A fost eliberat preotul ostatic al jihadiștilor din Marawi, Filipine
18.09.2017, Roma (Catholica) - În zorii zilei de duminică, 17 septembrie 2017, armata din Filipine a reușit să smulgă din mâinile jihadiștilor care luptă în centrul din Marawi, orașul de pe insula Mindanao, ocupat din 23 mai, pe vicarul de Marawi, pr. Teresito Suganob, și pe un altul dintre ostatici. Confirmând că preotul se simte bine, purtătorul de cuvânt al procesului de pace, Jesus Dureza, a făcut cunoscut că operațiunile militare din Marawi merg înainte și armata strânge rândurile pentru a pune capăt acțiunii violente a militarilor din grupul „Maute”, care au jurat fidelitate Statului Islamic, citim în materialul publicat pe ITRC.ro în traducerea pr. Mihai Pătrașcu.
După ocupația armată, începută în urmă cu peste trei luni, și răspunsul armatei care a asediat orașul, ultimii jihadiști s-au baricadat în moscheea care este în centrul orașului și acolo îi folosesc drept scuturi pe ostatici. Episcopul de Marawi, Edwin de la Pena, se întoarce acum în Filipine, de la o întâlnire organizată la Roma de Comunitatea Sant’Egidio. Înainte de a părăsi Italia, Episcopul a exprimat speranțe profunde: „Dumnezeu știe să scoată binele și din rău. Aceasta este experiența noastră astăzi. Între creștini și musulmani am depășit prejudecățile reciproce și am experimentat umanitatea comună. Evenimentul trist al distrugerii din Marawi a fost oportunitatea pentru a dezvolta compasiune și milostivire reciprocă”.
Episcopul a scăpat prin minune de sechestrare: aflându-se în vizită pastorală într-o parohie din afara orașului, a fost reținut pentru a celebra Botezuri și Miruri și astfel a întârziat sosirea în catedrală, unde au năvălit jihadiștii, sechestrându-l pe pr. Chito și pe alții. În fața distrugerii catedralei sale și a unui oraș care, așa cum amintește el, „astăzi seamănă cu Alep”, Episcopul recunoaște „o mână de Sus care conduce istoria, chiar și în momentele întunecate și dureroase”. Și în timp ce asediul orașului Marawi continuă, el relatează istorii extraordinare de solidaritate interreligioasă: „Musulmanii au salvat creștini și, pentru a-i proteja de teroriști, și-au pus în pericol viețile lor. Creștinii din zonele din jurul orașului Marawi i-au primit cu brațele deschise pe refugiații musulmani fugiți dintr-un oraș care este 90% islamic. Această atitudine va continua în viitor. O nouă societate, marcată de milostivire, va renaște la Marawi din cenușa acestui eveniment tragic”.
În pofida a toate, speranțele unei încheieri pozitive a evenimentului devin tot mai clare: „Avem știri încurajatoare. Armata ne-a garantat că ostaticii nu vor fi tratați ca ‘daune colaterale’, că se va face totul pentru a-i salva. Și președintele Duterte a spus că moscheea unde se află acum rebelii nu va fi bombardată. În această fază se fac operațiuni militare chirurgicale. Suntem satisfăcuți de această abordare. A bombarda un loc de cult islamic ar putea mări ura și instrumentalizările ușoare ale musulmanilor radicali”.
„Continuă să ne rugăm și să sperăm. Confrații noștri răpiți au în inimă o mare forță care îi susține: credința și harul lui Dumnezeu”, a continuat Episcopul, afirmând „buna voință a liderilor musulmani precum conducătorii Frontului Islamic de Eliberare. Lucrăm împreună: acest lucru îmbunătățește relațiile noastre și îi încurajează pe toți. Este un semn bun pentru viitorul din Marawi, care vine atât de la lideri cât și de la oamenii obișnuiți: numeroasele experiențe de împărtășire și solidaritate fac să avem speranțe de bine pentru viitor”.
În fața dărâmăturilor catedralei sale nu prevalează descurajarea: „Încă nu am vizitat biserica pentru că, deși a fost pusă în siguranță, se află în ‘zona roșie’, încă sub asediu. O vom reconstrui cu ajutorul creștinilor, al musulmanilor și al atâtor donatori internaționali. Suntem încrezători. Va fi mai frumoasă decât în trecut”. Este convins de aceasta și Cardinalul Orlando Quevedo, care a semnat și el declarația intitulată „Un strigăt de pace pentru Mindanao”, promovată de Sant’Egidio. Viitorul păcii trece prin aprobarea legii-cadru care instituie o nouă regiune autonomă musulmană în sudul țării. „Ca Biserică o susținem și nutrim speranțe solide ca legea să fie aprobată de congres, deoarece președintele Rodrigo Duterte a promis angajarea sa personală în acest sens”.
Cu privire la extremismul armat care înflorește în sud, Cardinalul a spus: „Evenimentul de la Marawi a scos în evidență conexiunea dintre operațiunile de recrutare ale grupurilor jihadiste și traficul de droguri. Ideologia radicală prinde pentru că tinerii musulmani, în condiții de sărăcie și marginalizare, sunt atrași de banii pe care, grație profiturilor din traficul de droguri, grupurile jihadiste pot să îi ofere. În afară de aceasta, aspirațiile tinerilor sunt frustrate datorită neaprobării regiunii autonome: așadar, aceasta este o trecere crucială pentru a face să piardă teren propaganda Califatului și a construi o pace durabilă. Apoi, acea ideologie a Califatului, legată de gloriile trecute, încă exercită o anumită fascinație de tip mitologic. Aprobarea regiunii autonome va fi un pas decisiv pentru a-i convinge pe tinerii musulmani să construiască viitorul lor departe de arme și de terorism”.
