impresia că nu are nevoie de Dumnezeu sau își amintește de El, atunci când apar diferite probleme. Consider că pentru preoții tineri, între 5 și 10 ani de preoție, contactul cu tinerii, aducerea lor la biserică este mult mai dificilă decât în timpul nostru.
– În acest context pe care l-ați descris, cum s-a născut chemarea Dvs la preoție?
– Chemarea mea a fost una obișnuită; nu a fost nimic ieșit din comun. Am fost educat într-o familie religioasă, tatăl meu a fost credincios, dar într-un mod rațional, transpunea credința în fapte și acest lucru ne învăța și pe noi. Am avut doi frați mai mici, și la jumătatea studiilor liceale am început să mă gândesc mai serios la vocația sacerdotală. Vocația s-a maturizat și după bacalaureat am mers la Seminarul din Cracovia, unde a început aventura preoțească.
– Care este situația catolicilor din Polonia?
– După 30 de ani de libertate, după cum a prevestit Papa Ioan Paul al II-lea, situația Bisericii s-a schimbat. Sunt schimbări pozitive care trebuie lăudate. Cu siguranță a crescut numărul oamenilor mai maturi în credință. Se vorbește că din mai mult de 30 de milioane de locuitori, 3 milioane aparțin diferitelor mișcări religioase. Sunt persoane care au o credință profundă, care își pun nu numai întrebarea în ce cred, dar de ce cred. Nenumărate sunt persoane care se spovedesc mai des, își caută un duhovnic permanent, se dezvoltă mișcările ecleziale care au ca scop evanghelizarea și formarea. Sunt prezente mișcări internaționale precum Reînnoirea în Duhul Sfânt, Calea Neocatehumenală, dar avem și mișcările noastre, de ex. Biserica de Casă care are carisma educării familiilor tinere.
Însă există și tendințe alarmante. Adeseori oamenii cu un nivel religios scăzut, fără rădăcini, nu înțeleg sensul libertății. Aceasta se vede în Polonia, dar mai ales atunci când emigrează în Anglia, Franța etc. Consider că mai periculos este ce se petrece în oameni, decât atacul împotriva Bisericii produs de mass-media și diverse organizații. De aceea, este nevoie de noua evanghelizare, este nevoie ca Biserica să înțeleagă că omul este calea Bisericii, transpunând credința în viața de zi cu zi și să nu reducă credința la o simplă pietate. Evanghelia trebuie să devină un mod de a trăi.
– Cum vedeți viitorul creștinismului în Europa?
– Uneori privesc la acest lucru cu îngrijorare, deoarece dintr-o parte se observă că Europa de Vest, și nu numai, se îndepărtează de rădăcinile creștine. Consumismul și viața comodă îi duc pe credincioși să se îndepărteze de viața Bisericii. Aceste schimbări le-a prevestit Papa Ioan Paul al II-lea. Nouă, polonezilor, de multe ori ne-a amintit: pe timp de libertate în anul 1991, apoi în 1995: „Fiți atenți ca libertatea rău înțeleasă și bunăstarea să nu ducă la o viață fără Dumnezeu”. Întrebare mea este dacă Europa va fi în stare să se trezească și să se întoarcă la rădăcinile creștine. Căci dacă nu se va întâmpla acest lucru și demografia va merge în aceeași direcție, așa cum se întâmplă acum – cum se exprima și papa Francisc – Europa moare. Se poate întâmpla că după 50 de ani Europa va fi la fel din punct de vedere numeric ca astăzi, dar nu va mai fi aceeași Europă. Eu întotdeauna când citesc sau le vorbesc oamenilor despre fragmentul evanghelic în care Isus întreabă: „Când va veni Fiul Omului va mai găsi credință?”, totdeauna răspund că va găsi, numai că nu obligatoriu în Europa.
– Ați ales ca moto al slujirii episcopale cuvintele „Ex hominibus, pro hominibus” („De la oameni și pentru oameni”). Ce vrea să spună această deviză pentru Dvs?
– Sunt două motive pentru care am ales acest moto: totdeauna m-au fascinat aceste cuvinte că nu numai Episcopul, dar și preotul care este luat din popor, când devine preot să nu fie deasupra poporului. Sunt cuvintele Sfântului Augustin: „Cu voi sunt creștin, iar pentru voi sunt Episcop”. Al doilea motiv este unul concret și nu am avut nici un dubiu asupra lui. Am devenit Episcop la Cracovia la trei luni după moartea Episcopului Pietraszko, care a fost un Episcop mare și sfânt; procesul lui de beatificare este în curs de finalizare la Roma. El a avut acest moto. Fiind succesorul lui ca Episcop auxiliar de Cracovia, am dorit să continui cu umilință misiunea lui.
– Vă mulțumesc, Eminență, pentru prezența dv. în Dieceza de Iași, precum și pentru cuvintele Dvs.
